Byte. PĂREREA MEA. Anulare recital. Subscribe.

poza PAREREA MEAÎn 1 iulie 2009, organizatorii (de la Casa Zamfirescu) SamFest Rock Satu Mare 2009 au fost înştiinţaţi de formaţia Subscribe că se denunţă contractul semnat pentru participarea la Samfest Rock 2009. Motivul principal este invitaţia la un alt festival în România (care urmează a se desfăşura la o săptămână după Samfest Rock 2009), dar condiţia participării la acel festival a fost de a nu cânta pe scena satmareană (vă lăsăm pe voi să decideţi dacă această condiţie este de bun gust).

Putem considera faza a fi de rahat din partea trupei foarte talentate maghiare. În primul rând, CA ARTIST, este bine să respecţi un contract semnat sau cuvântul dat.

Dacă primeşti o ofertă mai bună din altă parte pentru aceeaşi dată, după ce ai bătut palma, GHINION.

Pe moment ai luat cteva sute de euro în plus. Pe termen lung, ţi se duce buhul, scrie presa despre tine, şi organizatorii, precum cei înşelaţi, nu te mai invită altă dată. Pe termen lung, îţi decimezi posibilităţile de cântare, pentru că eşti lacom pe moment.

Dacă te-au vrut anul acesta, dar nu poţi onora invitaţia pentru că ai fost chemat deja în altă parte, cu siguranţă vor dori să te cheme din nou la anul şi poţi discuta asta de principiu cu ei. În industria asta trebuie să ai răbdare, să ştii să îţi asumi răspunderea asupra unei decizii luate şi să duci orice angajament până la capăt, indiferent că ai febră, un deces în familie sau este ziua prietenei tale care locuieşte în alt capăt de ţară. Respectă-ţi fanii. Respectă-te pe tine ca artist. În timpul concertului, anunţi că ai febră 41 şi ai venit pentru fanii tăi acolo; explici că ai avut un deces în familie, şi le dedici o piesă; sau dedici o piesă prietenei tale de ziua ei, la care speri să ajungi cu bine mâine ca să fii cu ea.

Arta de a fi artist constă în seriozitatea şi dedicaţia cu care priveşti lucrurile ce le faci ca artist. Dacă asta este meseria ce ţi-ai ales-o, înseamnă că din asta vei dori să trăieşti într-o bună zi, şi trebuie să îţi asumi răspunderea; trebuie să fii conştient că nu există weekenduri, familie, bere cu prieteni în weekend. Toate trec pe locul 2 … şi trebuie mult studiu individual şi repetiţii constante cu echipa, dacă vreţi să fiţi consideraţi o trupă închegată şi compactă de către criticii care există, oriunde te duci. Muzica poate să placă sau să nu placă. Aici intervine un anumit element subiectiv, dar o trupă care cântă din pasiune, şi dacă se simte legătura strânsă dintre artişti pe scenă, vei câştiga respectul oricărui critic, chiar dacă este montat împotriva ta. Sunt foarte puţine formaţii profesioniste la noi, în special în underground (profesionist nu doar din punct de vedere al veniturilor!).

Din păcate cei mai mulţi nu mai pot gândi logic când vine vorba de bani, când se adună ofertele de cântare, când începi să vezi că se poate câştiga bani din muzică. Cei mai mulţi din undergroundul nostru au clacat în momentul în care au putut sălta la următorul nivel şi succesul „mult dorit” naţional.

M-am săturat să arăt cu degetul şi să dau exemple concrete. Dacă ne gândim bine, cine se simte cu musca pe căciulă, o să se simtă cu musca pe căciulă, iar cine nu se simte – înseamnă că nu are pe ce să-şi aşeze o căciulă!

Este important să te comporţi cu cei din jur aşa cum ai dori să se comporte şi ei la rândul lor cu tine. Dacă respecţi un organizator, şi el te va respecta pe tine. Fac pariu pe orice vrei că Subscribe nu va mai cânta curând la SamFest Rock Satu Mare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: