Click. RECENZIE. Byron. A Kind of Alchemy

Byron. A Kind of Alchemy

!!!.

2009, A&A Records

I don’t want to entertain you

Materialul se încadrează în genurile pop-rock progresive, experimentale.

Primul aspect evident cu care ne confruntăm este ambalajul neconvenţional al albumului. Foarte fain, pare un mod de a contracara dragostea nemărginită a unora pentru formatul mp3, dând impresia că este vorba de o carte de colecţie.

Ducând ideea mai departe, odată ce deţii acest album-carte, îţi dai seama că nu-l poţi pune pe raft lângă celelalte CD-uri, fiind mai lung şi lat decât formatul jewelcase-ului clasic de CD. Trebuie băgat printre cărţi, nu poţi să-l iei cu tine la chefuri sau să-l bagi în buzunar pentru a pleca în vizită la prieten(ă) să răsfoiţi împreună coperta foarte artistică … care putea fi făcută şi în format mai mic, normal, de CD. Este de fapt o mărime de vinil single … ceva intermediar între mărimea de album vinil şi CD.

Foarte incomod şi atipic … este un loz necâştigător din start. Pragmatic vorbind, se pierde şi prin faptul că acest material nu poate fi prezentat pe raft în magazin lângă celelalte CD-uri …la litera B.

Al doilea aspect cu care ne confruntăm este faptul că se cântă în engleză… la care se adaugă faptul că o bună parte din ce ascult cu Byron în 2010 îmi aduce aminte de etapa solistului alături de Kumm (2003-2005, când cânta în română).

Byron face parte din acea gaşcă de trupe din cluburile autohtone care îşi permit să experimenteze şi să viseze cu ochii deschişi ca ei pot face muzica ce le place, fără să aibă un statut recunoscut pe plan naţional (în afara nişei lor).

Ce vreau să zic este faptul că afară, orice trupă cu un plan logic de impunere pe piaţă pe termen lung, mai întâi scoate 2-3 albume care conţin cel puţin câteva piese mai radio-friendly, prin care câştigă un public mai larg, prin care dovedeşte prin cifre de vânzare talentul şi potenţialul muzical, după care îşi permite să se relaxeze şi să compună un album de acest gen, mai experimental, fără piese de impact, care să fie cumpărat de un public mai larg, deja format în spiritul trupei, care apreciază muzica şi cunoaşte numele.

I don’t want to entertain you

Românii mereu vor să sară etape atunci când nu trebuie. Nimeni nu mai are răbdare în 2010. Byron spre exemplu, compune o muzică elevată pentru câţiva cunoscători – oameni pasionaţi de muzică care sunt influenţi pe un anumit segment de public „mai underground” … pentru că la noi a fi contracurent cu kitschul populist se confundă cu ideea de a fi şi de a rămâne în underground. Toţi, „criticii, cunoscătorii”, şi artistul, se îmbată cu apă rece, că vai ce grozavă este muzica noastră, ce cool şi deosebiţi suntem noi că ascultăm aşa ceva … şi criticii râmăn cu favorul artistului de a le fi un prieten deosebit şi subiect elitist de conversaţie intr-un club cu 200 de locuri într-un oras cu două milioane de locuitori … (iar dacă o iei matematic, 200 din 2.000.000 este egal cu 0,01% din populaţia oraşului respectiv. Ce să zic, eşti super-cool, dar necunoscut, şi tot în cluburi micuţe din underground cânţi, chiar dacă tu ca artist şi ca om îţi doreşti mai mult de la viaţă. Artistul din acest mediu se obişnuieşte cu scuza că piaţa este de vină, ca el poate este un geniu neînţeles şi că de fapt nu vrea să fie recunoscut de către mase, să i se ceară autograful când se află pe trecerea de pietoni… vai, ce gauche!

I don’t want to entertain you!

Este foarte simplu să stai în banca ta, să compui o muzică pentru un segment limitat de piaţă şi să ieşi la rampă o dată la două săptămâni. Eşecurile mărunte şi dure, precum nereuşita de a trece de preselecţia de la Cerbul de aur în 2008 nu au fost un imbold ca artistul să îşi dorească să iasă în faţă, ci dimpotrivă, l-au împins înapoi în rândurile scenei underground.

I don’t want to entertain you!

Standout tracks:

  • Zeitgeist
  • I don’t want to entertain you
  • A Poem Without An End(ing)
  • Vitruvian Man

Superficial, ascultând albumul, pare a fi o muzică de bar, de pus în surdină, de atmosferă pentru conversaţii.

Ascultând puţin mai atent, sunt deosebite:

  • Zeitgeist
  • Digging a Hole
  • I don’t want to entertain you
  • A Poem Without An End(ing)

… dar aceste piese sunt prea lungite, nu au beneficiat de un producător muzical care să modifice ideile artistice în aşa fel încât albumul să devină o capodoperă genială cu potenţialul comercial pe care multe piese l-ar avea.

Dintre chestiile deosebite care se pierd în melanjul complicat şi alambicat de note şi idei artistice în forma în care apar pe acest album nefinisat din punct de vedere al producţiei menţionăm notele de pian din A Poem Without An End.

I don’t want to entertain you!

Astfel, se justifică nota acordată albumelor care poate sunt deosebite pe domeniul lor, dar care vor fi apreciate strict de fanii genului sau a trupei respective, neavând nici un fel de piesă care poate să placă unui public mai larg.

Nu consider asta o problemă a industriei noastre; omul este la fel peste tot.

Este o problemă a artiştilor autohtoni care visează să cânte afară, dar nu ştiu să se impună pe plan local, în ţara unde s-au născut.

Impresia artistică care o lasă solistul pe acest al doilea album de studio lansat prin A&A Records, este al unui Robbie Williams lipsit de producător muzical.

I don’t want to entertain you!

Selected song reviews.

Totul este foarte poetic şi melodios şi alambicat şi poate se exagerează în acest sens.

Zeitgeist. Nu ştiu ce se doreşte de fapt să se dovedească cu această piesă … dacă se vrea să fie stadium rock, sau o piesă progresivă de atmosferă (artistul pare a fi în căutarea unei linii …), Zeitgeist are iz de hit, dacă am avea un radio pe format de muzică rock din Germania anilor 80.

Digging a Hole. Glam rock?

War. Melodic, Soft rock atmosferic. Aici seamănă cel mai mult cu Urma.

Cum? I don’t want to entertain you! Kumm?

Vitruvian Man este ceva de genul Marillion meets Massive Attack.

I don’t want to entertain you!

Dan Byron are un tibru fantastic, curat, de tenor.

Este încă şocant pentru mine să ştiu că nu a trecut nici măcar de preselecţia pentru Cerbul de aur acum doi ani … iar asta pentru mine zice multe despre profesionalismul celor din juriul concursului respectiv.

Nu ştiu kumm, dar hainele rămân îmbâcsite cu un iz profund de progresiv. Mesajul, deşi există în piese, nu se imprimă în cap, până la urma.

Consider că Byron ar trebui să facă mai întâi un album ieşit din acest peisaj de muzică în care i-am cunoscut solistul, ca să ne putem detaşa complet de colaborările din trecutul lui.

Poate stilul piesei Vitruvian Man ar trebui să fie dezvoltat pe un întreg material, ceea ce l-ar face complet original pentru România şi cel puţin interesant pentru Occident.

Apoi, dacă muzica este ambalată şi în limba română, sunt sigur că piesele, fie ele experimentale sau progresive, pot prinde la un public mai larg, de care nu pot crede că vreo formaţie se fereşte.

www.myspace.com/byronmusicspace

COMANDA ON-LINE AICI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: