Zoom. PUNCTE TURISTICE. Hastings Street. Detroit. Michigan

În anii 1940, puteai găsi orice iţi doreai pe Hastings Street din Detroit Michigan.

Coperta albumului Washboard Willie. 1954Muzica de Jazz & Blues se revărsa prin geamurile stradale ale magazinelor şi cluburilor care se priveau peste drum. Era mai lungă decat faimosul Bourbon Street din New Orleans Louisiana.

Troleul trecea pe strada care acum este un deşert de asfalt şi ciment, o stradă pustie (cu noul nume Schweitzer Street), care pe vremuri era The Backbone of Black Bottom (coloana vertebrală a negrilor cei mai săraci, din clasa muncitoare).

În anii 1930, Hastings Street şi Paradise Valley erau drumurile principale ale oraşului industrial din nord, aflat la o aruncătură de băţ de Canada. La sfârşitul secolului 19, Hastings Street era un drum cu pietre de la Atwater la Jefferson, de la Jefferson la Mullet era un drum cu cărămida, iar de la Mullet la East Grand Boulevard era compus din trunchiuri de copac. La începutul anilor 1960, o bună parte din Hastings Street a fost transformată în Autostrada I.75 … Preşedintele Dwight Eisenhower a semnat The Highway Act în 1956. Practic, asta a însemnat demolarea cartierelor istorice ale populaţiei de culoare, centrele culturale ale negrilor din Chicago Illinois; Cleveland Ohio şi Detroit Michigan. Sub sloganul Renovare Urbană, campania de demolare a fost începută la finalul anilor 1950.

Hastings Street trecea prin zona asta acum 60 de aniHastings Street era centrul cartierului de evrei, care au început să se mute în alte zone ale oraşului când a început migraţia negrilor din sud. Casele din această zonă a oraşului erau construite din lemn … şi mai convenabile. Aici se deschid primele afaceri deţinute de negri la Detroit (cabinete medicale, farmacii, etc.). Tot aici se dezvoltă scena muzicală locală, iar strada de dezmăţ a noi-veniţilor rămâne amintită şi respectată pentru cultura muzicală prin care a scris pagini de istorie în cartea de Jazz & Blues american, concurând cu scenele muzicale din Harlem New York şi South Side Chicago.

Ella Fitzgerald, Cab Calloway, Billie Holliday şi Duke Ellington au cântat în cluburile The Palms, Club Harlem, The Corner Bar, Jake’s, The Ace Bar, The Silver Grill, The Three Star Bar, The Flame, Sportee’s Lounge şi The Horseshoe Bar în anii de glorie de pe Strada Hastings.

Un tânăr Berry Gordy, alături de alte nume precum Willie Warren, Baby Boy Warren, Calvin Frazier şi Bobo Jenkins sunt doar câteva talente locale care şi-au dezvoltat stilul şi popularitatea pe Strada Hastings din Detroit.

Se spune că pe Strada Hastings T-Bone Walker i-a pus prima chitară electrică în braţele lui John Lee Hooker, proaspăt sosit de la Memphis în 1943. Cu această chitară, John Lee Hooker cântă în Forest Inn şi Club Basin şi este descoperit de producătorul de discuri Bernie Besman la Apex Bar, urmând să înregistreze mii de piese, având contract reînnoit periodic cu el timp de cincizeci de ani.

Eatless days and hungry nights, man, if that ain’t the blues.

În anii 1920, iscusitul chitarist Blind Blake, cânta Blues pentru muncitorii proaspăt ieşiţi din fabrică. Erau vremuri când oamenii respectivi mâncau doar în somn, dacă aveau norocul să viseze! Blind Blake cânta din suflet despre problemele celor din sală (viaţa mai blândă din sud, amintirile lăsate în urmă şi motivele obiective pentru care au fost obligaţi să renunţe la totul ca să vină să muncească în nord), şi pentru asta a fost apreciat.

Bethel A.M.E. Church congregation  Description: Large crowd in front of the Bethel A.M.E. Church, sign reading "Bethel Social Service" projecting from building. [Napoleon at Hastings Street, cornerstone laid December 22, 1889] Fabricile din nord ofereau celor de culoare salarii mult mai mari în nord decât orice slujbă şi-ar fi putut găsi în sud. Se muncea mult, în condiţii precare, iar la finalul schimbului de tură, muncitorii erau storşi ca nişte cârpe, de energie şi de poftă de viaţă. Teoretic, cu banii câştigaţi la fabrică, omul se putea descurca pe cont propriu. Practic, munca fizică la care era supus angajatul era inumană pentru acei bani.

Din aceste sentimente şi frustrări s-a născut şi a evoluat muzica Blues cu specificul nordului … din The Windy City Chicago Blues, şi din The Motor City Detroit Blues.

Din anii 1920 până în anii 1950, muncitorii din Black Bottom îşi cheltuiau zilnic o mică parte din salar seara la crăşma din oraş, unde artiştii de Blues erau angajaţi constant să anime atmosfera şi să sporească consumaţia la bar.

Este de remarcat faptul că la orice oră din noapte, pe Hastings Street, vedeai şi persoane bine îmbrăcate, venite din celelalte cartiere ale oraşului, plimbându-se dintr-o crâşmă în alta, în căutarea celei mai bune atmosfere de „club”. În anii 1920, pe vremea Experimentului nobil (The Noble Experiment, prohibiţia alcoolului din SUA între 1919 şi 1933), pe Hastings Street era un chef constant dezlănţuit: se organizau petreceri private, petreceri de club, cluburi cu vânzare de băutură la negru (numite Blind pigs), cabareturi şi multe alte tipuri de cluburi de noapte.

Distracţia şi stilul de chef al sudiştilor noi sosiţi în oraşul din nord a agitat spiritele băştinaşilor (albi şi de culoare), care nu erau deloc încântaţi de creşterea bruscă a populaţiei.

Final Partea 1. Hastings Street. Detroit. Michigan.

Partea 2. Joia viitoare. 29 octombrie.

Comments
One Response to “Zoom. PUNCTE TURISTICE. Hastings Street. Detroit. Michigan”
Trackbacks
Check out what others are saying...


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: