Zoom. INTERVIU. Tudor Giurgiu

Movieman and Musicman

Movieman and Musicman

După conferinţa de presă pentru a opta ediţie (Transylvanian International Film Festival) TIFF, de la City Plaza Hotel Cluj, am schimbat două vorbe cu Tudor Giurgiu.

…..

Atomic TV. Televiziunea Română. Librafilm. TIFF.

…..

Regizor. Organizator. Clujean.

…..

CZB: Atomic TV a fost prima ta slujbă serioasă?

Tudor Giurgiu (TG): De fapt, da. Corect spus slujbă, pentru că până atunci eram Freelancer dedicat. La Atomic TV am fost director de programe, director artistic şi a fost o primă, foarte plăcută experienţă pentru că am născut de la zero o televiziune care în timp a schimbat faţa muzicii româneşti, în sensul Industriei de muzică din România. A fost o experienţă foarte plăcută.

CZB: Care a fost primul clip realizat de tine?

TG: Primul videoclip a fost cel făcut cu Gyuri Pascu, un videoclip care nu mi se pare că este foarte cunoscut, al unei piese care se cheamă Innocent Thoughts, dar sigur lumea ştie şi a rămas cu clipul celebrei trupe La Familia, Tupeu de borfaş, care a fost mare Hit pe vremea când Hip Hopul era la putere. Am amintiri foarte plăcute de atunci.

CZB: Eşti primul director tânăr la Televiziunea Română?

TG: Cred că în acte, în istorie, voi rămâne primul. Nu cred că a fost altcineva mai tânăr.

CZB: Când ai plecat de la TVR, a fost un întreg scandal în presă. Consideri că imaginea ta este pătată pe termen lung?

TG: Este extrem de frustrant şi extrem de neplăcut să vezi că numele tău este în centrul unei campanii de presă făcută la comandă – şi a fost extrem de dur, pentru că era extrem de greu să demontez … oricâte lucruri aş fi demontat, campania continua şi avea un singur scop: exterminarea mea de acolo şi anularea unui individ sau a unei personalităţi. În momentul de faţă lucrez la un film despre un personaj oarecum asemănător. Lucrurile astea m-au afectat pe moment. În momentul de faţă mi se pare că sunt undeva în urmă. Cred că fiecare om lasă în urmă câte ceva. Am lăsat şi lucruri bune acolo. Au fost şi neîmpliniri, şi eşecuri fără discuţie, şi decizii proaste, dar cred că pe termen lung… când vom avea o perspectivă şi o distanţă faţă de evenimente… oamenii vor decanta lucrurile.

CZB: Când ţi-a venit ideea de a face prima ediţie TIFF?

TG: Am avut ideea cu un an jumate înainte. Ideea mi-a venit în vară. Toamna, deja vorbeam în luna septembrie, octombrie cu alţi directori de festivaluri şi în luna iunie se întâmpla. A fost probabil o perioadă de nouă luni de pregătire.

CZB: Au existat firme care au pus beţe în roate ca acest festival să aibe loc la Bucureşti?

TG: Nu prea au existat beţe în roate, dar a existat un mare sentiment de neîncredere. Senzaţia generală era de genul: „Hai, domnule, ce pot să facă şi băieţii ăştia acolo?” Lumea ne privea cu duioşie. Noi eram foarte tineri la vremea respectivă şi plini de elan… şi s-a creat senzaţia aia că: „Deh, să vedem ce se poate face şi ce o să reuşească.” După aceea au avut surpriza că s-a reuşit foarte mult.

CZB: Dar de câţi ani mai este nevoie pentru ca TIFF să devină un Brand pe plan internaţional?

TG: Eu cred că aici este un lucru care este extrem de clar. Ca să devii un nume şi un Brand pe plan internaţional ai nevoie de bani foarte mulţi ca să atragi oamenii, ca să ai filme în premieră mondială, să ai nişte evenimente de Industrie care să atragă foarte mulţi oameni, ori asta înseamnă bani foarte mulţi pe care Clujul habar nu am dacă îi are. Nu este treaba mea să ştiu cum îi gestionează, dar cred că în momentul de faţă, TIFF-ul are o reputaţie solidă, este unul dintre festivalurile importante din Europa, oamenii au auzit extrem de multe lucruri foarte bune despre festival. Suntem într-o ligă de mijloc. Ca să ajungem într-o ligă superioară, este nevoie de interes, susţinere şi de mulţi bani.

Comments
One Response to “Zoom. INTERVIU. Tudor Giurgiu”
Trackbacks
Check out what others are saying...


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: