Zoom. INTERVIU. Hazard. Aminda

Boys. In the back.Aminda este sufletul petrecerilor din Janis Pub şi My Way. Solista fermecătoare de la Hazard, care cântă preluări pasionale cel puţin de două ori pe săptămână în cluburile amintite mai sus, ne-a acordat câteva minute pentru un interviu exclusiv.

CZB: Cum te-ai cunoscut cu HAZARD?

Aminda (A): Ne-am cunoscut prin Adi Munteanu, “creierul” din spatele Janis Pub şi My Way, prin august 2007.

CZB:  Voi nu eraţi trupa casei la AUTOGRAF?

A: Înaintea deschiderii Janis Pub baieţii au cântat acolo frecvent, însă fără mine. Noi încă nu ne cunoşteam.

CZB: Cum aţi ajuns la JANIS PUB?

A: A fost o întâmplare fericită – Adi îmi era bun prieten şi se sfătuia des cu mine pe marginea ideilor care ar putea să facă din Janis un loc popular. Cântasem prin 2005 des ca invitat cu trupa Jukebox care era trupa casei in Coyote Café-ul din Bucureşti şi aşa m-am gândit că ar fi interesant ca şi Janis să aibă o trupă a ei. Căutând instalaţia de sunet pentru bar, Adi l-a întâlnit pe Attila, care lucrează într-un magazin de scule muzicale şi au intrat în vorbă. După ce a discutat cu toată trupa, Adi le-a spus că i-ar plăcea să cânt şi eu cu ei. Am găsit câteva piese pe care să le pot cânta şi restul a venit de la sine.

CZB: Părerea ta despre JANIS PUB

A: E un loc care creeaza dependenţă. Are un farmec propriu şi cred că mai demult i se potrivea foarte bine denumirea de “Vama Veche urbană”. A rămas un loc eclectic, cu câte puţin de dat fiecăruia care calcă pe acolo. Destul de întunecos, cât să te poţi pierde in anonimitate, suficient de misterios, dar cu o căldură familiară, care îţi şterge inhibiţiile cu buretele şi-ţi ascunde conştiinţa undeva în bar, în buzunarul de la cămaşa unui barman prietenos.

CZB: Părerea ta despre MY WAY

A: În My Way mă regăsesc mai bine. Janis a fost ceva special încă de la bun început, însă în My Way oamenii sunt cei pe care mi i-am dorit întotdeauna ca şi public, scena are o fragmentare interesantă (Attila e întotdeauna la înălţime!) iar amenajarea localului îmbină foarte armonios eleganţa cu libertatea. Cred că My Way i-a lipsit mult Clujului.

CZB:  De la ce varsta canti la PIAN?

A: Am început să cânt la pian de la vârsta la care am fost destul de stabilă cât să mă urc singură pe scaunul din faţa lui. Ai mei m-au înscris la şcoala de muzică din clasa a 1-a, iar până pe la 14 ani am locuit la bunicii mei din centrul Clujului, unde avem un pian cu coadă. N-am excelat niciodată şi mi-a fost clar că nu voi face din asta o carieră. Era doar o modalitate de a rămâne aproape de muzică. Pianul va rămâne întotdeauna instrumentul meu de suflet, însă vocaţia mea e alta.

CZB: PĂRINŢII sunt melomani?

A: Tatăl meu a fost regizor de teatru, aşadar avea o strânsă legătură şi cu muzica. Se aşeza la pian şi cânta ore întregi fără să ştie prea bine ce face, însă întotdeauna ieşeau minuni. De el mă leagă amintirile din dimineţile de duminică în care mama făcea micul dejun prin bucătărie, iar eu îl sâcâiam pe tata cu întrebările specifice vârstei fragede, iar în fundal se auzea vocea lui Freddie Mercury sau muzica spaţiala a lui Jean-Michel Jarre. Mama e şi ea mare ascultătoare de muzică. De la ea am învăţat ce înseamnă energia în dans şi dragostea pentru melodicitate şi mesaj. Marea ei iubire a fost si a rămas ABBA. Cât despre viniluri, atât părinţii cât şi bunicii mei au câte o colecţie. De la operă la primele discuri Holograf, de la Elton John şi până la Fred Astaire sau Andrew Sisters.

CZB: ALBUMUL preferat din copilărie?

A: Queen – A Kind Of Magic

CZB: Care este PRIMUL ALBUM original cumpărat de tine?

A: Bon Jovi – These Days. Am şi acum caseta, deşi a trecut prin multe frecuşuri. A fost mult timp albumul meu preferat.

CZB: Te vezi cântând până la adânci BĂTRÂNEŢI?

A: Sincer, nu o dată mi-am imaginat cum aş arăta pe la 70 de ani pe scenă şi mi-a plăcut ceea ce am văzut cu ochii minţii, mai ales că am exemple ca Cesaria Evora, sau de ce nu, mereu energica Tina Turner.

CZB: Caracterizeaza fiecare membru din HAZARD

A: Îmi place faptul că sunt 5 oameni cu 5 caractere puternice şi distincte. Uneori înaintăm greu în munca noastră, tocmai fiindcă sunt atâtea puncte de vedere, însă întotdeauna sunt creativi şi au câte un lucru de spus care merită reţinut. Attila e cel echilibrat şi diplomat, el poartă întotdeauna discuţiile “pragmatice” atât înăuntrul cât şi în afara trupei. Cristian e copilul trupei, năzdrăvan şi pus pe şotii, mai tot timpul cu zâmbetul pe buze. Emi e creativ, dar calm, sufletist şi foarte responsabil. Despre Octa pot spune că “there’s more than meets the eye”. E cult, iute in gândire (witty, cum s-ar spune) şi e un om pentru care corectitudinea înseamnă mult, un om al cărui respect trebuie câştigat. Apoi Roje…Roje este cel care ne povesteşte întotdeauna întâmplările cele mai amuzante, un suflet mare, cu un umor şi mai mare. Timpul petrecut împreună e burduşit cu zâmbete şi râsete. Sunt toţi oameni inteligenţi, cu o imensă poftă de viaţă.

CZB: Ai fost ÎNCURCATĂ cu vreunul din ei?

A: Relaţia mea cu trupa nu e una strict profesională. Cred că dacă ar fi fost aşa, ne-am fi destrămat demult. Am învăţat cu timpul că avem nevoie unul de celălalt pentru a merge mai departe, am învăţat ce înseamnă colegialitatea, dar înainte de toate am ajuns la concluzia că avem foarte puţini prieteni din afara trupei şi că ceea ce facem are o legătură strânsă cu prietenia dintre noi. Cât despre amestecatul sentimentelor cu munca, cred că e nevoie de doi oameni foarte potriviţi, foarte maturi şi foarte uniţi pentru a putea pune deoparte problemele de la muncă atunci când sunt în intimitate. Asemenea situaţii fericite sunt rare. Pe băieţii mei îi asociez întotdeauna cu muzica. Dacă îmi lipseşte muzica, îmi lipsesc şi ei. Am cu fiecare şi cu toţi împreună o relaţie specială, dar am trecut demult de faza în care să mă uit la ei altfel decât la fraţii mei, la familia mea. Sunt aproape sigură că nici ei nu-şi pun probleme de incest. (râde)

CZB: Cum vă alegeti piesele din REPERTORIU?

A: În general noi venim cu ideile. Mai primim sugestii şi din alte părţi, însă o voce din public nu e întotdeauna vocea publicului. Ceea ce facem este un lucru minunat, însă are şi aspecte de business. Avem un public-ţintă pe care îl cunoaştem şi despre care ştim în mare ce vrea să audă de la noi, ştim când şi la ce piese reacţionează. Experienţa noastră ţine loc de un studiu aprofundat de marketing. (râde)


CZB: Aveti un repertoriu JANIS JOPLIN?

A: Da, am făcut până acum două tributuri Janis Joplin. Ideea a fost a lui Adi. Ne-am cunoscut acum câţiva ani în Vama Veche, la terasa La Şoni, unde am cântat la un moment dat şi un “Mercedes Benz”. Aşa am rămas eu Janis pentru el şi cred că pe undeva i-am servit şi drept muză la denumirea localului. A observat niste similarităţi intre mine şi artista pa baza cărora i-a venit ideea de a face tributul, aşa că noi ne-am apucat bucuroşi de treabă şi urmează să repetăm evenimentul în viitorul apropiat.

CZB: Prin ce te-a INFLUENTAT Janis Joplin?

A: Janis a fost dintotdeauna una dintre muzele mele. Am descoperit blues-ul cu puţin timp înainte de a o descoperi pe ea. În momentul respectiv eram deja în perioada rock şi mi s-a părut extraordinară combinaţia vocii ei puternice şi răguşite cu blues-ul. Am citit mult despre ea. Am învăţat de la ea ce înseamnă energie, ce înseamnă a transmite şi de a trăi cu toată fiinţa ta ceea ce cânţi, i-am apreciat nonconformismul şi mi-am promis să nu sfârşesc ca ea. Mi-a fost o profesoară bună, atât la capitolul “aşa da”, cât şi la “aşa nu”.

CZB: Aveţi concerte şi în ALTE ORAŞE?

A: Da, am început să primim invitaţii prin diverse oraşe ale ţării. Majoritatea sunt pentru petreceri private, însă am fost şi prin cluburi. Anul trecut am cântat la Azuga, la festivalul de gătit în aer liber, apoi am fost la Braşov, în Poiană, la Sinaia, Târgovişte şi Bucureşti.

CZB: Aveţi piese ORIGINALE? aveţi de gand să lansaţi un album?

A: Lucrăm la piesele noastre. Există zeci de idei, zeci de direcţii şi zeci de opinii, avem de unde alege. Fiecare dintre noi are un anumit bagaj de cunoştinţe şi încercăm să le valorificăm cât mai bine. Ceea ce am făcut până acum nu are legatură practic cu preferinţele noastre personale, însă materialul promite a fi unul foarte bun.

<!–[if !mso]> <! st1\:*{behavior:url(#ieooui) } –>

Aminda este sufletul petrecerilor din Janis Pub şi My Way. Solista fermecătoare de la Hazard, care cântă preluări pasionale cel puţin de două ori pe săptămână în cluburile amintite mai sus, ne-a acordat câteva minute pentru un interviu exclusiv.

RiCo (Zile şi Nopţi): Cum te-ai cunoscut cu HAZARD?

Aminda (A): Ne-am cunoscut prin Adi Munteanu, “creierul” din spatele Janis Pub şi My Way, prin august 2007.

RiCo Voi nu eraţi trupa casei la AUTOGRAF?

A: Înaintea deschiderii Janis Pub baieţii au cântat acolo frecvent, însă fără mine. Noi încă nu ne cunoşteam.

RiCo Cum aţi ajuns la JANIS PUB?

A: A fost o întâmplare fericită – Adi îmi era bun prieten şi se sfătuia des cu mine pe marginea ideilor care ar putea să facă din Janis un loc popular. Cântasem prin 2005 des ca invitat cu trupa Jukebox care era trupa casei in Coyote Café-ul din Bucureşti şi aşa m-am gândit că ar fi interesant ca şi Janis să aibă o trupă a ei. Căutând instalaţia de sunet pentru bar, Adi l-a întâlnit pe Attila, care lucrează într-un magazin de scule muzicale şi au intrat în vorbă. După ce a discutat cu toată trupa, Adi le-a spus că i-ar plăcea să cânt şi eu cu ei. Am găsit câteva piese pe care să le pot cânta şi restul a venit de la sine.

RiCo: Părerea ta despre JANIS PUB

A: E un loc care creeaza dependenţă. Are un farmec propriu şi cred că mai demult i se potrivea foarte bine denumirea de “Vama Veche urbană”. A rămas un loc eclectic, cu câte puţin de dat fiecăruia care calcă pe acolo. Destul de întunecos, cât să te poţi pierde in anonimitate, suficient de misterios, dar cu o căldură familiară, care îţi şterge inhibiţiile cu buretele şi-ţi ascunde conştiinţa undeva în bar, în buzunarul de la cămaşa unui barman prietenos.

RiCo: Părerea ta despre MY WAY

A: În My Way mă regăsesc mai bine. Janis a fost ceva special încă de la bun început, însă în My Way oamenii sunt cei pe care mi i-am dorit întotdeauna ca şi public, scena are o fragmentare interesantă (Attila e întotdeauna la înălţime!) iar amenajarea localului îmbină foarte armonios eleganţa cu libertatea. Cred că My Way i-a lipsit mult Clujului.

RiCo: De la ce varsta canti la PIAN?

A: Am început să cânt la pian de la vârsta la care am fost destul de stabilă cât să mă urc singură pe scaunul din faţa lui. Ai mei m-au înscris la şcoala de muzică din clasa a 1-a, iar până pe la 14 ani am locuit la bunicii mei din centrul Clujului, unde avem un pian cu coadă. N-am excelat niciodată şi mi-a fost clar că nu voi face din asta o carieră. Era doar o modalitate de a rămâne aproape de muzică. Pianul va rămâne întotdeauna instrumentul meu de suflet, însă vocaţia mea e alta.

RiCo: PĂRINŢII sunt melomani?

A: Tatăl meu a fost regizor de teatru, aşadar avea o strânsă legătură şi cu muzica. Se aşeza la pian şi cânta ore întregi fără să ştie prea bine ce face, însă întotdeauna ieşeau minuni. De el mă leagă amintirile din dimineţile de duminică în care mama făcea micul dejun prin bucătărie, iar eu îl sâcâiam pe tata cu întrebările specifice vârstei fragede, iar în fundal se auzea vocea lui Freddie Mercury sau muzica spaţiala a lui Jean-Michel Jarre. Mama e şi ea mare ascultătoare de muzică. De la ea am învăţat ce înseamnă energia în dans şi dragostea pentru melodicitate şi mesaj. Marea ei iubire a fost si a rămas ABBA. Cât despre viniluri, atât părinţii cât şi bunicii mei au câte o colecţie. De la operă la primele discuri Holograf, de la Elton John şi până la Fred Astaire sau Andrew Sisters.

RiCo: ALBUMUL preferat din copilărie?

A: Queen – A Kind Of Magic

RiCo Care este PRIMUL ALBUM original cumpărat de tine?

A: Bon Jovi – These Days. Am şi acum caseta, deşi a trecut prin multe frecuşuri. A fost mult timp albumul meu preferat.

RiCo Te vezi cântând până la adânci BĂTRÂNEŢI?

A: Sincer, nu o dată mi-am imaginat cum aş arăta pe la 70 de ani pe scenă şi mi-a plăcut ceea ce am văzut cu ochii minţii, mai ales că am exemple ca Cesaria Evora, sau de ce nu, mereu energica Tina Turner.

RiCo Caracterizeaza fiecare membru din HAZARD

A: Îmi place faptul că sunt 5 oameni cu 5 caractere puternice şi distincte. Uneori înaintăm greu în munca noastră, tocmai fiindcă sunt atâtea puncte de vedere, însă întotdeauna sunt creativi şi au câte un lucru de spus care merită reţinut. Attila e cel echilibrat şi diplomat, el poartă întotdeauna discuţiile “pragmatice” atât înăuntrul cât şi în afara trupei. Cristian e copilul trupei, năzdrăvan şi pus pe şotii, mai tot timpul cu zâmbetul pe buze. Emi e creativ, dar calm, sufletist şi foarte responsabil. Despre Octa pot spune că “there’s more than meets the eye”. E cult, iute in gândire (witty, cum s-ar spune) şi e un om pentru care corectitudinea înseamnă mult, un om al cărui respect trebuie câştigat. Apoi Roje…Roje este cel care ne povesteşte întotdeauna întâmplările cele mai amuzante, un suflet mare, cu un umor şi mai mare. Timpul petrecut împreună e burduşit cu zâmbete şi râsete. Sunt toţi oameni inteligenţi, cu o imensă poftă de viaţă.

RiCo: Ai fost ÎNCURCATĂ cu vreunul din ei?

A: Relaţia mea cu trupa nu e una strict profesională. Cred că dacă ar fi fost aşa, ne-am fi destrămat demult. Am învăţat cu timpul că avem nevoie unul de celălalt pentru a merge mai departe, am învăţat ce înseamnă colegialitatea, dar înainte de toate am ajuns la concluzia că avem foarte puţini prieteni din afara trupei şi că ceea ce facem are o legătură strânsă cu prietenia dintre noi. Cât despre amestecatul sentimentelor cu munca, cred că e nevoie de doi oameni foarte potriviţi, foarte maturi şi foarte uniţi pentru a putea pune deoparte problemele de la muncă atunci când sunt în intimitate. Asemenea situaţii fericite sunt rare. Pe băieţii mei îi asociez întotdeauna cu muzica. Dacă îmi lipseşte muzica, îmi lipsesc şi ei. Am cu fiecare şi cu toţi împreună o relaţie specială, dar am trecut demult de faza în care să mă uit la ei altfel decât la fraţii mei, la familia mea. Sunt aproape sigură că nici ei nu-şi pun probleme de incest. 🙂

RiCo cum vă alegeti piesele din REPERTORIU?

A: În general noi venim cu ideile. Mai primim sugestii şi din alte părţi, însă o voce din public nu e întotdeauna vocea publicului. Ceea ce facem este un lucru minunat, însă are şi aspecte de business. Avem un public-ţintă pe care îl cunoaştem şi despre care ştim în mare ce vrea să audă de la noi, ştim când şi la ce piese reacţionează. Experienţa noastră ţine loc de un studiu aprofundat de marketing. 🙂

RiCo: Aveti un repertoriu JANIS JOPLIN?

A: Da, am făcut până acum două tributuri Janis Joplin. Ideea a fost a lui Adi. Ne-am cunoscut acum câţiva ani în Vama Veche, la terasa La Şoni, unde am cântat la un moment dat şi un “Mercedes Benz”. Aşa am rămas eu Janis pentru el şi cred că pe undeva i-am servit şi drept muză la denumirea localului. A observat niste similarităţi intre mine şi artista pa baza cărora i-a venit ideea de a face tributul, aşa că noi ne-am apucat bucuroşi de treabă şi urmează să repetăm evenimentul în viitorul apropiat.

RiCo: Prin ce te-a INFLUENTAT Janis Joplin?

A: Janis a fost dintotdeauna una dintre muzele mele. Am descoperit blues-ul cu puţin timp înainte de a o descoperi pe ea. În momentul respectiv eram deja în perioada rock şi mi s-a părut extraordinară combinaţia vocii ei puternice şi răguşite cu blues-ul. Am citit mult despre ea. Am învăţat de la ea ce înseamnă energie, ce înseamnă a transmite şi de a trăi cu toată fiinţa ta ceea ce cânţi, i-am apreciat nonconformismul şi mi-am promis să nu sfârşesc ca ea. Mi-a fost o profesoară bună, atât la capitolul “aşa da”, cât şi la “aşa nu”.

RiCo Aveţi concerte şi în ALTE ORAŞE?

A: Da, am început să primim invitaţii prin diverse oraşe ale ţării. Majoritatea sunt pentru petreceri private, însă am fost şi prin cluburi. Anul trecut am cântat la Azuga, la festivalul de gătit în aer liber, apoi am fost la Braşov, în Poiană, la Sinaia, Târgovişte şi Bucureşti.

RiCo Aveţi piese ORIGINALE? aveţi de gand să lansaţi un album?

A: Lucrăm la piesele noastre. Există zeci de idei, zeci de direcţii şi zeci de opinii, avem de unde alege. Fiecare dintre noi are un anumit bagaj de cunoştinţe şi încercăm să le valorificăm cât mai bine. Ceea ce am făcut până acum nu are legatură practic cu preferinţele noastre personale, însă materialul promite a fi unul foarte bun.

Comments
One Response to “Zoom. INTERVIU. Hazard. Aminda”
  1. fotzey spune:

    Go Aminda! Rock ‘n rooooooll!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: