Click. RECENZIE. Dulceaţa Morţii. La Capătul Tristeţii.
Dulceaţa Morţii. La Capătul Tristeţii
!!!!!
2009, A&A Records
În România anului 2009, cine scoate un astfel de album de sunete aranjate alandala în spaţiu şi mai şi scoate cu distribuţie la o casă de discuri din Bucureşti, trebuie să fie foarte tare. La o astfel de formaţie pornim notarea de sus în jos. Nu putem acorda mai mult de patru semne pentru trupa asta experimentală pentru că melodia este prea subtilă pentru urechi neobişnuite cu aşa ceva şi trebuie căutată în măsura în care ascultătorul are răbdare să facă aşa ceva.
…
Dacă prima piesă (alternative doom) nu te-a deprimat complet şi băgat într-o stare paranoică profundă, restul albumului va fi floare la ureche de ascultat.
…
De pe cele zece compoziţii experimentale/ industriale, remarcăm Vioara (interpretată manual de Mihaela Hoajă) ca fiind cel mai prietenos element sonor din Trecut-au anii, care împrumută versuri de la Mihai Eminescu şi vocea lui Radu Baciu pentru rostirea versurilor. Ascultăm teme familiare de la The The în Nervi tocaţi. Nebunii vindecaţi mor pare a fi cea mai melodioasă bucată de pe acest material, însă, pe măsură ce înaintează piesa, devine tot mai sumbră şi incărcată negativ. În Sfârşit dibuim teme clasice Bachiene.
…
În mare măsură, clapele par să stea la baza muzicii care împrumută influenţe gothice şi progresive, predominant experimentale. O coloană sonoră pentru un film de groază clasic în care actorul de culoare este primul eliminat din poveste şi dragostea triumfă în finalul pătat de sânge în care adolescenta virgină ajunge la poarta de fier şi reuşeşte să muşte prin lacăt cu dinţii, fiind încărcată de adrenalină după o noapte nedormită. Primele raze de soare strălucesc printre crengile unui copac mort şi-ţi arde să opreşti DVD player-ul ca să ţi-o mai tragi o dată cu partenerul de lângă tine. Dacă nu te regăseşti deloc în acest scenariu, atunci NU CUMPĂRA ACEST ALBUM, care mi-a rânjit la Carrefour acum două luni la un preţ incredibil de mic (17 lei) … asta drept comparaţie cu albumul Alexandrinei care adună praf pe rafturi la 50 lei bucata (scuze, 49,90).
…
Muzicienii (care în mare măsură este unul singur, Ştefan Hâncu) sunt foarte tehnici, deoarece pot imita perfect notele unui instrument stricat şi pot reda atmosfera unui elev care pune mâna prima dată pe un pian.
Trebuie să fii genial sau nebun să compui astfel de muzică în România. De aceea, le acordăm 5 semne. 4 sunt pe bune. Unul este pentru curaj.
Dorim să avem acces la cât mai multe albume experimentale în România. ACUMA, nu peste alţi 20 de ani!
…
Laitmotive aici ar fi un ştreang la gât, coşmar aleatoriu, etc.
…
Felicitări! O stea mare roşie am atârna de boaşele lui Ştefan Hâncu, (compoziţie, chitară, bas, voce, ebow, blockflotte, tobe, keyboard programming şi grafică), care a mai colaborat cu Victor Pamfil la mixaj şi mastering şi Mitos Micleuşan la ilustraţii (împrumutate din volumul Amokalipsis, 1999).
Comments
18 Responses to “Click. RECENZIE. Dulceaţa Morţii. La Capătul Tristeţii.”Trackbacks
Check out what others are saying...-
[…] De unde până unde colaborarea cu Dulceaţa Morţii. La […]
Sa scriu si injuraturile?
Nu?
Pai… n-am nimic de comentat!
=)) =)) :)) mai baiatule, inteleg din aceasta minunata recenzie ca autorul albumului pe care-l comentezi cu atata nesatz te-a futut rau si nu te-a platit, ca altfel nu-mi pot explica determinarea ta excesiv de feroce in a deconstrui pas cu pas o chestie care pana la urma e o creatzie a cuiva. In alta ordine de idei, ca avocat itzi pot spune ca vei fi nevoit sa cumperi tu toate albumele sau sa platesti despagubiri autorului pentru antireclama, chiar daca este pe un site obscur. Si totusi nu-mi pot explica inversunarea unui individ ca tine, care se erijeaza in critic de muzica, decat prin a-mi imagina ca intr-o dimineatza te-ai trezit agitat in fatza unui soare roshu si-ai tras repede o laba, in absentza deja deranjanta a unui partener care sa te futa din cand in cand =)) in rest, numai de bine :)) sper sa te cunosc, sa-tzi mai explic niste lucruri (face to face/ sau intre trei ochi, eu avand doi deja) doar pentru ca nu-mi place stilul tau :)) PS WHO THE FUCK IS ALEXANDRINA???
recenzia este pozitivă!
albumul ne-a plăcut, spre deosebire de înjurăturile primite de la Dumneavoastra…
Cu astfel de fani, in locul artistului, m-as lasa pagubas.
pentru autorul „recenziei” a spus: ” inteleg din aceasta minunata recenzie ca autorul albumului pe care-l comentezi cu atata nesatz te-a futut rau si nu te-a platit, ca altfel nu-mi pot explica determinarea ta…”….sa inteleg din asta ca pe tine te-a futut bine si te-a platit?altfel nici eu nu inteleg determinarea ta…
bai, sincer, nu mi s-a parut ca recenzia e pozitiva decat daca as tzine cont de faptul ca o reclama negativa e tot o reclama, asa cum s-ar mai spune a blowjob is still a job =)) si artistul habar n-are ca am sarit la gatu’ tau / vostru, pentru ca nu e genul de om care sa injure pe cineva (din pacate). Ar trebui totusi sa va ceretzi scuze de la el pentru ca artistul a produs ceva, iar tu/voi ai/ati publicat o chestie pentru care va poate da in judecata oricand, urmand sa aiba castig de cauza si sa va poata cere despagubiri – „NU CUMPARATI ACEST ALBUM”
este un indemn atat de grav, incat as putea sa va dau chiar eu in judecata (chiar daca omul nu a dat bani casei de discuri ca sa castige ceva din asta, tot din pacate). Pe mine ma enerveaza nevoia voastra de a arunca cu cacat in cineva, absolut gratuit, pentru ca un mishto de buna calitate e altceva.
eu nu dau 5 stele oricui…
e pacat ca nu ati priceput asta.
Ah, abia astept sa te gasesc. Si poti sa ma crezi pe cuvant ca o sa te gasesc si-o sa-ti spun in fatza tot ce am de spus. Nu prin mesaje pe internet. Esti atat de prost incat postezi numai raspunsurile tale, nu si comentariile mele. Si inca ceva: esti idiot, nu sunt barbat, sunt o femeie foarte puternica. Atat de puternica incat o sa te gasesc foarte repede si o sa te desfiintzez numai pentru faptul ca m-ai jignit. N-am cum sa te dau in judecata pentru jignire, pentru ca n-am semnat nimic, in schimb voi face tot posibilul sa te dea autorul in judecata pentru indemnul public de a nu se cumpara un produs lansat pe piatza. Daca esti un pusti imbecil si nu ti-ai dat seama ca pe partea asta am insistat mai mult decat pe frustrarile tale, baga-tzi mintzile-n cap, ca ai cam dat de dracu si va trebui sa-i platesti despagubiri, in conformitate cu legislatzia in vigoare. Imi va fi extrem de usor sa castig un proces cu tine. Sa ne vedem cu bine curand!
Raspuns la postul nr. 2. Ce-i cu atitudinea asta si cu amenintarile?! E vorba de o recenzie si de parerile autorului. Care-i problema?!…
Suntem in Romania,libera exprimare e netolerata,e nedorita,e de razbunat.
problema e ca in romania oamenii nu stiu sa accepte asa ceva … frustrari de tip „hillbilly”
1. Aha. Deci se poate. Se pot publica si replicile mele, nu doar raspunsurile tale;
2. Dreptul la libera exprimare il avem numai cand ne convine, nu-i asa? Daca tu te exprimi bashcalios, se presupune ca ai dreptul la libera exprimare, dar daca eu itzi raspund in acelashi stil, se presupune ca n-am acelashi drept ca si tine… In fine, bine ca s-a ajuns la concluzia ca amandoi avem aceleasi drepturi;
3. Dreptul la afirnatzii nefondate si la judecatzi de valoare se pare ca-l ai numai tu, iar cand mai vine cineva si le foloseste importiva ta, e deja o crima importiva umanitatzii :));
4. Tacand astfel de recenzii ar trebui sa stii ca legea e aceeasi pentru totzi si tzi se poate aplica si tzie, cum se intampla in alte tzari ale lumii;
5. Chiar daca s-ar putea folosi conjunctura asta ca strategie de marketing, stai linistit, ca nu se va intampla, pentru ca artistul nu vrea sa faca o mizerie de genul asta, numai ca ar trebui sa invetzi din dialogul asta ca asa ceva nu numai ca se poate, dar e si cat se poate de firesc si intr-o zi o sa tzi-o iei de la altcineva, mai nashpa decat tzi-ai luat-o verbal de la mine;
6. Asa cu asta e „doar uin blog de muzica”, exista si alte bloguri banale care au fost sau vor fi cenzurate pentru cateva afirmatzii la fel de inocente. Parerea mea e ca toate ar trebui sa existe in continuare asa cum trebuie sa existe dreptul la libera exprimare. Parerea altora este ca toate ar trebui desfiintzate. Parerea mea e ca fiecare dintre cei care scriu trebnuie sa-si asume responsabilitatea pentru ceea ce scriu si sa poata raspunde in fatza justitziei daca este cazul. iar tu esti cam in dificultate, pentru ca ai lansat un indemn care poate afecta o vanzare, deci potzi fi atacat foarte usor in instanzta (stai iar linistit, ca nu o voi face, dar se poate);
7. Fii mai atent la detalii, la ce scrii si daca tot scrii despre muzica (destul de bine) da-le si oamenilor care fac muzica dreptul sa existe fara sa fie calcatzi pe cap de o critica acida pe care, repet, n-am remarcat-o in privintza celorlalte arte contemporane, unde exista o multitudine de manifestari aberante pe care le apreciaza toata lumea, cu toate ca valoarea lor e mai mica decat albumul pe care-l critici aici si decat alte creatzii muzicale pe care ori le critica toata lumea, ori nu le baga-n seama
Cat pentru stele, e ok, dar maniera deconstruirii creatziei m-a dus cu gandul la o antireclama mult mai mult decat la o reclama, chiar daca efectul poate fi acelasi. Oricate incercari as face sa percep recenzia ca pe ceva pozitiv, tot nu-mi iese, chiar daca am o tolerantza foarte mare in privintza stilurilor descriptive. Pur si simplu nu e asa cum vrei tu sa para, chiar daca ai vrut probabil sa faci o chestie misto, cu cinci stele. In privintza literaturii se tolereaza orice, in privintza artelor plastice, la fel, ca si in teatru sau cinematografie, numai in privintza creatziilor muzicale nu se tolereaza mai nimic, iar unul care chiar vrea sa rupa tiparele are parte doar de unii ca tine, care ori fac bascalie, ori vor sa faca ceva misto si iese altceva. Chestia asta ma enerveaza mai mult decat ma enervezi tu. Si n-aveam nimic personal cu tine pana nu m-ai injurat, dar ne vom intalni si voi avea grija sa reglez treburile asa cum stiu eu mai bine. Si daca inca mai crezi ca cineva iti va multumi din inima partidului dupa ce-i vei da cu stelele alea comuniste-n cap, crede-ma ca te-ai ratacit in labirintul anarhic al postistorismului si nu ai decat de pierdut in realitatea contemporana. Nu va intelege nimeni vreodata ca tu ai vrut de fapt sa spui contrariul.
intelegem ca nu iti place ca se scrie la misto … asta este … dar pana la urma de ce atata ura … este un blog de muzica unde fiecare isi expimra PROPRIA PARERE … nu cu asta ne tot laudam ca pentru libertatea de exprimare au murit si s-au sacrificat oameni la revolutie … cineva a scris urat de tine?!? big deal … hai sa amenint sa dau in judecata pentru ca asta intelegi tu stimabile / stimabila prin libera exprimare … autorul scrie: Dacă nu te regăseşti deloc în acest scenariu, atunci NU CUMPĂRA ACEST ALBUM … deci e foarte clar apropoul pentru cei care nu sunt initiati in acest gen de muzica … daca scria un articol pompos din care curgea miere si toti inorogii erau fericiti pe campie oare mai aveai reactiile de acum … probabil ca nu si probabil nu dadeai nici un coment … iti radeai fericit in barba … de ce nu se suporta critica in Romania ??? … esta asa de imposibil sa nu ne placa ceva … sa inteleg ca vei cauta toate articolele negative legate de acest album si vei merge personal si le vei bate pe acele persoane?? sau poate este singurul articol care nu iti place pe care l-ai gasit pana acum pentru ca restul oamenilor care l-au ascultat au ascultat primele 3 piese si au zis ca e un album bun ??? prin genu asta de comentarii nu ne indemni sa cumparam albumul dupa ce citim cronica … in care albumul primeste nota maxima …
deduc ca suferi de niste frustrari … dar viata nu poate sa fie tot timpul roz ………….
Apropo,care din astia doi suparati de sus ati cumparat albumul,sustinandu-l astfel pe artist?
Salut! Stefan mai are 4 albume in afara de cel recenzat de tine, 2 inainte si 2 dupa + o colaborare recenta cu trupa Lost Society.
doamne fereste!
am scris o recenzie, iar indiferent de critica facuta, consider asta o reclama pentru produs si pentru artist. atata s-a discutat ulterior pe aceasta tema; am fost amenintat in scris de atre artist sub pseudonim, etc… incat daca stiu ca un produs este inregistrat in colaborare cu acest stefan… nu cred ca merita facuta alta recenzie. artistul nu merita luat in seama, pentru ca nu se comporta ca un adevarat artist care sa faca efectiv ceea ce-i place si sa nu-i pese de critica sau de cei din jurul lui. astfel, treaba de experimentare se face cu jumatate de masura, iar artistul dovedeste de a nu fi vero pana la capat.
A, nu, ma gandeam doar ca te-ar interesa sa le asculti si pe celelalte. Cele bune.