Click. RECENZIE. Slayer. World Painted Blood

Slayer. World Painted Blood

!!!

2009, American/Sony Music

Can you see the light?De 26 de ani încoace, pionierii thrash metal continuă să ducă flacăra agresiunii muzicale cizelându-şi propriul stil şi neacceptând nici un pic de influenţă din afară. Slayer reprezintă probabil cea mai statică trupă de metal din istorie. Chiar dacă albume precum South of Heaven sau Seasons in the Abyss au lărgit un pic limitele stilistice ale trupei, aceştia nu s-au îndepărtat niciodată de la formula originală de speed thrash metal pe care au inventat-o încă la începutul anilor 1980.

Autor. Gonzo

Fără prea multă vâlvă Slayer ajung la albumul numărul 11, şi cu siguranţă rămân ultimul pilon al genului thrash metal după ce Metallica s-a dat în comercializare şi procese de judecată cu pirateria muzicală, Anthrax sau pierdut în alte proiecte, iar Megadeth în general au dispărut undeva prin pivniţele alcoolismului avansat. Nu că Megadeth sau Anthrax nu ne-ar bucura cu albume noi, doar că, în cazul Megadeth, chiar se simt numeroasele conflicte din interiorul colectivului, conflicte care rareori aduc un material discografic pe măsură ascultătorului.

Noul album Slayer nu prezintă nimic nou pentru urechea de headbanger ascunsă bine sub stratul de plete. Aceleaşi riff-uri agresive marca Hanneman şi King, aceeaşi mitralieră energizantă prezentată de bateristul Dave Lombardo, aceleaşi texte social-politice lansate exhaustiv de tonalitatea lui Tom Araya. Pe de altă parte fanii nici nu aşteptau altceva, aşteptau încă un album Slayer, la fel de incisiv, la fel de agresiv, la fel de scandalos precum toată creaţia americanilor. World Painted Blood reprezintă încă o treaptă logică în calea celor de la Slayer spre „amurgul zeilor”. Pentru că da, istoria unei din cele mai tari trupe de thrash metal este deja scrisă şi finisată, a fost finisată încă prin 1991. Restul reprezintă doar revizuirea gloriei şi solidaritatea cu fanii fideli care aşteaptă orice album precum victima unui accident aşteaptă o transfuzie de sânge.

GONZOSlayer aşa cum îi ştim şi iubim, doar pentru cunoscători, mai bine zis – doar pentru bolnavii incurabili de Slayer. Bang your head man!

Autor. Gonzo

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: