este primul său turneu naţional în calitate de muzician
Despre acest turneu, Florin Chilian spune că este primul său turneu naţional în calitate de muzician. Turneul vine ca un preambul, înainte de lansarea celui de-al treilea album Autistul, care va fi lansat la începutul lui noiembrie 2009. Autistul este un concept şi va crea un mare impact în lumea muzicală, fiind complet diferit de tot ce a făcut Florin Chilian până acum, şi diferit de tot ceea ce înseamnă creaţie muzicală românească post-revoluţionară.
Byte. Textier, compozitor şi interpret, Florin Chilian (n. 14 decembrie 1968) a debutat pe marile scene relativ târziu, la vârsta de 33 de ani. Fiind descoperit de Romulus Arhire, de la Soft Records, Florin Chilian primeşte albumul de platină pentru mai mult de 20 000 de copii vândute din albumul său de debut (Iubi, 2001), şi urmează alt album de platină pentru debutul la un major (Zece Porunci, Roton, 2005).
Mie timbrul vocei îmi sună foarte similar cu cel al lui Cat Stevens. Este de respectat faptul că Florin Chilian încercă o abordare originală, în limba română, a unui gen muzical pentru care mulţi tineri nu au răbdarea necesară să îl asimileze. În acelaşi timp în care alţi artişti de gen, mai în vârstă, se plâng de vremurile trecute, se zbat în underground şi petrec nopţi de beţie în cluburi strâmte, Florin Chilian arată generaţiei noi de artişti că se poate să ai o imagine naţională şi o cotă de invidiat şi cu acest gen muzical la noi.
Primul single promovat de majorul Roton, Zece, a staţionat săptămâni la rând pe primul loc, în topurile naţionale, ceea ce este un mare merit pentru succesul piesei, avându şi videoclip lucrat în animaţie 3D, unul dintre cele mai bune videoclipuri realizate vreodată la noi.
Recent, Florin Chilian a reuşit să depăşească prejudecăţile radiourilor şi televiziunilor naţionale de profil. În primăvara 2009, Zece stă de două săptămâni în fotoliul de lider al topului de la MTV, iar În You Tube, clipul piesei este cel mai vizionat videoclip românesc, cu 72.000 de vizualizări în primele două luni.
Spre deosebire de multe alte cazuri la noi, Florin Chilian nu s-a lăsat îmbătat cu apă rece.
În cinematografele din cele mai importante oraşe din ţară, în luna iunie 2009, Florin Chilian susţine primul său turneu naţional. Toate spectacolele încep la orele 20.00. Sălile de spectacol sunt nou renovate, au o acustică deosebită şi o capacitate cuprinsă între 500 şi 800 de locuri.
Programul turneului
- 08 iunie Arad Cinema Dacia
- 09 iunie Timişoara Cinema Timis
- 11 iunie Craiova Cinema Patria
- 14 iunie Botoşani Cinema Unirea
- 16 iunie Iaşi Cinema Republica
- 18 iunie Bacău Cinema Central
- 20 iunie Piatra Neamţ Cinema Dacia
- 22 iunie Ploieşti Cinema Patria
- 23 iunie Târgu Mureş Cinema Arta
- 25 iunie Cluj-Napoca Cinema Republica
- 06 iulie Bucureşti Cinema Patria
Discografie
- Iubi, interfaţă la realitate (2001)
- Zece Porunci, raport despre starea naţiunii 1989-2004 (2006)
- Iubi (re-editat, 2008)



