Byte. DJs LA CLUJ. 2010. IULIE 24. Raul Roquez. Paul K

joi 22 iulie
Raul Roquez
Paul K
Raum Club

Byte. DJs LA CLUJ. 2010. IULIE 24. DJ Kool. DJ Indigestione

vineri 24 iulie
DJ Kool
DJ Indigestione
Galeria Yucon

Byte. POL POSITION. Steve Vai. Voodoo Acid

FOTO POLE POSITION Record Player

Pol Position

Sir Olaf Pol ne prezintă piesa zilei.

Joi 22 iulie

Zoom. FOTO. Dirty Shirt. Samfest Rock. 9.07.2010

COVER Dirty Shirt. Samfest Rock 9.07.2010

Deşi absolut tot publicul adunat în seara asta s-a strâns în faţa scenei pentru maghiarii de la Ektomorf, Dirty Shirt a făcut spectacolul cel mai deosebit aici. Dintre momentele ieşite din comun, amintim introul cu tobele acustice, când toată formaţia s-a adunat pe marginea scenei.

Zoom. 1989. Emil Kindlein. din Petre&Kindlein. NAPALM d’OR. BAZBIZ

Petre&Kindlein 11.07.2010

…am scapat de impuscaturile serioase din ziua a doua. Si acum imi zice mama ca am avut noroc.

Byte. ŞTIRE. IULIE 2010. Finala Mondială GBOB va fi găzduită de Malaysia

Pentru prima dată Finala Mondială va avea loc în afara Marii Britanii. Acest lucru serveşte ca un precedent şi pentru alte ţări care doresc să găzduiască pe viitor Finala Mondială GBOB. Pentru organizarea finalei mondiale GBOB din 2011 şi-au anunţat deja candidatura Australia, Canada şi Rusia.

Ca nouă iniţiativă în 2010, înscrierea în concurs va fi 100% gratis începând din acest an pentru toate formaţiile româneşti.

Byte. CONCERT ROCK LA CLUJ. 2010. IULIE 24. Cassa 3 la redeschiderea Le General

legeneral_redeschidere

Sâmbătă 24 iulie
Le Général café-pub
redeschiderea pubului

CASSA 3
câștigătoarea concursului
“Le Général caută trupă!”

Byte. CONCERT JAZZ LA VAMA VECHE. 2010. IULIE 23. Harry Tavitian

Vineri 23 iulie
Harry Tavitian
Bibi Bistro. Vama Veche

Byte. DJs LA CLUJ. 2010. IULIE 23. DJ Marwan. Dj Enn

Vineri 23 Iulie
D.U.A. Funky Fresh Fridays
DJ Marwan
Dj Enn
La Gazette

Byte. DJs LA CLUJ. 2010. IULIE 22. Just Delight. Alex Maresh

joi 22 iulie
Just Delight
Alex Maresh
Raum Club

Byte. POL POSITION. Zonaria. At War With The Inferior

FOTO POLE POSITION Record Player

Pol Position

Sir Olaf Pol ne prezintă piesa zilei.

Miercuri 21 iulie

Zoom. FOTO. Altar. Samfest Rock. 9.07.2010

Altar @ Samfest Rock 9.07.2010

Trupa este ne-altarată. Ca sound, sună foarte închegat şi tare. Piesele au ritm, balans. Este însă păcat că de 20 de ani au aceleaşi piese de rezistenţă precum Prison of Death. Calitatea muzicii şi a showului este mereu constantă la Altar.

Zoom. INTERVIU. Cosmin. SCHLITZ

BoohaBar. Schlitz. 3.07.2010


CZB: Vă aflaţi în turneu cu formaţia americană?
Cosmin (Schlitz): Da. Am fost în trei localităţi împreună. Trebuiau să fie patru, dar Timişoara s-a anulat. Am făcut traseul Sibiu – Bistriţa – Cluj.

Click. FESTIVAL 2010. IULIE 30 – 31. Dirty Fest

Dirty-Fest 2010

Programul festivalului Dirty Fest este confirmat
vineri 30 – sâmbătă 31 iulie
Liceul “Ion Ionescu de la Brad”
Seini (Maramureş)

Byte. CONCERT LA VAMA VECHE. 2010. IULIE 22. Tiptil

joi 22 iulie
Tiptil
Baza Sportiva. Vama Veche

Byte. DJ LIVE ACT LA CLUJ. 2010. IULIE 23. Discoballs. DJ Flood

Discoballs

Vineri 23 iulie
Seara Disconnect
DISCOBALLS

electro / dnb / breakbeat

Warm-up. DJ FLOOD

RAUM CLUB

Click. FESTIVAL 2010. IRAF. International Romani Art Festival 4

AFIS 2207 IRAF 4

IRAF 2010. International Romani Art Festival 4
22 – 25 iulie 2010
Timişoara

IRAF sărbătoreşte şi onorează într-un mod unic cultura rromă, împreună cu artişti din 11 ţări – din diverse domenii culturale: muzică, teatru, film, fotografie, carte, meştesug, circ modern…

Click. FESTIVAL 2010. IULIE 24. ONE DAY REGGAE FEST

Outdoor

* KAYA FOUNDATION
* MR LEVY
* JOHNNY KING. Congo
* DARAUF
* EL NEGRO va incheia seria de recitaluri outdoor de la ONE DAY FEST prin lansarea videoclipului “Be what you whant to be” (la 20.30), o avanpremiera la albumul ce va fi lansat in toamna aceasta.

Indoor.

* RAIZAH. Poate cea mai cunsocuta DJ-ita de reggae.
* L’ORCHESTRE DE ROCHE
* CHESARION. Membru fondator al crew-ului JAH ARMY
* REPUBLIKA VERDE SOUND SYSTEM
* RASTAHFAIRY
* MO’ FIRE ! (debut) este un DJ (Raizah) si un live drummer (BVS)

Click. FESTIVAL 2010. IULIE 24. Liberty Parade

sâmbătă 24 iulie
Liberty Parade 2010
Plaja Venus – Saturn
intrare liberă

Click. FESTIVAL 2010. IULIE 22 – 25. International Romani Art Festival

dubioza kolektiv at IRAF

International Romani Art Festival sau IRAF, este un eveniment multicultural, cu concerte, spectacole de dans, acţiuni pentru copii, târg de meşteşugari, spectacole de foc, prezentare de carte, proiecţii de film, teatru şi petreceri, la care vor participa peste 100 de artişti din România, SUA, Ungaria, Franţa, Belgia, Canada, Serbia, Ucraina, care promovează ska, punk, raggae, rock, alternativ, traditional, electro.

Byte. POL POSITION. Diablo. The preacher

FOTO POLE POSITION Record Player

Pol Position

Sir Olaf Pol ne prezintă piesa zilei.

Marţi 20 iulie

Click. RECENZIE. Samfest Rock 2010. Ziua 2

COVER Dirty Shirt. Samfest Rock 9.07.2010

Per ansamblu

La Samfest Rock, programul din seara doi a fost foarte bine ales, iar trupele au sunat toate foarte bine. Este un festival la care CZB vă recomandă să ajungeţi şi în 2011, dacă sunteţi fan Rock.

Deşi absolut tot publicul adunat în seara asta s-a strâns în faţa scenei pentru maghiarii de la Ektomorf, Dirty Shirt a făcut spectacolul cel mai deosebit aici.

Zoom. FOTO. Spiritual Ravishment

Spiritual Ravishment & Roadies. Samfest Rock 9.07.2010

Spiritual Ravishment a fost prima formaţie din seara asta care a beneficiat un pic de efectul luminilor. Jocul scenic constă în Sebi, care se mişcă în cercuri, dintr-o parte într-alta a scenei, ca un leu în cuşcă.

Byte. PĂREREA MEA. Critica negativă. Orgoliu umflat vs. Rea voinţă. Partea 1

Guilty. Am încălecat pe-o stea, şi am spus-o pe a mea!

La CZB ne-am bucura şi mai mult dacă persoanele care s-au simţit ofensate de un articol sau recenzie, şi-ar lua puţin din timp să se uite mai atent peste acest websait şi să priceapă că nu suntem deloc rău intenţionaţi cu nimeni. Critica la CZB nu este un stil de viaţă, ci un mod de depăşire a condiţiei în care ne aflăm. Numai din greşeli se învaţă.

Byte. CITAT. Vonda Shepard. Amintirea Momentului când primul om a pus piciorul pe Lună

CZB: When you were six, man landed on the moon and half a million people flocked to Woodstock. Do you have any memories of these events and have they helped shape you in any way?

Vonda Shepard: This is the first time I’ve been asked this question!

Zoom. MOMENTE ROCK 2010. IULIE 15. Nurnberg. Germania. PINK pică de pe scenă

Aici avem o filmare în direct cu evenimentul nefericit.

Artista se întoarce pe scenă să se scuze înainte de a pleca la spital.

Byte. POL POSITION. Sonic Syndicate. Enhance my nightmare

POLE POSITION Record Player

Pol Position

Sir Olaf Pol ne prezintă piesa zilei.

Luni 19 iulie 2010

Zoom. FOTO. ROCKUMENTAR. Samfest Rock 2010. Ziua 2

PUBLIC. Samfest Rock 9.07.2010

Mâine publicăm cronica din Ziua 2 a Festivalului Samfest Rock 2010.
Altar. Dirty Shirt. God. Ektomorf. Spiritual Ravishment. Ashaena. Stand Alone. … astăzi vă oferim o perpectivă fotografică generală a serii la Aerodromul din Satu Mare.

Zoom. ECOU. TRIDENT. Înainte de ALTAR. Partea 3. Teo Peter Jr.

Teo. Altar

Virtual, Altar există din vara anului 1990, dar prima apariţie scenică a avut loc în 1991. Atunci ne-am întâlnit în componenţa: Vlady voce, Nimrod chitară, Teo Peter Jr. bass, Janke Zsolt tobe, ca să dăm un nume formaţiei pentru că acesta este punctul de plecare a oricărei trupe.

Byte. ŞTIRE. IULIE 2010. Grimus. Started. Primul single internaţional lansat în 8 august

Grimus. Started. Primul single internaţional al formaţiei.

Lansare oficială europeană. 8 august 2010, Eden Music

Turneul britanic la Londra şi Reading între 7 – 11 august

De asemenea, în aceeaşi perioadă, un eveniment inedit este invitaţia trupei Grimus în studiourile BBC, pentru a interpreta câteva piese live şi a răspunde la întrebările lui Jack Hepplewhite, în cadrul seriei de emisiuni BBC Introducing.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.