Zoom. MOMENTE ROCK. Despărţirea Altar. Acum 10 ani (pt.2/3)

Acum 10 ani

1999. sâmbătă 29 mai. Cluj. Club Ambasador

Lansarea albumului Born Again

Ultimul concert din primul episod Altar

Amintirile lui Teo şi Nimrod

Nimrod. Chitară solo. ex-Altar.

29 mai 1999. Nimrod - Maja. ALTARUltimul concert alături de Altar.

Nimrod: În primul rând am rămas cu o impresie foarte bună a locului unde s-a organizat concertul, la Club Ambasador (fostul Cinema Mărăşti). După părerea mea este o locaţie perfectă pentru un concert cu un public de 400 de persoane. Este mare păcat că acel spaţiu nu este folosit în acest sens. Din nefericire, nici nu ştiu ce se întâmplă cu acel loc acuma.

Noi am avut o senzaţie fantastică acolo, la acest concert. Eu eram chel la momentul respectiv. Îmi aduc aminte de Teo, Andy, Levi, Maja.

Am avut şi un incident, publicul fiind foarte aproape de noi. La un moment dat un tip din public a scos cablul din chitara mea în timpul soloului. Din punctul lui de vedere a fost o poantă, dar eu nu l-am perceput astfel. Reacţia mea a fost să-i trag un şut cu piciorul, dar s-a tras la timp. Mai multe nu mai ţin minte că au trecut atâţia ani de atunci (râde).

CZB: Cine s-a ocupat de organizare?

Nimrod: Teo, cu mine. Noi lipeam afişele. Practic, la Cluj, noi ne ocupam de totul. La vremea aceea nu existau impresari care să se ocupe de aşa ceva.

CZB: Ce înseamnă organizarea unui concert?

29 mai 1999. Nimrod - Maja. ALTARNimrod: În primul rând cauţi locul potrivit, cauţi o locaţie care să fie liberă pe data în care-ţi propui să organizezi concertul. Apoi trebuie să discuţi cu o firmă pentru un sistem de sunet … să aduci şi lumini, dacă îţi permiţi. La unele concerte nu sunt lumini (râde). Apoi, te apuci de făcut afişe, de lipit afişe, şi te ocupi de publicitate. La vremea aceea, singura modalitate prin care puteai să faci publicitate era prin afişaj. Nu existau reviste precum Zile şi Nopţi, nu exista promovarea pe internet, radioul era inaccesibil pentru noi. Singurul lucru ce-l puteam face, dacă aveam o cunoştinţă la vreun radio, era să vorbim să prezentăm concertul în cadrul unei emisiuni, ca o ştire. Cum noi eram nişte copii împotriva tuturor, nu aveam astfel de cunoştinţe. Probabil că după experienţa mea de acuma, aş proceda altfel. Aş clădi relaţiile cu persoanele din mass media, aş căuta oameni de legătură în toate locurile posibile; altfel nu poţi face nimic.

CZB: La vremea aceea nu puteai face un parteneriat cu un post de radio?

Nimrod: Nu, sau cel puţin un astfel de mod de colaborare nu a ajuns la urechile mele. Posturile de radio private de abia apăruseră. Nu aveau concurenţă.

CZB: Mai ţii minte cât a fost bugetul pentru acest concert?

Nimrod: Nu mai ţin minte cifre. Tot ce ţin minte este că atunci când trăgeam linia rămâneam cu foarte puţin, sau ieşeam pe zero cu cheltuielile.

CZB: Dar ţin minte că a venit mult public. Sala a fost plină la acest concert.

Nimrod: Dar l-am adus pe Fane Boca cu sunetul din Satu Mare şi chiar dacă ne-a dat un preţ bun, ne-a costat transportul. Chiar nu mai ştiu preţurile.

CZB: Dar nu aveaţi alternative de sunet pe plan local.

Nimrod: Nu. Acuma există 3-4 firme serioase de sunet la care poţi apela. Pe vremea aia erau vreo doi care făceau sunet … Costi Cămărăşan era unul din ei, de celălalt nu-mi aduc aminte. Cu Costi am lucrat la Sala Sporturilor. De obicei, alegeam persoana sau firma cu care lucram în funcţie de preţ.

Teo Peter Jr. Chitară bass. Altar.

CZB: Cum aţi găsit locaţia?

29 mai 1999. Teo. ALTARTeo Peter Jr: Era pur şi simplu singura locaţia potrivită pentru acest concert la Cluj. Nu a fost o filozofie foarte mare. Nu mai era Cinema Mărăşti. Era deja transformată în discotecă, club, rockotecă. La acea dată nu ştiam că va fi ultimul concert din primul episod Altar. Din păcate, s-a dovedit a fi finalul unei etape din existenţa noastră ca formaţie.

CZB: Mai ţii minte preţul biletului, câtă lume a fost în sală?

Teo Peter Jr: Nu mai ţin minte preţul biletului, sala a fost plină. Au fost undeva între patru şi cinci sute de oameni.

CZB: Sunetul?

Teo Peter Jr: Am colaborat la sunet cu Fane Boca, de la Satu Mare. Pe parcursul anilor, ne-am tot intersectat la festivalurile unde el asigura sonorizarea. Întâmplător era la Conservator, aici la Cluj. Am colaborat cu el doar pe considerentul că a fost mai ieftin decât dacă lucram cu altcineva.

CZB: La vremea aceea nu erau alternative de sonorizare la Cluj?

Teo Peter Jr: Cred că numai Costi Cămărăşan (ex-Compact) mai avea sistem de sonorizare; cred că şi Ovidiu Buhăţel avea, dar oricum, era mult prea scump pentru o trupă rock să poată să susţină un concert, cel puţin la acel moment.

CZB: Cum te-ai simţit pe scenă şi care a fost atmosfera?

Teo Peter Jr: A fost ok. Ne revedeam oricum cu publicul clujean după o pauză destul de lungă. Albumul Born Again a întârziat să apară mai bine de un an de zile. În mod normal, aveam master-ul din 1997. A durat ceva până să găsim un producător interesat. Dealtfel, întotdeauna a fost destul de greu pentru noi ca formaţie să găsim un producător şi oameni dispuşi care să pună pe piaţă materialele care noi vroiam să fie editate. Din acest punct de vedere îmi asum editarea tuturor albumelor ce le-am scos.

Aici, aminteai dacă a avut vreo importanţă dacă eu eram fiul de la Compact. Sigur, cred că acest lucru nu a contat ca să convingem. Am convins prin ceea ce am realizat noi prin forţele proprii. Sigur, ochii erau aţintiţi asupra noastră pentru că toată lumea era curioasă să vadă ce face fiul lui Teo şi am intrat mult mai uşor în lumea asta artistică, am reuşit să cunoaştem oameni din presă, impresari, producători, şi atunci din punctul acesta de vedere am putut să intrăm pe piaţa aceasta muzicală. Dar nu s-a făcut nimic pe bază de nepotism, pentru că dacă acei oameni nu realizau că suntem o valoare la acel moment, sau că suntem o trupă de pe urma cărora ar putea avea un câştig, nimeni nu ar fi mişcat nici un deget. Tot ce am reuşit să facem am reuşit prin propriile noastre puteri.

Nu îmi aduc aminte să fi fost un concert extraordinar de spectaculos faţă de primele 3-4 organizate de noi anterior la Cluj; cu siguranţă au existat concerte mult mai reuşite pentru noi.

Îmi amintesc de concertul de la Club Ambasador doar prin prisma că a fost ultimul concert din prima etapă a existenţei formaţiei.

29 mai 1999. Andy - Teo. ALTARVeneam după o pauză destul de lungă. Albumul Respect îl lansasem în 1995 şi veneam în 1999, după o pauză de patru ani, patru ani în care, din păcate, piaţa muzicală rock scăzuse foarte mult. Din 1997 au început să nu se mai organizeze concerte/festivaluri Rock. Toate evenimentele urmăreau un alt format. Apăruse muzica Dance, muzica Hip Hop şi practic, rockul era într-un con de umbră deja în momentul în care s-a editat cel de al treilea album Altar, Born Again (la casa de discuri MediaPro Music). Am fost însă bucuroşi că am reuşit să-l lansăm. Îmi aduc aminte că publicul cânta cot la cot cu noi piesele în concert, chiar şi cu conotaţia muzicală a acelui album, care era clar cu versuri Creştine şi multe versete din Scripturi; asta însă nu a deranjat pe nimeni.

Problema pe care eu cred că am avut-o în acel moment a fost că am depăşit oarecum limitele a ceea ce înseamnă o trupă de rock şi aveam de ales între a ne transforma într-o trupă de evanghelizare, sau a rămâne o trupă de rock. Acesta a fost de fapt momentul pentru care am pus punct atunci formaţiei Altar, pentru că în acel moment nu toţi am înţeles că este o diferenţă între a fi o trupă rock, prin care îţi expui un mesaj prin muzica şi versurile tale, ceea ce în mod normal nu ar trebui să supere pe nimeni, pentru că un artist ar trebui să se poată exprima aşa cum doreşte, dar de aici şi până la a transforma concertele într-un fel de ritual de predici, cred că este o distanţă foarte mare. Eu cred că artistul este pe scenă să vorbească prin piesele lui, prin muzica lui, prin versurile lui, şi nu pentru a încerca să expună o doctrină, indiferent cât de mult crede în ea.

În acel moment, nu este un secret pentru nimeni, Andy Ghost nu a înţeles acest lucru şi acesta a fost motivul pentru care, împreună cu ceilalţi, am decis să punem punct etapei şi să aşteptăm să se limpezească apele şi să înţelegem dacă putem continua ca o trupă de rock, aşa cum ne-a cunoscut lumea, sau care va fi drumul pe care noi îl vom urma.

Asta se întâmpla într-adevăr pe fondul faptului că muzica rock, în acel moment, era practic blocată.

În următorul capitol despre

Ultimul concert din primul episod Altar, citiţi

Interviurile din 2009 cu Levi şi Andy Ghost

peste trei zile, miercuri 2 septembrie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: