Zoom. INTERVIU. Paul Nancă. Managerul Paulei Seling.

Paula Seling se află acum la Oslo, la finala Concursului Eurovision 2010, unde reprezintă România, alături de Ovi Cernăuţean. Impresarul şi Managerul ei este Paul Nancă.

Am povestit cu Paul Nancă, directorul Fundaţiei Culturale Phoenix (când a fost cu Paula şi Ovi la Cluj în primăvară) despre diverse experienţe din cariera lui în industria muzicii autohtone. Pentru Paul Nancă, participarea la Eurovision 2010 este cea mai mare realizare din punct de vedere al consursurilor cu artiştii ce i-a impresariat până în prezent.

CZB: Când te-a prins microbul muzicii?

Paul Nancă: Probabil a început din Liceu … cu ce se putea face pe vremea respectivă … eu mă ocupam de organizarea spectacolelor la liceu. Vremurile acelea cu constrângeri aveau şi un rol pozitiv, stimulând creativitatea.

Se zice că arta se naşte din constrângere şi moare de libertate.

Subconştient, ca să zic aşa, mi se arăta deja ce urma să fac. Eram în echipa care organiza serbările şcolare şi serile dansante în care se şi cânta şi lucram şi la revista liceului.

Pe urmă, a urmat o perioada interesantă în care am luat contact cu lumea muzicală la nivel naţional… asta se întâmpla în ultimii ani de liceu.

Pe de o parte şi şcoala am făcut-o undeva la 50 de km de Bucureşti şi eram printre corepondenţii revistei Săptămâna, care avea singura rubrică muzicală la vremea respectivă, condusă de Florin Silviu Ursulescu şi Aurel Gherghel şi secvenţial şi de George Stanca. Aşa am venit la primele concerte din Bucureşti, şi practic, în acelaşi timp, erau primele concerte rock în orăşelul unde am făcut Liceul.

Odată ajuns la Bucureşti, am început să mă implic mai direct în lumea respectivă.

CZB: Când ţi-ai dat seama că treaba asta ar putea să îţi devină slujba principală?

Paul Nancă: Mult înainte de Revoluţie. Am terminat să cochetez, dincolo de meseria pentru care mă pregăteam, cu ambele ramuri ale vocaţiei mele, ca să zic aşa: cu gazeteria şi cu organizarea de evenimente.

Am făcut ceea ce se putea face la vremea respectivă, adică, pe domeniul gazeteriei, am început să scriu la Viaţa Studenţească şi la Scânteia Tineretului. Aveam rubrici proprii la care scriam săptămânal sau periodic. În privinţa evenimentelor, iarăşi, în anii studenţiei, am făcut ceea ce se putea face la Casa Studenţilor.

O şansă a vieţii mele a fost, trăgând binele din rău,când nereuşind la facultate imediat după liceu, am făcut acea Şcoală Postliceală. Asta mi-a permis să am o repartiţie în Bucureşti – iar tot restul vieţii mele s-a desfăşurat în Bucureşti, înloc să fiu repartizat profesor în ştiu eu ce sat din fundul Moldovei şi am lucrat în comerţ exterior nişte ani, dar asta era doar o mică permanentă de rutină, continuându-mi activităţile celelalte.

Aşa am ajuns (lăsând gazetăria deoparte pentru a ne concentra pe subiectul muzicii) la un moment dat să colaborez în organizarea de evenimente cu Biroul de Turism pentru Tineret (BTT) şi era un organism care chiar a făcut nişte lucruri relativ importante pentru lumea artistică de tineret. Se organizau Festivalul de Jazz de la Costineşti, Serbările Zăpezii, Serbările Mării, eu ocupându-mă de partea muzicală a evenimentelor respective. …

Sunt foarte mândru de un eveniment de care s-a pomenit relativ puţin în amintirile multora, de organizarea Primului Festival de Rock în aer liber la Costineşti în 1982, care chiar aşa s-a numit, dincolo de Festivalurile Club A, care nu aveau voie să se numească de Rock. Am obţinut autorizaţia să se numească chiar Festival de Rock!

Iarăşi, interesant de adus aminte, este anul în care a renăscut formaţia Compact din primul Compact al lui Costi Cămărăşan & Co şi prin absorbţia a doi componenţi ai grupului Telegraf din Turda, Paul Ciuci şi Aurel Vasilescu, care au alcătuit noul şi celebrul Compact, care a făcut furori, cu Costi Cămărăşan, Teo Peter, Paul Ciuci şi Aurel Vasilescu. Ei au şi câştigat atunci Marele Premiu pentru Interpretare al Festivalului. Marele Premiu pentru Creaţie l-a luat Accent din Tulcea, trupa lui Paul Prisada şi Nicolae Sava. Excepţională trupă care cred că are lucrări muzicale care ar putea să aibă succes şi în zilele noastre, repuse în pagină.

Ce mai este interesant, pe lângă faptul că a fost un Festival-Concurs la care au participat nume Mari, după cum se vede, din muzica românească, este că după Festival am reuşit să facem un Turneu prin 7 sau 8 dintre oraşele importante ale ţării cu şapte trupe.

Toate au călătorit în acelaşi autocar: Compact, Holograf, Progresiv TM, Accent, Quartz, Mass Media şi … îmi scapă câteva. Toţi artiştii de muzică rock au călătorit cu acelaşi autocar, în care am pus şi instalaţia de sunet performantă achiziţionată de UTC şi folosită la justa valoare.

CZB: Zici de Festivaluri Rock şi Jazz … puteai concepe că aceste genuri muzicale vor ajunge ignorate complet de producători şi de mass media în industria muzicală românească din viitor?

Paul Nancă: Nu mă gândeam aşa pe vremea respectivă. Dimpotrivă, aşteptam Libertatea. Ştiam că o să vină. Nu reuşeam să anticipez efectele ulterioare ale acestei libertăţi.

Ce ar mai fi de spus despre vremea respectivă este că probabil nu o să ştim niciodată cât a fost o mişcare reală de rezistenţă a artei şi a tinerilor … muzica rock, muzica jazz, umorul studenţesc … şi cât au fost de fapt supape lăsate libere cu bună ştiinţă de Serviciile de Securitate, care probabil că preferau să lase această senzaţie de libertate pentru tineri …

Îmi aduc aminte de exemplu că în anii în care restricţiile căpătaseră valori maxime (… se închideau toate localurile la orele 22.00, programul de televiziune dura două ore, şamd …) în cluburile studenţeşti în mod tacit era permisă totuşi activitatea de genul acesta.

Se cânta până târziu, şi se cânta în engleză, ceea ce iarăşi … era un sacrilegiu, teoretic, la adresa studenţilor comunişti. În Festivalul de umor şi în alte întâlniri periodice studenţeşti erau permise mai mult decât aluzii politice … era permisă o satiră politică acută şi foarte directă … de acolo se trage Divertis-ul, Alexandru Andrieş cu cântecele lui … fenomene pe care, dacă domnii Tovarăşi de la Securitate şi de la Partid chiar ar fi vrut să le oprească, le-ar fi putut opri. Le-ar fi stat la îndemână să le oprească. Părerea mea este că erau lăsate cu bună ştiinţă în aşa fel încât tinerii să îşi consume energiile în direcţiile astea şi să nu se ajungă la grupări politice subversive.

CZB: Care ar fi primul proiect sau artist cu care ai lucrat ca şi impresar?

Paul Nancă: Cu contract sau …

CZB: Nu, care consideri că a fost primul artist?

Paul Nancă: Îmi aduc aminte că am avut o contribuţie colaterală (ca să mă păstrez în parametri geometrici modeşti) la lansarea discografică mai ales, a grupului Pasărea Colibri. Vremurile discografice erau destul de tulburi la vremea aceea. Am colaborat cu polonezul Robert Ciepiela, care deţinea casa de discuri East&Art.

Primul titlu pentru care am avut realmente o înţelegere inclusiv contractuală şi la care am avut un rol important a fost Mircea Rusu.

CZB: Perioada Omul bun şi pomul copt?

Paul Nancă: Da, exact. Mircea Rusu era un folkist excepţional cu toate cele bune şi rele ale boemei folkului românesc. La un moment dat am pregătit, împreună cu Vali Sterian, Mircea Vintilă şi Horea Stoicanu să înregistrăm albumul Din Darul Magilor, o antologie de cântece de iarnă şi de Crăciun. Mircea Rusu ne cânta cu vocea şi chitara în context personal… şi la un moment dat a cântat şi Omul bun şi pomul copt. La un moment dat am hotărât împreună că pe această piesă ar trebui să marşăm. Am inclus piesa pe albumul respectiv şi a început nebunia care a fost.

Următorul pas a fost făcut cu artişti … cu artiste de fapt, care amândouă aveau legătură cu trupa lui Mircea Rusu: Narcisa Suciu şi Paula Seling. Cu ele am continuat să colaborez ca şi artiste individuale, ca şi valori în sine.

Paula Seling a devenit colaborarea cea mai lungă şi probabil şi cea mai fructuoasă.

La capitolul acesta de artişti cu care am lucrat mai sunt foarte mândru de rolul pe care l-am avut în lansarea artistei Ada Milea. Am cunoscut-o la Festivalul Om Bun li când m-am luptat foarte tare cu colegii din Juriu să i se dea un Premiu Special, pentru că ceilalţi susţineau că nu are nimic de a face cu muzica folk, astfel că nu merită să fie premiată. Chiar atunci am făcut un contract cu ea. Sunt de părere că primul ei album, Aberaţii sonore, este totodată şi cel mai valoros. Nu ştiu câţi ştiu asta, dar a fost un album înregistrat în timp real. Am fost cu ea în studio.

Vali Sterian, inginer de sunet fiind şi foarte profesionist, a întrebat-o: tragem întâi chitara şi pe urmă vocea, nu-i aşa?, la care Ada Milea a răspuns, cum adică… mai întâi cu chitara, şi pe urmă vocea? Păi, eu cu chitara în primul rând am treabă, cu dânsa lucrez… (râde). În timpul înregistrărilor mă tot întreba, ce să mai cânte? Şi eu îi tot ziceam, zi-o şi pe aia, zi-o şi pe aia… (râde din nou)… toată treaba a durat vreo două ore, cu pauze cu tot; timp în care s-a înregistrat albumul.

La dorinţa mea, s-a mai pus un subtitlu pentru albumul Aberaţii sonore: Interzis proştilor. Am orgoliul să cred că şi de aceea s-a vândut atât de bine, pentru că mulţi au fost intrigaţi şi şi-au spus că domnule, nu sunt prost, trebuie să-l cumpăr şi eu.

Apoi, artista s-a răzgândit asupra colaborării noastre, ca orice artistfenomen.

Pentru că Ada Milea este un fenomen.

Şi mai recent, am lansat-o pe Alexandrina Hristov.

CZB: De ce numele Phoenix?

Paul Nancă: Pur şi simplu am aşteptat foarte mult o renaştere în care am crezut şi chiar în decembrie 1989 m-am întâlnit cu nişte prieteni şi colaboratori, Dan Silviu Boerescu, Horea Gârca, Bogdan Teodorescu şi Dan Ionăţescu, ne-am hotărât toţi să ne lăsăm serviciile pe care le aveam şi care erau destul de comode şi să ne lansăm într-o primă iniţiativă privată, o adevărată aventură la vremea respectivă, să realizăm un săptămânal, al cărui prim număr a fost scos în deplină ilegalitate, deşi depăşisem perioada revoluţiei …nu exista un cadru legal pentru asta – şi i-am zis Phoenix. S-au vehiculat mai multe nume posibile, şi am ales Phoenix.

Dumnezeu mi-e martor. Nu ne-am gândit în momentul respectiv la formaţia omonimă.

Ulterior, am pus pe frontispiciu, ca un fel de motto:

Fie să renască numai cel ce har are de-a renaşte, curăţit prin jar…

(textul făcut cunoscut de formaţia Phoenix).

Am avut tentativa să-l punem pe Nicu Covaci Preşedinte de onoare al fundaţiei. Am un imens respect în continuare pentru tot ce a făcut … nu a agreat ideea desigur, dintr-un orgoliu, altminteri firesc. A preferat să-şi dezvolte propria Fundaţie Transilvania Phoenix şi să îşi vadă de drumul lui. Asta este.

CZB: Paula şi Ovi este chiar primul proiect care ajunge în finala naţională Eurovision România şi face turneu înainatea concursului?

Paul Nancă: După cunoştinţa mea, da! Nu m-am inspirat din nimic. Am considerat că cea mai bună modalitate de promovare, asta este şi nu numai de promovare, ci de pregătire pentru forma cea mai bună a proiectului.

Există artişti care îşi pregătesc coregrafii speciale, show-uri speciale pentru televiziune. Artişti care au declarat public că vor lua lecţii de canto pentru a-şi îmbunătăţi parametri vocali. Alţii vor să slăbească special pentru evenimentul respectiv.

Noi am considerat că cel mai bine pentru noi este să cânte, şi cu atât mai mult deoarece colaborarea cu Ovi(diu Cernăuţean) nu este o colaborare ocazională pentru Eurovision, cum se mai întâmplă.

CZB: Şi eu am avut impresia asta…

Paul Nancă: Nu e o colaborare ocazională. Artiştii s-au intersectat în mod fericit… Ovi a trăit şi cântat în Norvegia pentru 15 ani de zile, având oarecare succes şi o notorietate sporită, mai ales în ultimii ani, tot prin participări la Eurovisionul Norvegian, dar am avut bucuria să-l redescopăr foarte în formă şi cu calităţi deosebite. Seamănă cu Paula Seling în unele lucruri. Amândoi sunt compozitori şi muzicieni şi vocalişti foarte buni. În acelaşi timp se completează, nu se concurează. Sunt o serie de lucruri cu care Ovi vine în plus, pe lângă tot ce Paula Seling ştia deja să facă. Sunt alte calităţi cu care Paula Seling îl completează pe Ovi. Am fost încurajat de impactul la public ale primelor apariţii. Lucrurile continuă să se dezvolte în continuare. Reacţia publicului ne spune că nu am greşit. Ne dorim foarte tare ca prin ceea ce facem acuma, acest turneu prin ţară… să capete o altă extindere printr-un turneu prin mai multe ţări din Europa după ce (sperăm) vom câştiga selecţia naţională la Eurovision.

Ce aş vrea să spun … e o vorbă, Toate sunt bine când se sfârşesc cu bine. Dacă  nu e bine, înseamnă că nu s-a sfârşit, că nu s-a ajuns la sfârşit. Deci, dacă Paula Seling & Ovi nu vor câştiga Eurovisionul, înseamnă că nu au ajuns la sfârşit. Trebuie să meargă mai departe cu experimentul acestui proiect, care chiar cred că va avea succes. Ceea ce fac este un lucru proaspăt. Piesa de la Eurovision pe care artiştii încearcă să o promoveze este o piesă specială cu connotaţii comerciale, dar într-un standard calitativ foarte bun, care le permite să arate ce ştiu într-o manieră accesibilă publicului celui mai larg. Cred că aici stă prospeţimea proiectului lor. Oamenii pot să descopere că se poate cânta foarte bine şi o muzică accesibilă. Am văzut până acuma, prin acest turneu, oameni căştigaţi, care veneau la sfârşitul concertului la noi să ne spună, domnule, noi nu am crezut. Noi o vedeam pe Paula altfel la televizor. Da, ne place şi ne-am simţit bine.

Paul Nancă

sâmbătă 27 februarie 2010

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: