Zoom. Z&Z. Mandinga

Latino, Salsa

Mandinga. Latino Crazy!Mandinga

Websait: www.mandinga.ro

  • An înfiinţare: 2002 (dec.)
  • Localitate: Bucureşti

=

Mandinga, La Orquesta de Salsa, şi-a propus să coloreze peisajul gri al muzicii din România, promovând muzica latino, sub toate faţetele ei, cu influenţe de folclor balcanic.

Mandinga cântă în română, spaniolă şi engleză.

Mandinga a devenit, în doar trei ani de la debut, unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate proiecte muzicale autohtone şi un promotor veritabil al muzicii latino-americane în România. Supranumită La Orquesta de Salsa, Mandinga reuneşte în prezent 10 artişti multivalenţi.

Muzica Mandinga a depăşit deja graniţele ţării, formaţia fiind invitată deja la evenimente speciale în Germania, Serbia, Bulgaria, Polonia, Cuba, susţinând turnee de studii în Cuba (ianuarie 2006, august 2007, ianuarie 2009) şi cântă în deschidere pentru Buena Vista Social Club, Havana Lounge, Manolito Simonet y su Trabucco, Rafaga. La cea din urmă, este unul dintre puţinele cazuri unde presa centrală a lăudat trupa autohtonă din deschidere, mai mult decât invitatul străin.

Bazele Mandinga au fost puse la începutul anului 2003 de Alex Burcea, Florin Siia şi Marius Ciupitu, împreună cu trombonistul Cornel Ene şi percuţionistul chilian Aristides „Ati” Panaitescu-Alegria, care au conturat acest proiect care a început ca o trupă de latin jazz. Se înfiinţează Asociaţia Culturală Mandinga în 2005, care organizează un Festival anual de muzică Latino la Bucureşti (Salsa Fest). Se laudă chiar cu propriul stil de dans Salsaphoria, fiind direct implicaţi şi într-un proiect al unui post de radio on-line de muzică Latino, Radio Sol.

În 2006, noua solistă, Ella a fost aleasă în cadrul unui show televizat, din peste 400 de candidate înscrise. În acelaşi an, Goochi, featuring Luis Vazquez, este promovată pe posturi de radio din Peru, Spania, Chile, Bulgaria, Elveţia, Los Angeles, România. Luis Vazquez a remarcat Mandinga la Festivalul de Salsa de la Sofia.

Traiectoria îndrăzneaţă urmată de Mandinga are ca ţintă recunoaşterea internaţională, un obiectiv pe care artiştii au decis să-l atingă prin implicare profesională totală. La invitaţia prestigiosului percuţionist Luis Conte şi a lui Julio Sarracent Montesino (descendent al tribului Mandinga din Africa de Vest), trupa Mandinga a întreprins un turneu de studii în Cuba (printre profesori numărindu-se Lazaro Amaouri Ouiebo Dibut de la Buena Vista Social Club, Sergio Carreras, Antonio Martinez Portuando şi Samuel Formell).

Marcată şi inspirată de experienţa cubaneză, Mandinga a revenit în ţară cu un nou concept de trupă şi spectacol, o maturizare stilistică şi un număr mai mare de artişti. Componenţa s-a modificat şi extins, devenind internaţională. In funcţie de spectacol, apar şi două dansatoare profesioniste de latino.

În 2007 se înregistrează un numar record de concerte, aproximativ 300.

Lansarea albumului Donde (2008) este transmisă în direct, de pe peronul gării Băneasa, din Bucureşti, la emisiunea Dimineaţa cu Răzvan şi Dani.

În iunie 2009 Mandinga, împreună cu managerul Sergiu Stoiadin lansează Radio Sol, un radio on-line pentru ascultătorii de muzică latino (www.radiosol.ro)

Componenţa

2003

  • Alex Burcea (trompeta, flaut, voce, compoziţii)
  • Florin Siia (bass, contrabas, voce)
  • Marius “Chupi” Ciupitu (tobe, vioară, voce)
  • Cornel Ene (trombon)
  • Aristides “Ati” Orlando Panaitescu-Alegria (percuţie, congas, bongos, voce, din Chile)

2004 (nou veniţi)

  • Cătălin Enache (pianistul emisiunii Popstars)
  • Elena (Elena Ionescu la voce)

2007 (nou veniţi)

  • Ella (Elena Gheorghe la voce)
  • Baz (George Siia, la timbales, saxofon, compoziţii)
  • Biu (Biunaiqui Marquetti Isassi, la voce, guiro, din Cuba)
  • Marietta (Mari Antonieta Gonzales Arocha, la pian, compoziţii, voce, din Cuba)
  • Sergio (Sergiu Bacoş la trombon)
  • Zach (Valentin Andrei Zachar, la saxofon)

2009 (componenţa actuală)

  • Ella (voce)
  • Alex (trompetă şi voce, membru fondator)
  • Florin (bass şi voce, membru fondator)
  • Chupi (tobe, percuţie, voce, membru fondator)
  • Zach (saxofon)
  • Bazooka (timbales, percutie)
  • Omar Secada (clape, din 2008)
  • Tony (Cuba, trombon, din 2007)
  • Alejandro (voce, din 2007)
  • El Nino (percuţie, din 2007)
  • Elena (dansatoare profesionistă)
  • Simona (dansatoare profesionistă)

TV & Cinema

  • Un bărbat adevărat (Acasă TV, hosting muzical)
  • La urgenţă (serial TVR, 2006)
  • Dănutz SRL (2007, invitată permanent câteva luni)
  • Dorm Daze 3 (film SUA, 2007)

Discografie

  • De corazon (2003)
  • Soarele meu (2005)
  • Gozalo (2006)
  • Donde (2008)

Premii

  • Nominalizare la Secţiunea Şlagăre, Festivalul Mamaia 2005
  • 2006. Discul de Aur pentru albumul Soarele meu din partea casei de discuri Roton (15.000 de unităţi vândute)
  • 2009 martie. Radio România Actualităţi. Best latino şi Premiul Aveţi un prieten
  • 2009. iunie – MANDINGA câştigă Best Live la Premiile Muzicale Româneşti, ediţia 7

CONCERTELE URMĂTOARE

Mandinga de Toamnă

  • Sâmbătă 3 octombrie

CLUJ Diesel Club

Cântare de club

  • Duminică 4 octombrie

CLUJ Sala Sporturilor

Deschidere la Buena Vista Social Club

  • Vineri 9 octombrie

BRAŞOV Club Kasho Brasov
Carnaval Latino

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: