Zoom. INTERVIU. Laurenţiu Duţă. 3 Sud Est. acum 10 ani

Interviu cu Laurenţiu Duţă de la 3 Sud Est

4 Sud EstLaurenţiu Duţă debutează pe plan muzical în 1993. Împrietenindu-se cu cei de la Original Dance (Viorel Şipoş şi Mihai Budeanu), care îl ajută cu coregrafia şi animaţia concertelor solo, se decide să formeze un nou grup gen Boyband, de limbă română. Noul trio se numeşte 3rei Sud Est şi reprezintă cea mai tare trupă de muzică dance-pop din România la începutul anilor 2000. Imitaţia Backstreet Boys este reuşită. Tinerii combină hip-hop, dance, soul şi R&B într-un mod original.

Interviul a fost realizat în primăvara 1999 la Casa de Cultură din Cluj.

CZB: Cum i-ai cunoscut pe cei doi din Original Dance?

Laurenţiu Duţă: La Teatrul Fantasio din Constanţa. Eu susţineam acolo un mic recital în 1991. Ei erau dansatori. Îi cunoşteam şi le-am propus să danseze pe piesele mele; pe piesele pe care le cântam. Apoi, am făcut şi o piesă împreună… şi iată după atâţia ani de colaborare, ne-am reunit într-o formaţie.

CZB: Viorel Şipoş şi Mihai Budeanu au scos un album propriu în 1997. În momentul de faţă, lucrează în paralel şi la acest proiect?

Laurenţiu Duţă: Nu, acum! suntem o formaţie unită, toată atenţia noastră este concentrată asupra trupei 3 Sud Est

CZB: Cum produceţi piesele – cum compuneţi muzica?

Laurenţiu Duţă: Împreună. Ne reunim toţi trei şi ideile vin de la sine. Ne place ceea ce facem.

CZB: Am înţeles că te pricepi la chitară şi la pian. Când ai început să înveţi să cânţi la aceste instrumente?

Laurenţiu Duţă: Am studiat chitara clasică la Şcoala populară de Artă. Studiez pianul (nu de foarte mult timp) în particular; mă ocup şi de orchestraţie la 3 Sud Est,

CZB: La Premiile Ballantines aţi apărut îmbrăcaţi în costume argintii. Există vreo semnificaţie?

Laurenţiu Duţă: Mulţi ne-au întrebat chestia asta … pentru că se potriveau 3 Sud Est. Costumele argintii. Partea de josla fix cu decorul. Totul era argintiu … chiar şi premiile. Noi nu am ştiut lucrul ăsta. Toţi s-au mirat de idee. Iniţial vroiam să facem ceva mai extravagant ca model. Ne-am gândit că nimeni nu a mai făcut un costum clasic dintr-un material extravagant, ţipător. Noi am mers la extremă. A fost o idee genială. Chiar şi Janine (Sârbu) ne-a admirat. Am angajat un croitor de la Casa Modei din Constanţa care se ocupa numai de … modele clasice bărbăteşti.

CZB: Sunteţi toţi din Constanţa?

Laurenţiu Duţă: Eu locuiesc în Năvodari. Mihai şl Viorel sunt din Constanţa.

CZB: Cum v-aţi simţit după ce aţi câştigat premiul pentru Cea mai bună formaţie românească de muzică dance la Premiile Ballantines?

Laurenţiu Duţă: Ne-au pregătit surpriza. Noi nu am ştiut până în ultimul moment. Toate trupele nominalizate au fost adunate într-un gang care dădea spre scenă, şi am realizat că ne aflăm printre favoriţi în momentul în care cameramanul ne-a zis să venim în faţa celorlalte trupe. Atunci am bănuit ceva, dar nu eram încă siguri. Cei de la PRO TV ştiau ce se va întâm­pla, dar nouă nu ne-au spus … Când am auzit că „învingătorii sunt 1, 2,..,3 Sud Est” atunci ne-am dat seama ce se întâmplă de fapt. Bineînţeles, a fost o bucurie de nedescris. M-am bucurat mult mai mult ca la Festivalul Mamaia (tot anul trecut) când am câştigat Premiul 1 la categoria Şlagăre.

CZB: De când vă aflaţi în turneu şi cum vă merge?

Laurenţiu Duţă: Aceasta este a şasea zi de turneu (la Cluj). Mai avem încă patru. Am ţinut neapărat să facem acest turneu pentru că noi, de exemplu, nu am mai cântat niciodată la Cluj. Constanţa este foarte departe. Numai printr-un astfel de turneu am putut să acoperim această parte a ţării.

CZB: Deci „sediul” vostru este în continuare la Constanţa?

Laurenţiu Duţă: Da, vreau să spun că atunci când ne-am decis să cântăm împreună şi să înregistrăm primul album, am plecat pur şi simplu de la mama, de la tata şi am închiriat un apartament în capitală timp de patru luni de zile ca să putem să ne rezolvăm toate problemele la Bucureşti.

CZB: Ţi-ai schimbat radical stilul de muzică din momentul în care s-a înfiinţat 3rei Sud Est.

Laurenţiu Duţă: Am mers cu valul. Acuma dance-ul este la modă; cântăm dance! Şi pe atunci cântam dance, dar nu existau încă studiouri care să reproducă calitatea sunetelor necesare pentru muzica dance. Acuma s-a întors şi Edi Schneider în România (un producător de ritmuri dance, cu studioul propriu construit la Sebeş) şi ne-a deschis şi nouă mintea. El ţine foarte mult la noi si noi la fel de mult la el!

CZB: Aţi filmat un videoclip la Atomic TV pentru piesa…

Laurenţiu Duţă: 3 Sud Est nu este o poveste, ci o simplă prestaţie scenică a noastră cu ceea ce se întâmplă pe platoul de filmare … două fete frumoase ne filmează, ne machiază … intrăm în relaţii directe cu ele … are loc un flirt între protagonişti şi cei care se află în spatele camerei de luat vederi.

CZB: Îmi poţi da câteva detalii despre noul album?

Laurenţiu Duţă: Deocamdată nu ştim cum se va numi. Deocamdată am terminat patru piese. Va apare în luna mai, la exact un an de la primul album. Să dea Dumnezeu să fie cel puţin la fel de bun ca acesta … asta depinde de inspiraţie, de artă, de o mulţime de chestii. Va fi tot un album de muzică soul dance.

CZB: Cât de bine s-a vândut caseta actuală?

Laurenţiu Duţă: Cam în 200.000 de exemplare (oficial), iar caseta de remixuri s-a vândut în 30.000 de exemplare în prima lună.

Al doilea (şi deocamdată ultimul) interviu făcut de mine cu Laurenţiu Duţă, la Festivalul Mamaia 1999, urmează peste 3 zile!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: