Zoom. TZEAPA. BHCB vs. Dance Trauma

AFIS Tzeapa Dance Trauma

Luni, 28 Septembrie 2009

  • YELLOW CAP (Germania)
  • DANCE TRAUMA (Cluj)
  • COERCION (Constanţa)
  • SCHLITZ (Cluj)

Intrare: 12 RON


Organizator: Paul Tomi-Rus.

..

BHCB vs. Dance Trauma

Dance Trauma a păţit-o cu cei de la BHCB (Bistritza Hardcore Brigade), cu organizatorul principal, Paul Tomi-Rus (care se semnează Paulaner prin Bloguri). E vorba de concertul de luni, 28 septembrie din Irish & Music Pub.

Deşi majoritatea publicului venise pentru Dance Trauma, n-au mai vrut sa lase formaţia clujeană să cânte, si nici banii promişi nu i-au primit.

Concertul trebuia sa înceapa la 20.00 ca sa fie timp suficient pentru toate formaţiile de pe afiş. Concertul a început spre 21.00.

Dance Trauma. Tzepuitzi de prieteni. 28.09.2009Cele două trupe de deschidere au cântat cât au vrut ele, iar când a ajuns Dance Trauma pe scenă, i s-a spus că are timp pentru o singură piesă!

Dance Trauma a cântat patru piese, în timp ce organizatorul, după fiecare piesă, venea la scenă şi încerca să dea jos artistul, motivând că nu mai este timp.

După concert, onorariul negociat … înţelegerea era că banii de la primii 70 de oameni îi primeşte trupa germană, restul Dance Trauma.

După concert i-a dat basistului (cunoştinţă cu organizatorul) 80 de lei, adică valoarea de la 6,66 de bilete, fără nici o explicaţie.

În sală erau în jur de 150 de oameni (nu plătitori, pentru că organizatorii îşi lăsau prietenii să intre la concert fără să plătească).

Ulterior s-a auzit (nu de la organizatorul Paul Tomi-Rus (Paulaner), de la el nu s-a primit nici o explicaţie) că cele câteva sute de lei care ar mai fi revenit la Dance Trauma, au ajuns la trupa constănţeană, care iniţial, cand s-au stabilit condiţiile recitalului, nici nu erau trecuţi pe afişe sau în program.

Asta este povestea adevărată, povestită de Atilla, bateristul şi managerul formaţiei Dance Trauma

După ce au coborât de pe scenă, au fost asaltaţi de fani, care au întrebat de ce nu au vrut să mai cânte. Artiştii au explicat situaţia, iar câţiva au vrut să-şi ceară banii înapoi, dar ca să nu iasă scandal, artiştii nu l-au identificat pe Paul Tomi-Rus (Paulaner), celor din public.

Byte. Vorbind cu persoane prezente la concert, am avut aceeaşi impresie, că lumea mersese să vadă Dance Trauma live, la început de sezon. Lumea în general a fost foarte ofticată că trupa de ska-punk clujeană nu a cântat decât 4 piese, iar capul de afiş, care a cântat 90 de minute, a dezamăgit pe mulţi. Concertul a început târziu pentru că nemţii au sosit cu întârziere şi vroiau să facă probe de sunet la sosire. CZB şi-a plătit biletul, deşi mersesem doar să văd Dance Trauma şi să fac un interviu cu ea. M-am trezit deasemenea, că am fost suprataxat la intrare cu 15 lei înloc de 12 lei … că nu aveau să dea rest la public.

Sursa informaţiilor:

Atilla, baterist şi manager la Dance Trauma. Iar cu baieţii de la B.H.C.B. (Bistritza Hardcore Brigade) şi T.B.C. (Thrashsylvania Bandana Collective), organizatori ai concertului, atenţie mare! Am auzit de la conducerea Pub-ului că nici ei nu mai vor să colaboreze cu acest tip, Paulaner … deci probabil au fost şi alte probleme.

Byte. Am întâmpinat multe situaţii asemănătoare în cariera mea de impresar. Mereu au fost probleme cu organizatori de festivaluri aflaţi la prima ediţie, elevi sau studenţi binevoitori, dar care nu ştiau să pună problema formaţiilor tinere, din deschidere, care deseori erau la prima lor cântare pe o scenă, şi nu coborau niciodată până nu interpretau TOATE piesele din repertoriul pregătit de ele. Astfel, trupele penalizate cu timpul nu erau capetele de afiş, ci trupele intermediare, care deja aveau un public sau o vechime, care nu le permiteau să fie trecute la începutul programului. Totodată, nu erau suficient de tari încât să îşi impună punctul de vedere organizatorului. Fără un contract în care să se stabilească exact condiţiile financiare şi timpii de recital, nu există nici un fel de control asupra acestor organizatori, care îşi câştigă simpatia unora şi îşi strică relaţiile cu alţii în funcţie de cum le bate vântul prin buzunare!

Dance Trauma a vorbit deja pentru un alt concert la Irish & Music Pub, organizat de ea, iar data va fi anunţată în curând la CZB.

Comments
2 Responses to “Zoom. TZEAPA. BHCB vs. Dance Trauma”
  1. „Ulterior s-a auzit (nu de la organizatorul Paul Tomi-Rus (Paulaner), de la el nu s-a primit nici o explicaţie) că cele câteva sute de lei care ar mai fi revenit la Dance Trauma, au ajuns la trupa constănţeană, care iniţial, cand s-au stabilit condiţiile recitalului, nici nu erau trecuţi pe afişe sau în program.”

    – Eu am vorbit cu Paul sa vina sa cante si Coercion (trupa constanteana), dar asta s-a intamplat inainte sa fie finalizat line-up-ul). E adevarat ca au aparut mai tarziu pe afis.

    „După concert, onorariul negociat … înţelegerea era că banii de la primii 70 de oameni îi primeşte trupa germană, restul Dance Trauma.”

    In legatura cu banii, ideea de la inceput era ca tot ce iese in plus o sa revina D.T. Nu stiu daca s-a calculat la peste 70 de platitori, inainte sau dupa ce a fost definitivat line-up-ul. Aici e vina mea ca nu m-am interesat sa-i anunt si pe restul din trupa exact care era situatia.

    Problema mare a fost ca nu s-au stabilit de la inceput timpii de cantat, iar primele doua trupe Schlitz si Coercion nu stiau la cat trebuie sa se termine concertul, nici cat timp au de gand sa cante Yellow Cap. Si ei au fost intrigati de ce am cantat asa de putin, si mi-au zis ca daca stiau care e situatia isi taiau si ei din repertoriu.

Trackbacks
Check out what others are saying...


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: