Click. RECENZIE. Moby. 18

Moby.18

!!!!!!

Mute/ ERA Business

Soon there will be no more trees leftÎntr-o lume modernă, lipsită de umanitate şi emoţii, Moby reuşeşte să ne câştige simpatia nu prin faptul că şi-a lăsat barbă în stilul lui Van Gogh, ci pentru că este atât de deschis cu ceea ce se întâmplă în jurul lui. Cine a intrat în website-ul lui (www.moby.com) ştie că în fiecare zi artistul îşi expune jurnalul – kilometri întregi de fraze şi cuvinte despre viaţa lui de zi cu zi.

La aproape un deceniu după ce a devenit cunoscut pentru ritmurile agresive techno pe care le mixa în cluburi, Moby a ajuns să combine note melodioase de pian cu ritmuri suave si samplinguri vocale călduroase şi se află la un pas de a fi considerat un guru al stilului chill-out.

După vânzări de peste 10 milioane de exemplare ale albumului Play (1999), chelul este cel puţin curajos pentru linia muzicală pe care o ţine în continuare. Se consideră că 18 este albumul cel mai personal lansat de artist până în prezent, probabil şi pentru că de curând a devenit tată!

18 este o colecţie de piese coerente, sensibile, emoţionante. Este prima dată când DJ-ul s-a aşezat la microfon şi a compus cântece întregi, înloc să combine samplinguri vocale cu loopinguri repetate în mod inteligent, precum ne-a obişnuit. Deasemenea, multe piese abordează problemele personale din trecutul artistului, care este vegetarian convins şi fost fanatic religios.

Există momente de-a lungul celor 18 melodii când tempo-ul se schimbă mai mult sau mai puţin subtil. Îndrăznesc să împart opera muzicală în trei capitole. Prima parte are tendinţe comerciale, fiecare piesă ascultată separat având potenţial de hit. Aici găsim We Are All Made Of Stars, cu riff-uri repetitive în stilul lui David Bowie în epoca Heroes. Restul pieselor au un numitor comun: toate conţin elemente de gospel şi par a fi compuse pentru liturghie la biserică In This World, In My Heart, Great Escape, Signs of Love şi One of These Mornings (ultimele două putând fi incluse fără problemă chiar în coloana sonoră de la Star Trek).

Electro-pop-ul superb Another Woman, anunţă trecerea la cel de a doilea capitol al albumului, cartierul general al compoziţiilor extreme. Instrumentalul Fireworks pare a fi compus pentru “Twin Peaks”. Rap-rockul Jam for the Ladies (unde ascultăm vocile Angelei Stone şi MC Lyte) iese din peisajul albumului şi reprezintă un fel de Block-Rocking Beats (Chemical Brothers) pentru 18. În Extreme ways Moby face referinţe la apartenenţa lui în secta religioasă la care a renunţat recent. Sunday (The Day Before My Birthday) este oda adusă evenimentelor din 11 septembrie 2001 („Sunday was a bright day yesterday / A dark cloud has come into the way„).

Cel de al treilea capitol al materialului este reprezentat de piesele cele mai ciudate şi necomerciale. Instrumentalul 18 reprezintă momentul de contemplaţie si meditaţie care ne introduce în ultima parte. Pe Sleep Alone, trip hop-ul se întâlneşte cu Pink Floyd, iar Moby devine un “roaker”. At least we tried are un iz de Bittersweet Symphony (The Verve). Look Back In (alt instrumental) ne aduce aminte de Streets of Philadelphia (Bruce Sprinsgteen). Harbour ar putea fi considerat un extras de pe un album semnat Sinead O’Connor. The Rafters este o piesă instrumentală compusă în stilul lui Fatboy Slim. I’m Not Worried at All încheie “lucrarea” pe o notă divină, înălţătoare, de solemnitate bisericească, un imn religios care umple inima de încredere si speranţă.

Fiecare piesă în parte are potenţial de hit. Prin orchestratii inspirate si prin remixuri reuşite, Moby a început să creeze mici capodopere care redimensionează atât muzica mixată cât si plaja stilistică acoperită de artist. Astfel, 18 are de toate, reuşind sa împace cele mai diverse gusturi muzicale. Conceptul copertei de album se axează pe nuanţele de culoare albastra. Culoarea răcoroasă simbolizează spaţiile larg deshise, punctul din văzduh unde cerul se întâlneşte cu marea. Totul se leagă într-un mod mai mult decât obsedant… Moby a intrat în categoria artistilor de la care aştepţi cu nerăbdare următorul album.

Piese de rezistenţă: We Are All Made of Stars, Great Escape, Another Woman, Extreme Ways, The Rafters, At Least We Tried, Harbour

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: