CLASIC.
1964
Simon and Garfunkel
Wednesday Morning 3 a.m.
!!!!!
Sony Music
…
Am descoperit Simon & Garfunkel când stăteam la cămin în facultate. Am introdus artistul în colecţia mea cu ocazia lansării unei compilaţii Best of în 90. Mi-a plăcut foarte mult linia melodică, minimalistă, cu două chitări, influenţată de Bob Dylan (pe care urma să-l descopăr ulterior) şi îmbinarea vocilor complementare (influenţaţi fiind de Everly Brothers, pe care-i descoperisem cu puţin înainte). Mi-am propus să le cumpăr întreaga colecţie de albume de studio (cinci la număr) şi în anii ce au urmat am cumpărat două din acestea.
Acum trei ani am fost în străinătate şi am găsit acest disc la preţ redus într-un magazin. La prima vedere cunoşteam doar Wednesday Morning 3 a.m. şi The Sound of Silence. CLASICE. Nemuritoare. Pentru piese originale precum acestea, duetul va rămâne mereu viu in urechile generaţiilor ce vor dori să descopere rădăcinile rock’n'roll… Am descoperit acuma, pregătind această recenzie, că este vorba chiar de albumul lor de debut. Succesul comercial avea să îi lovească de abia un an şi un album mai târziu.
Toate restul pieselor originale: He was my brother, Bleeker Street şi Sparrow sunt perfecte ca melodie, ritm şi armonii intre cei doi. Comoara ascunsă de vocalize pseudo-bizantine este Benedictus, un cor splendid pe două voci.
Materialul este îmbibat cu versete biblice şi aluzii religioase. Uşor după jumătatea albumului, cam pe la Go Tell It On The Mountain … încep să cred că au fost sponsorizaţi de biserică. Times are a changin’ (Bob Dylan) şi Peggy-O (tradiţională irlandeză) sunt preluările laice care mie mi-au plăcut cel mai mult.
