Click. INDUSTRIE. Vrei să ai un Hit?
Urmează să comparăm industria britanică (cea mai mare din Europa, a treia cea mai mare din lume, după SUA şi Japonia) …cu cea mioritică 😦 Am folosit ca sursă de inspiraţie Revista Q (cea din Anglia, desigur… îmi cer scuze, nu mi-am notat data apariţiei, este o revistă din 2000), părerea britanicilor fiind semnată de Tom Doyle, redactor la revistă şi specialist în domeniu.
Despre „industria” noastră consemnează autorul acestui Blog. Sunt Richard Constantinidi, critic muzical şi impresar specializat pe muzică alternativă (ca alternativă la ceea ce ne îndoapă reţelele naţionale radio şi TV).
Desconsider formaţiile din Bucureşti pentru că pentru ei este mult mai uşor să „se învârtă” în acest domeniu, având prieteni, relaţii şi neamuri direct implicate în presa centrală şi angajate la casele de discuri „de acolo”; având prea multe impresii, şi mai puţin talent decât mulţi artişti care activează „în provincie”.
LUNGIMEA (DURATA)
Regula 1: UK: Nu exagera. Vorbim despre un HIT popular, nu despre Inelul lui Wagner. Nici să nu o tai prea scurt, că jigneşti ascultătorul.
RO: Casele de discuri majore din Bucureşti consideră piesa optima de 3min.30”. Se consideră ideal dacă refrenul începe la 30 de secunde de la începutul piesei.
CINE ALEGE? ARTISTUL SAU CASA DISCURI?
Regula 2: UK: Lasă Casa de Discuri să decidă. Ea are urechile antrenate şi face asta de zeci de ani. Casa de discuri a ales Song 2/BLUR. Artistul a ales E-Bow the Letter/REM…
RO: Casa discuri mereu are cuvântul (prin contract) şi este greu de înduplecat. E vorba de şpaga plătită de ea la posturile radio şi TV (indiferent de cota artistului). Nu riscă banul pe ceva ce nu-i place.
SĂ FIE INCLUSE EXTRASELE DE „SINGLE” PE ALBUME?
Regula 3: UK: Nu fii măgar. Până şi NEW ORDER şi-a inclus toate „single-urile” pe albumele de studio după Low Life.
RO: Ce promovare? Este ţara lui Papură Vodă (serios!). Muzica rock nu este agreată de producătorii şi afaceriştii din domeniu, la Bucureşti. Până nu apar posturile TV regionale şi grupurile media regionale, nu avem nici o şansă să ascultăm „altceva”. GRIMUS este singura formaţie pe care o cunosc care nu a dorit să includă Solitude, piesa prin care s-a lansat (nici măcar ca Bonus!), pe albumul de debut Panikon.
…Excepţia confirmă regula?
PIESA ÎN REGIM „SINGLE” AJUTĂ LA PROMOVAREA „ALBUMULUI”?
Regula 4: UK: Nu te crampona pe vânzările de „single”. Tot ce contează este posibilitatea să fii ascultat la radio şi văzut la TV. Asta creşte popularitatea şi cota formaţiei.
RO: „Revoluţia” a venit prea târziu. Am pierdut etapa de piaţă „singles” sau efectuarea clasamentelor adevărate de „singles” calculate pe baza cifrelor săptămânale de vânzare a unităţilor. În România există prea puţini audiofili adevăraţi. Majoritatea sunt persoane simple, pasionate de scule. Lumea ascultă mp3-uri. Nu poţi asculta rock la radio sau TV. Eşti condamnat la vânarea trupelor şi a pieselor prin internet. Piesele ajută formaţia să devină cunoscută. Atât. Albumele autoproduse de tinerii amatori nu se vând. Poate TRUDA a găsit soluţia: promovarea muzicii şi a pieselor în http://www.youtube.com prin videoclipuri autoproduse (vedeţi Violul de la ora 5, Mesaj Becalian sau Patriot).
CE PĂRERE AU ARTIŞTII DESPRE EDITAREA PIESELOR PENTRU DIFUZARE LA RADIO?
Regula 5: UK: Să nu fii prea sentimental. Intro-ul sau Finalul „de efect” va trebui să rămână doar pentru album.
RO: Eşti norocos să ajungi la radio! MAUSER a fost difuzată la Radio Guerrilla. Cam asta ar fi singura variantă deocamdată „în ţară”. Cea mai drăguţă fază de „editare” la mitici a păţit-o IMPLANT PENTRU REFUZ la „Teo Show” (în 2001). După ce că nu i-a lăsat să spună nimic, piesa („cântată” playback) a fost prezentată pe cortina de credite de la finalul emisiunii, şi tăiată (pentru pauza publicitară) după un minut şi ceva. Incredibil, dar adevărat.
CUM CONSIDERI SINGLE-UL CU DOUĂ PĂRŢI?
Regula 6: UK: În Anglia, din anii 90, au apărut „single-urile” vândute în două părţi (CD1 şi CD2), fiecare cu remixuri şi variante de stil a extrasului de pe album. Conceptul producătorului este că multi-formatarea înseamnă că se oferă mai multă valoare şi respect fanilor. Pentru artişti deasemenea, este o şansă în plus de a-şi exprima talentul experimental şi de a-şi impune gusturile muzicale pe piaţă.
RO: Îţi dai seama cu ce „probleme” se confruntă artiştii în ţările cu o industrie adevărată?
EŞTI „FRAIER” DACĂ FACI PRELUĂRI?
Regula 7: UK: Inspiraţie sau disperare? Indiferent de modul în care doreşti să porneşti la drum… „You can’t hurry love. No, you’ll just have to wait”.
RO: Preluările sunt mult mai de impact la publicul din clubul tipic românesc, unde eşti trupa de deschidere. La modul general însă, publicul din România este greu de câştigat, fiind puternic ancorat în trecut, şi foarte reticent (a se citi: ignorant) la nou (a se citi: necunoscut). Pe termen lung, vei reuşi prin piesele proprii, desigur. Un „cover” te poate ajuta însă foarte mult la început de drum.
E BINE SĂ LUCREZI CU UN COMPOZITOR?
Regula 8: UK: Aici este valabilă şi această soluţie-variantă. Mulţi actori transformaţi în vedete muzicale lucrează astfel. Exemple ar fi Robbie Williams, Kylie Minogue sau Natalie Imbruglia.
RO: Trupele rock nu au astfel de soluţii pentru „reţeta” lor de succes. Formaţiile de viitor sunt acelea care au cel puţin un component care are fler şi ureche muzicală în acest sens. Aştept prima formaţie autohtonă care are banii, curajul şi modestia să lucreze cu un producător adevărat de muzică rock din Germania …. sau mai spre Vest.
SINGLE-ul POATE FI CONSIDERAT O FORMĂ DE ARTĂ?
Regula 9: UK: Nu există reguli.
RO: Nu avem piaţă de single-uri, nu avem mijloacele media, nu avem critica muzicală prin care să sperăm la o tradiţie sau evoluţie în acest sens. Doar Bucureştiul are City FM (tot respectul pentru Kirk).
Regula 10: RO: Primele 9 reguli nu se aplică dacă nu te cheamă Marius Moga, Costi Ioniţă sau Laurenţiu Duţă. Dacă nu achiţi un onorariu să scrie pe piesă că este produsă de către unul din aceste trei genii talentate din sud, şansa ta să te lansezi este cam la fel de mare cât şansa lui Becali să ajungă la zdup în ţara asta.
UK: De fapt, nu există reguli. Într-o ţară precum este Anglia, cu o piaţă matură pop-rock contemporană, nu contează cine compune piesa, doar să prindă la public. Există deja cazuri unde anumiţi artişti au obţinut contracte cu case de discuri prin simpla promovare prin myspace.com, etc. Un artist poate să adune o mică avere dintr-un singur extras de album, promovat cu cap. La o piesă „cover”, 66% din redevenţele artistului din drepturile mecanice revin artistului care a compus piesa originală, şi deasemenea, 50% din orice alte drepturi de autor a piesei (interpretarea) revin compozitorului.
The Verve s-a lansat cu single-ul Bittersweet Symphony în 1998. Legea a considerat că linia melodică a fost furată de la Rolling Stones. Rolling Stones a primit TOATE veniturile din vânzarea acestui single. The Verve au devenit foarte cunoscuţi pe plan local şi european datorită mediatizării acestui proces şi au trăit câţiva ani foarte bine din concerte, festivaluri şi vânzarea albumului.
ClickZoomBytes. Art&Politics of Romanian Music 