Milli Vanilli. Scandalul Playback. Acum 20 de ani.
În 28 august 1991, Curtea de Justiţie din SUA (The Supreme Court) a decis că toţi cei 10 milioane de deţinători ai albumului Girl You Know It’s True îşi pot recupera banii (dar suma trebuia folosită pentru cumpărarea altui album de la casa de discuri Arista). Deasemenea, s-au returnat bani şi pentru bilete cumpărate la concertele Milli Vanilli, celor care s-au simţit minţiţi şi jigniţi de actul “artiştilor”, în Statele Unite.
1988. Producătorul proiectului Boney M, Frank Fabian, a angajat doi flăcăi cu prea puţin talent (dar care arătau bine) să facă Karaoke pe scenă.
1989. Fabrice şi Rob au devenit idolii multor tinere americance care au asigurat cifre de vânzări fantastice la ora respectivă duetului botezat Milli Vanilli. Succesul nu a durat mult. Producătorul a fost obligat să mărturisească ulterior că muzica şi vocile erau interpretate de o trupă din culise. Drept urmare, Premiul Grammy primit în 1990 le-a fost confiscat, iar Fab şi Rob s-au despărţit. Zece ani mai târziu, Rob Pilatus se sinucide în urma unei supradoze la 32 de ani.
Frank Farian a înfiinţat Milli Vanilli, alături de soliştii Charles Shaw, John Davis, Brad Howell şi Linda Rocco. Problema însă era că acest grup de artişti, deşi foarte talentat, nu avea o imagine convingătoare nici în probe de filmări, nici după câteva şedinţe de machiaj cu stilişti. Având experienţă în domeniu, şi-a dat seama de găselniţa necesară pentru a se asigura de succesul commercial al proiectului şi angajează pe Fabrice Morvan şi Robert Pilatus, doi tineri manechini şi animatori pe care i-a văzut într-un club din Berlin.
Totul a pornit ca o minciună. Eu cred că dacă se ştia de la început povestea din culise, publicul şi criticii ar fi acceptat imaginea proiectului. De fapt, artiştii adevăraţi puteau să apară pe scenă, cu cei doi manechini dansând în faţa lor… dar atunci bugetul de turneu se mărea şi profitul trebuia împărţit altfel.
Recitalul în cadrul unui eveniment MTV din statul american Connecticut, în 1989, a fost prima dovadă că duetul făcea playback. Pe piesa Girl You Know It’s True, discul s-a blocat. Se repeta refrenul parţial; duetul de animatori a continuat să danseze şi să cânte câteva secunde pe scenă, după care a alergat în culise, de unde nu a mai ieşit.
În interiorul coperţii albumului de debut, All or Nothing (1988) nu sunt menţionaţi muzicienii şi interpreţii adevăraţi. Muzica prinde la public şi casa de discuri Arista semnează proiectul, adaugă un cover Diane Warren (Blame it On The Rain) şi lansează albumul în State sub numele Girl You Know It’s True (1989). Vânzările spectaculoase pe plan internaţional le aduce Premiul Grammy ca fiind Best New Artist în 1990.
În episodul Behind the Music despre formaţia Milli Vanilli, prezentat de VH-1 prima dată acum 10 ani (difuzat prima dată în februarie 1999), s-a documentat faptul că publicului nu i-a păsat deloc (la început) şi nu l-a deranjat faptul că se putea observa la anumite refrene faptul că se făcea playback pe scenă în concerte. Criticii de muzică însă au observat, au comentat şi au început să ia la rost pe Fab şi Rob pentru modul neobişnuit în care-şi promovau muzica în turnee.
În 12 noiembrie 1990, din cauza presiunii mass mediei de specialitate din SUA, Producătorul, alături de duetul de animatori, a anunţat public faptul că proiectul său făcea Playback pe scenă. Patru zile mai târziu, li se retrage Premiul Grammy acordat. Cele trei Premii American Music Awards nu li se retrag pentru că se consideră că aceste premii sunt acordate prin votul publicului consumator. Premiile Grammy sunt însă acordate de către specialişti şi profesionişti din Industria muzicală din SUA.
Ceea ce la noi este practica obişnuită de lucru în rândul majorilor din Satul Mare din Sud (de obicei la un an după lansarea vastei majorităţi ale albumelor de studio!), în Statele Unite este complet bizar şi considerat anti-afacere … Arista Records a mers atât de departe încât a scos cu totul artistul Milli Vanilli din catalogul şi repertoriul lor de artişti. Albumul Girl You Know It’s True nu s-a mai editat deloc. Niciodată.
Byte. Astfel, valoarea albumului a crescut foarte mult în rândul colecţionarilor, la Amazon.com, o copie nefolosită fiind vândută între 87 şi 120 usd. VEZI AICI (articolul a fost scris la jumătatea lunii iunie 2009. preţurile produselor fluctuează constant, dar valorile trecute sunt exacte pentru data la care am scris materialul).
Byte. În Statele Unite, au urmat 26 de procese pentru drepturi de autor şi returnare de bani fanilor care s-au simţit înşelaţi. În 28 august 1991, Curtea de Justiţie din SUA (The Supreme Court) a decis că toţi cei 10 milioane de deţinători ai albumului Girl You Know It’s True îşi pot recupera banii (dar suma trebuia folosită pentru cumpărarea altui album de la casa de discuri Arista). Deasemenea, s-au returnat bani şi pentru bilete cumpărate la concertele Milli Vanilli, celor care s-au simţit minţiţi şi jigniţi de actul “artiştilor”, în Statele Unite.
Data limită pentru recuperarea sumelor a fost 8 martie 1992.
Producătorul a mai încercat să relanseze The Real Milli Vanilli (prin albumul The Moment of Truth, 1991). Apoi, grupul de artişti din The Real M.V. s-a relansat sub numele Try’N’B şi vinde o cifră respectabilă de albume în 1992, dar nu sufficient de multe încât să se editeze alte producţii. Rob & Fab se mută în Los Angeles şi scot la rândul lor un album cântat pe bune, care devine un eşec pe bune, datorită publicităţii negative în urma scandalului playback, şi a multiplelor procese pentru drepturi de autor.
Duetul mai încearcă să se relanseze cu albumul Back and in Attack (1998). Muzica este un microb de care scapi foarte greu, şi datorită seriei de insuccese, Rob Pilatus se sinucide prin abuz de droguri la vârsta de 32 de ani (Frankfurt, 2 aprilie 1998).
Fabrice Morvan lansează albumul solo de debut, Love Revolution, în 2003, care poate fi cumpărat prin CD Baby. Universal Pictures lucrează deja la producţia unui film pe tema proiectului Milli Vanilli.




LOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL