Zoom. INTERVIU. Fane Nagy. Semnal M. 1999

CZB: Când v-a prins pasiunea pentru muzică – de când cântaţi la tobe?

Fane Nagy: Până la 20 de ani am fost basist, după aceea am trecut la tobe pentru că am avut un toboşar neserios care tot fugea din trupă … pentru că alerga după fete.

Noi aveam cântări prin licee şi mi s-a zis să trec la tobe.

În 1970 am fost la mare şi l-am întâlnit pe Teo Peter (Compact). Aveam 17 ani. Eu îi tot spuneam uite cum greşeşte toboşarul… m-au pus în locul toboşarului atunci şi am făcut ceva ce nu am mai făcut niciodată… de emoţie aşa îmi tremura piciorul stâng încât făceam 32imi. 16imi fac, 8imi fac dar 32imi nu am mai făcut. Când a venit cineva să mă întrebe cum fac asta, de emoţii am zis: “domnule, studiu!”

CZB: Cum v-a ajutat experienţa de viaţă din Germania pe plan muzical.

Fane Nagy: Am stat 7 ani acolo. Am cântat în trupe acolo. Sunt foarte multe lucruri pe care le-am învăţat acolo. În primul rând cuvântul şi seriozitatea. Nu am semnat nici un contract scris acolo, doar telefonic – anunţul era scris undeva şi răspundeam telefonic. Ei trimiteau materialul, notele, înregistrările, învăţam piesele în două zile şi făceam concertul – dar nu exista să promiţi că mergi şi să nu apari sau să te înţelegi la un preţ şi când ajungeai acolo să nu ţi se înmâneze suma promisă. În acest sens putem învăţa foarte multe; sunt oameni foarte serioşi, chiar în muzică prea serioşi – iar asta le afectează chiar şi ritmul. De aceea, Peter Maffay, care a făcut şcoala aici şi a plecat din România este mai cald şi are mult mai mare succes decât colegii lui din Germania. Bine, există alte trupe care cântă numai în engleză şi fac mai multe concerte în SUA şi Anglia decât în Germania dar este foarte mult de învăţat. Ar trebui fiecare artist să meargă un an cel puţin şcoala în Germania – pentru experienţa de viaţă şi experienţa în muzică.

CZB: Cum vedeţi că se dezvoltă scena muzicală din Cluj?

Fane Nagy: Clujul a fost o pepinieră pentru mulţi muzicieni din ţară care şi-au pus amprenta şi au influenţat rockul românesc. Acuma sunt valori dar este grea viaţa lor. Pentru noi, care suntem vechi, este mai uşor. Tinerii se impun foarte greu şi nimeni nu-i ajută. Debutanţii sunt plătiţi poate cu un milion de lei, dar gândeşte-te că numai o chitară costă 3.000 de mărci. Din banii care se oferă pentru un concert, cât timp îi trebuie să strângă bani pentru acea chitară. Numai o garnitură de corzi de chitară costă un milion. Ce viaţă muzicală este asta? Cine-I ajută? La Diesel Club este un om cu suflet: Mircea Buteanu care de foarte multe ori scoate banii din buzunarul lui. Caută sponsori pentru evenimente şi vrea să facă istorie. Am tot respectul faţă de acest gen de oameni. Alţii se răţoiesc pentru 100.000 de lei. Clujul este un oraş studenţesc. Aici vin studenţi care mâine vor hotărî şi vor face ceva pentru ţara asta … Cultura nu mai există la noi şi lasă de dorit la toate nivelele.

CZB: Ce muzică ascultaţi în timpul liber. Ce vă influenţează?

Fane Nagy: Asculţi muzica populară? Orice muzică cântată cu suflet şi cu dragoste poate fi ascultată iar muzica populară este un izvor continuu pentru rock şi toate celelalte genuri de muzică. Cei care au trecut prin şcoala muzicii populare cântă altfel. Colegul nostru de 21 de ani cântă muzică lăutărească de la 12 ani la ţară, la nunţi, la chefuri – şi pune mâna pe instrument şi se vede, se simte că altfel abordează muzica decât altul care nu are această experienţă. Fiecare are preferinţele lui. Bineînţeles că trupele care m-au marcat au fost Smokie, Deep Purple. Când am fost la concertul lor din Bucureşti şi l-am văzut pe Ian Gillan la 1m. de mine pe scenă îmi curgeau lacrimile. Ascultam Radio Europa Liberă cu radioul ascuns sub pernă. Ascultam topurile din Franţa, Anglia, Germania, State şi după 25 de ani văd persoana pe care o ascultam la acel radio pe scenă lângă mine. Mi s-a părut ceva fantastic… Cu Smokie am cântat pe aceeaşi scenă aici în Cluj – iar am fost atât de impresionat – câteva minute nu au putut să scot un cuvânt după concert. Dar şi ei au fost impresionaţi de modul în care am interpretat o piesă de a lor. Toţi s-au sculat în picioare şi s-au uitat să ne vadă, ca şi spectatori. Nu puteau să creadă că timbrul lui Ştefan Boldijar era atât de curat şi apropiat de timbrul lui Chris Norman. Totodată, la acel concert, Iuliu Merca a cântat după un accident suferit cu câteva zile în urmă la Sala Palatului. Cu o mână pe chitară şi cealaltă pe stativul microfonului, s-a întâmplat un accident de maşină. Chitara s-a rupt şi şi-a tăiat tendoanele la mână. Nu putea cânta cu degetele 4-5 de la mâna stângă… La rândul lor, cei de la Smokie sunt instrumentişti foarte serioşi iar când ies de pe scenă sunt total epuizaţi. Asta m-a mirat foarte mult la ei. Aşa se întâmpla şi în Germania.

CZB: Ce părere aveţi de formaţiile care fac Playback?

Fane Nagy: După 30 de ani de experienţă mi se pare un lucru ruşinos să cânţi playback. Este ca şi cum îţi minţi în faţă spectatorii tăi. Când am fost obligaţi să facem asta (şi fiind filmaţi) Iuliu Merca îşi punea microfonul în faţa gurii tot timpul. Nefiind obişnuit, nu se putea concentra la piese şi pe moment uita toate cuvintele de la cântece!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: