Este logic ca aceste popoare cu plajă, majoritatea celor din Europa fiind de origine latină, precum Portugalia, Spania, Franţa, Italia, Grecia, Bulgaria … sudul României, să asculte mai mult muzică sezonieră pop, dance … manele.
…
…
Nu se ascultă Rammstein sau Marilyn Manson când stai şi ţi-o beleşti la soare de dimineaţa până seara!
…
Ca dovadă, atunci când au apărut mai mulţi turişti la Vama Veche (vasta majoritate fiind cei din satul mare din sud, care s-au plictisit de mers la Costineşti de când se ţineau de mâna părinţilor), atmosfera s-a stricat.
Acum se ascultă manele şi acolo!
Eu sunt curios cum ar fi evoluat industria noastră dacă capitala era la Cluj.
Sunt curios ce muzică ascultam la matinale şi la radio dacă televiziunile naţionale s-ar fi mutat 3 luni pe an, în plin sezon de schi, la Băişoara, Arieşeni, Păltiniş…
Byte. Am ajuns cu o anumită formaţie rock din Ardeal (înotând contra-curent) la câteva emisiuni pe Litoral (puţine şi rare, ce-i drept). Este incredibil câte discuţii de lămurire şi de convingere trebuie să duci ca să reuşeşti să obţii câteva microfoane cu stativ să se poată cânta ceva Live, acustic, în direct (altfel, ca artist, eşti condamnat la un scurt Karaoke, fără volum, pe muzica ta).
Prezentatorii nu se pregătesc în nici un fel pentru interviul cu artistul. Muzica nouă prezentată aici este dance, pop, pseudo-manea, pe ritmuri sintetice de calculator, cu proiecte de 2-3 fete (iar când mai este câte un băiat, acesta de obicei monopolizează discuţia şi nu lasă fata să deschidă gura, decât la Playback). Întrebările sunt de genul: ce marcă de ochelari de soare ai; ce număr porţi la pantof şi care este culoarea preferată la mobil.
Vă daţi seama, cu discuţiile suplimentare pentru sonorizarea pentru mini-recitalul acustic şi atitudinea rockerilor deranjaţi de întrebări de genul: cum aţi ales numele formaţiei, ce interes mai au producătorii să invită şi alte formaţii rock în emisiunile lor…
Mie nu mi se pare deloc normal.
De câţiva ani de zile nu mă mai uit deloc la televizor.
Byte. Pumnul primelor posturi naţionale TV particulare
- PRO TV 1.12.1995 (PRO TV a fost primul post TV naţional privat)
- Antena 1 1998 (nu am găsit data relansării, pe plan naţional)
- Acasă TV 2.02.1998
- B1 TV 14.12.2001 (ulterior, naţional)
- Prima TV iunie 2006 (luna lansării pe plan naţional)
Acesta este nucleul posturilor TV comerciale difuzate naţional, cu sediul la Bucureşti.
- De ani de zile se zvoneşte pornirea unui post regional de televiziune în Oltenia, cu transmisie din Craiova.
- Mai sunt filialele TVR din Cluj, Iaşi, Timişoara, dar astea nu sunt importante pentru subiectul nostru de astăzi (şi de ieri). Deasemenea, nici Realitatea, Antena 2,3, OTV, etc.
De la un moment dat în prima jumătate a deceniului actual, a devenit o modă şi o luptă între posturile TV cine începe primul transmisia de pe Litoral, care post TV transmite din care staţiune, etc.





e bataie si pentru alte genuri inafara de manele, ma pot gandi ce-i drept la 1 singur exemplu. Festivalul Folk You! Tot litoral, tot vara, tot difuzat.
Dar acest festival de folk nu dureaza 3 luni! … si gandeste-te … de ce s-au hotarat organizatorii sa faca pe litoral asa ceva si nu la sighisoara, suceava sau orice alta parte a tarii? PENTRU CA TELEVIZIUNILE DICTEAZA CE SE VEDE SI CE SE ASCULTA. ele nu isi permit sa trimita echipa de filmat in alte colturi ale tarii in aceasta perioada, iar daca rogi sa vina in regim de parteneriat, trebuie sa le asiguri banii de benzina, cazarea si masa la echipa, ceea ce inseamna un minim de 1.000 lei noi. Nu este mult, daca bugetul iti permite.