Click. RECENZIE. Bauhaus. Go Away White

AUTOR: Ileşoi Ionuţ Titus

Bauhaus. Go Away White

!!!!!

„I was concerned because history most of the time has proved that when groups reform and record, it doesn’t work out! We all decided, let’s just give it a go and see if it works.”

(04.12.07. Kevin Haskins, toboşarul din BAUHAUS)

Bauhaus_Go_Away_WhiteTotul s-a potrivit aproape perfect, astfel că în cele 18 zile de înregistrare petrecute în studiourile Zircon Skye Ojai, California, atmosfera era: ”explosive and volatile, which is constructive and destructive” declară acelaşi David Jay pentru NME.com. Astfel că cele 10 piese înregistrate au acea “calitate brută” ce a mulţumit pe toţi. Pentru David Jay: „The album is all about rebirth. It’s a musical conversation when language is not up to it.”, iar asta cam spune totul…

A asculta Go Away White în comparţie cu vechile albume BAUHAUS poate părea un şoc cultural, dar nu e chiar aşa. Piese precum “Adrenaline” şi “Endless Summer of the Damned” menţin din plin vechiul sound al trupei, în care vocea lui Peter Murphy trece prin tranziţii profunde de tonalitate.

Dacă e să ne gândim la primul sound BAUHAUS e imposibil să nu remarci similitudinea vocală între aceştia şi cei de la GOTHIC GIRLS (activi 1983-1984, ©Backs Records), dar vocea lui Peter a trecut prin multe schimbări de atunci şi ceea ce auzim pe acest ultim album e cea mai matură reprezentare a sa, într-un fel mai dark faţă de acu 24 de ani. Dacă luăm în considerare versurile primei piese (Too Much 21st Century): ”Too much selfish/Too much fake/Too much computer/Too much too take/Its too much/ […]  Better money/Better get her/Better lover/Better not…” putem spune că albumul vorbeştre de la sine, reprezentând o sinteză extrem de ironică şi dură a secolului nostru, ce ne face să ne gândim că poate suntem noi cei ce îi spunem îngerului (ce îl reprezintă pe Îngerul Păzitor al Apelor, statuie din Central Park, New York) de pe coperta albumului: “Go Away White”. E impropriu de afirmat că e o sinteză a muzicii BAUHAUS de pană acum, deoarece este ceva totalmente nou pentru scena muzicală actuală, un ultim, dar proaspăt experiment şi pentru ei. Ultim deoarece acest al cincelea produs discografic reprezintă un adio cu care ne-au anunţat oficial că BAUHAUS e istorie, dar o istorie vie.

Album ce a surprins pe neaşteptate lumea gothic-rock-ului, dar care în acelaşi timp depăşeşte graniţele stilului şi reuşeşte să dea o lecţie de neutiat indie-ului (ascultă piesa International Bulletproof  Talent) prin întrega atmosferă proaspătă dar în acelaşi timp fucked up. E de departe un produs ce cu greu poate fi ascultat  stând confortabil în fotoliul casei, sau liniştit la birou, sau în locuri călduţe şi liniştite… deşi, dacă eşti pe trip-ul corect… E ca un animal căruia îi trebuie spaţiu şi viteză, un sunet al umbrelor şi  exceselor de orice fel, făcut să fie ascultat sub influenţa oricăror narcotice, vicii şi stări. Se predă cel mai bine pe dance-floor-urile de goth/electro/industrial/post-punk/indie sau atmosferei marilor metropole noaptea, şi de ce nu? şi a legendarului Gotham City.

Dacă se încearcă o disecţie pe viu a albumului, ce e foarte departe de a fi mort, se simte lipsa organicului per ansamblu. Succesiuni de piese tipic à la BAUHAUS sunt urmate apoi de piese indie-rock şi apoi de piese precum “Saved”, “Mirror Remains”,”The Dog’s a Vapour” şi “Zikir” ce aparent sunt inclasificabile, totuşi aparţinând zonei crepusculare, moody, trippy, de transă sau cu un anumit iz ritualic, tribal şi întunecat, ce  duce imediat cu gândul la acele piese ambientale interminabile semnate TOOL, precum “(-)Ion”de pe aclamatul “Aenima”(© Volcano Entertainment 1996). În piese precum “Undone” bass-ul lui David Jay descrie un funk subliminal, iar în “Black Stone Heart” regăsim în versuri numele albumului: “when my black is back and sea out of sight / i go there with my darkness/ and go away white / and my black is back / and my sea out of sight / i go there with my darkness /and go away white / go away white… “

Citind versurile scrise în mare parte de Peter Murphy, putem cu uşurinţă să trecem peste declaraţiile acestuia:”I write naive and instinctively”, în ciuda faptului că acesta a intrat în studio fără nimic pregătit de dinainte.

Pe lângă a fi o demonstraţie a ceea ce se poate realiza într-un studio în doar trei săptămâni, o dată cu Go Away White se poate afirma că apune o eră pentru gothic-rock şi se naşte o alta pentru cei ce vor ştii să înveţe din ultima lecţie pe care BAUHAUS a dat-o muzicii.

Iar cum muzica se ascultă, nu “se citeşte”, puteţi să vă daţi singuri cu părerea DÂND CLICK AICI.

Din partea mea un 10, căci sigur acest Go Away White nu va rămâne în întuneric…

  • Trupă: BAUHAUS (1979-1983/1998/2005-2008)
  • Album: Go Away White
  • Apariţie: 4 Martie 2008
  • Casa de discuri: Bauhaus Music
  • Studio: Zicron Skye (Ojai, California) 2006
  • Stil: Alternativ/Goth-Rock
Comments
One Response to “Click. RECENZIE. Bauhaus. Go Away White”
  1. bogdan_s spune:

    hmmm, majoritatea celor 273 care au dat nota albumului aici sunt de alta parere http://rateyourmusic.com/release/album/bauhaus/go_away_white/
    just saying.. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: