Z&Z. Roller Sis

Dance. PLAYBACK

Roller Sis

Localitate: Bucureşti (născute în Germania)

An înfiinţare: 2009

Intrând pe net astăzi dimineaţă, am descoperit o formaţie nouă din sud.

Ea se numeşte Roller Sis.

Campania de imagine se axează pe Role, Roller Skates, In-Line Skates, Patine, etc. Din câte am citit, ambele fete (Izabel şi Lisa, două românce născute în Germania) au făcut patinaj de performanţă. Probabil că nereuşind în sport, au mai cheltuit ceva bani pe lecţii de canto şi s-au pus bine alături de un producător care să le scoată la rampă în schimb pentru câteva procente semnificative din venituri.

Am descoperit duetul femenin de Dance prin faptul că a fost nominalizat la categoria

‘Cel mai bun debut’ la Premiile Radio România Actualităţi 2010!

Oamenii din acest juriu de specialişti care reprezintă imaginea instituţiei Radio România Actualităţi se dovedesc o gaşcă de incompetenţi. Ne întoarcem la acest subiect la finalul articolului.

Roller Sis sunt două (surori) minore care seamănă cu Bambi la faţă, cântă pe o singură voce, au concerte pentru a-şi etala picioarele în public şi nu au reuşit să se impună în lumea sportivă, având o antrenoare care, probabil la un moment dat le-a sugerat părinţilor să le lanseze pe plan muzical că deja sunt prea în vârstă pentru Olimpiade.

Faptul că trebuie să se întoarcă în ţară ca să se lanseze pe plan muzical spune multe despre talentul lor potenţial (Germania fiind a patra cea mai puternică industrie muzicală din lume).


Concerte

Am fost curios să văd câte concerte a avut acest proiect nominalizat de către Radio România Actualităţi în categoria Best Debut Act 2010. Iată lista finală la care am ajuns, navigând puţin pe net:

  • 2010 14 MAR. Bucureşti. Liberty Center
  • 2010 12 FEB. MEDIAS
  • 2009 31 DEC. Brăila. Chandelier by Club Bamboo
  • 2009 19 DEC. Brăila. OpenAirShow
  • 2009. 27 NOV. Bucuresti. Club Blue Night/Regie
  • 2009. 21 NOV. Vălenii de Munte/Art Pub. Balul Bobocilor la Liceul ‘Iuliu Maniu’
  • 2009. 10 NOV. Bucureşti. Opening Ice Rink Afi Palace Cotroceni
  • 2009. 16 OCT. Bucureşti. Patinoarul Drumul Taberei
  • 2009. 3 OCT. TIMIŞOARA. Club Youtopia. Redeschidere
  • 2009. 15 AUG. Mamaia. Festivalul Callatis
  • 2009. 6 IUN. Craiova. Fetele au avut prima apariţie scenică în cadrul premiilor Romanian Music Awards de la Craiova.

Deci, din 11 apariţii scenice până în prezent (din 15 august 2009 până în 6 aprilie 2010), 4 au fost la Bucureşti, 1 pe Litoral, 80% au avut loc în zona de influenţă a Bucureştiului. Singurele ieşiri peste Carpaţi (două la număr) s-au realizat probabil prin organizatori care urmăresc Callatis-ul din plăcere sau care au prins emisiunea Cronica Cărcotaşilor la care au fost invitate.

Producători

Adrian Sana (Akcent) le-a compus un nou single, recent, You’re a Place In My Heart. Adi de la Akcent este producătorul fetelor. Nu ştiu dacă mai întâi Izabel şi Lisa l-au ademenit pe Adrian Sana sau dacă Roton (casa de discuri care lansează proiectul) le-a făcut lipeala. Ideea de a face mici skating rinkuri în malluri şi ideea de deschidere a patinoarelor în preajma iernii – pentru a ieşi în evidenţă cu ceva pe lângă sâni şi buci – este foarte bună

Apariţii TV

noiembrie 2009. Cronica Cârcotaşilor în

octombrie 2009. S-a filmat o emisiune MTV la Bacău în octombrie (o fi având fetele bunicii la Bacău? nu ştim, pentru că nu există nici un fel de biografie/prezentare oficială pe websaitul lor…). Nu găsim nici o explicaţie logică …ce ar căuta duetul de patinatoare cu camerele MTV la Bacău în luna octombrie…

Premiile Radio România Actualităţi 2010

14 Martie 2010

Sala Radio Bucuresti

Roller Sis au fost nominalizate la CEL MAI BUN DEBUT alături de The Marker şi Bloggers.

Pe lângă faptul că nu am auzit de Bloggers, iar The Marker sunt deja lansaţi şi activi de peste doi ani de zile pe piaţă (de unde până unde ar mai fi vorba de debutanţi când au luat locul 2 la Cerbul de aur în 2008 şi au reprezentat România la Finala GBOB la Londra, tot în 2008)… Roller Sis nu au ce căuta la vreo nominalizare de premii pentru simplul fapt că nu îşi compun singure muzica… de fapt, am descoperit că una din piesele promovată deja ca Single în România anului 2009 (!) are o sursă nesigură.

În websaitul BRAVO am găsit ştirea de scandal din toamna trecută despre faptul că Kristine şi surorile Roller Sis au promovat simultan aceeaşi piesă, Se Thelo, compusă (aparent) de doi producători diferiţi.

Ambii producători susţin că sunt compozitorii de drept ai piesei.

Din câte îmi dau seama, cazul nu este elucidat şi nici nu pare a fi în interesul cuiva să se ajungă la o decizie în acest sens. Sunt de părere că Adrian Sana de la Akcent (compozitorul pentru Roller Sis, toţi fiind promovaţi de Roton) şi Eduard Maya (compozitorul lui Kristine, promovată de RBA Music) s-au înţeles să lanseze simultan aceeaşi piesă cu artiste diferite pentru a se ajuta reciproc cu scandalul în revista Bravo, să se afle de aceste proiecte sezoniere de la sud de Carpaţi.

Ascultând ambele variante, am simţit ritmurile Inna, Hot încă de la începutul piesei.

Se Thelo. Roller Sis

Se Thelo. Kristine


Industria muzicală, producătorii lacomi, compozitorii neinspiraţi, fete sexoase care doresc să devină cunoscute timp de trei luni ca să se cupleze cu parveniţi post-decembrişti, posturi radio cu emisie naţională care nu au habar ce se întâmplă în domeniul muzical autohton, nominalizând artişti cu piese ale căror drepturi exacte nu se cunosc… toţi sunt penibili!

Websait Roller Sis

http://www.rollersis.com/contact.php

Blogul Kristinei

http://www.kristine.ro/blog-oficial-kristine-artist-pop/31-roller-sis-patinatoarele-care-falseaza-pe-se-thelo.html

Repet. Este foarte dubios faptul că se discută pe diverse saituri problema apartenenţei piesei Se Thelo, dar nu există nici un fel de proces în desfăşurare. Asta DA schemă de marketing între RBA şi Roton!

Iarăşi interesant de discutat este faptul că fetele s-au născut în Germania (deci, probabil cunosc limba germană) şi totuşi s-a decis să se cânte refrenul în greacă. Asta înseamnă zona limitată de influenţă a industriei muzicale de Bucureşti şi adevăratul potenţial al hiturilor Dance autohtone, care prind cel mai bine în Balcani … şi Europa de est.

Comments
2 Responses to “Z&Z. Roller Sis”
  1. alessia14 spune:

    😉 Roller sis au fost si in Baku;)

Trackbacks
Check out what others are saying...


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: