Zoom. STRĂBUNICI CLASICI. PREMIERĂ La Opera Naţională Română Cluj-Napoca. ORFEU ÎN INFERN. Orphée aux Enfers. sâmbătă 29 mai

PREMIERA

La Opera Naţională Română Cluj-Napoca

SÂMBĂTĂ, 29 MAI 2010


JACQUES OFFENBACH

ORFEU ÎN INFERN / ORPHÉE AUX ENFERS

Dacă în anul 2007 a oferit publicului clujean  premiera operetelor Văduva veselă

de Franz Lehar şi Candide (Candid sau optimismul) de Leonard Bernstein, colectivul Operei Naţionale Române Cluj-Napoca pregăteşte o nouă incursiune în universul viu colorat al acestui gen atât de îndrăgit de publicul meloman de pretutindeni. Momentul se anunţă a fi unul cu totul special, alegerea oprindu-se asupra creaţiei Orfeu în Infern / Orphée aux Enfers de Jacques Offenbach, lucrare ce marchează tocmai momentul cristalizării unui nou gen muzical, opereta, care de mai bine de o sută cincizeci de ani reprezintă veselul „surâs al muzicii”.

Premiera lui Orfeu în Infern, în prima sa variantă în două acte, a avut loc la 21

octombrie 1858, la teatrul Bouffes-Parisiens şi reprezintă chintesenţa a tot ceea ce în epocă a însemnat critica, parodia şi satira – nu arareori acidă – cu referire la contextul socio – economic şi moravurile celui de al Doilea Imperiu al lui Napoleon III. Nici domeniul artelor nu a fost cruţat de satiră, cu atât mai mult opera seria. Jacques Offenbach a făcut apel la opera bufă, opera comică, vodevil, comediile, farsele, dar şi la pantomimele cu sau fără muzică. Acestea au reprezentat pentru compozitor izvoare inepuizabile ale inspiraţiei şi, graţie extraordinarului său spirit inventiv, a creat  „o lume nouă, o insulă necunoscută, ţara râsului muzical” – scria Louis Schneider în cartea pe care i-a dedicat-o.  Alături de Orfeu în Infern creaţiile sale sunt modele de spirit, bună dispoziţie, ingenuitate maliţioasă. Astfel e caracterizat  Offenbach, cel care a ştiut mai bine ca oricine să dezlănţuie râsul şi buna dispoziţie. Urmând exemplul lui Offenbach, libretişti precum şi o întreagă pleiadă de compozitori s-au raportat la aceste izvoare inspirându-se, transformând şi prelucrând în aşa fel încât lucrările lor să fie cât mai reuşite, mai interesante, mai captivante.

Jacques Offenbach s-a născut la 20 iunie 1819 la Köln, unde tatăl său era cantor la sinagoga din localitate, fiind al şaptelea copil, din cei zece, câţi se numărau în familia cantorului. Prin înscrierea la Conservatorul din Paris în 1833, Offenbach va deveni francez de naţionalitate, dar şi de inimă şi nu va părăsi Parisul decât ocazional. După trei ani de studenţie, Jacques Offenbach termină Conservatorul, începând o dublă carieră – de virtuoz , violoncelist la Opera Comică şi de compozitor, remarcându-se cu câteva compoziţii mici instrumentale, după Fabulele lui La Fontaine. În 1847 devine şef de orchestră la Comedia Franceză.

În anul Expoziţiei, 1855, Offenbach închiriază pe Champs-Elysées un mic teatru, unde i se joacă primele lui compoziţii şi datorită strălucitelor încasări preia curând conducerea teatrului denumit Bouffes-Parisiens, unde-şi va prezenta celebrele lui operete, care-l vor face cunoscut   în lumea întreagă.

Structurată în patru mari perioade, opera lui Jacques Offenbach este enormă – a scris mai bine de o sută zece lucrări scenice: vodeviluri, pantomime, operete, opere şi balete, caracterizate printr-o evidentă tendinţă spre satirizare, întreaga-i creaţie fiind neegalată în vervă şi spirit, decât de cea a contemporanului său Hervé.

După 1855, când Offenbach conduce teatrul Bouffes-Parisiens, tendinţele lui novatoare sunt destul de vizibile. Iată câteva dintre creaţiile acestei etape: Les Deux Aveugles (1855), Les Violoneux (1855), Ba-ta-clan (1855), Elodie (1856), Tromb al Cazar (1856), Dragonnette (1857), Le Mariage aux Lanternes (1857), Les Dames de la Halle (1858). Cea de a doua mare epocă ce cuprinde douăzeci şi şapte de operete, începe cu premiera lui Orphée aux Enfers şi se încheie cu La Belle Hélène (1864).  Sunt, în general, lucrări de proporţii mijlocii (2 acte), foarte puţine desfăşurându-se în 3 acte. Din această perioadă de creaţie mai remarcăm: Geneviéve de Brabant (1859), Daphnis et Chloé (1860), Le Papillon (balet în 3 acte, 1860), Barkouf (1860), La Chanson de Fortunio (1861), Monsieur Choufleuri  restera chez lui… (1861), cunoscută la noi sub titlul Domnul Choufleuri, Jacqueline (1862), etc. A treia mare perioadă componistică a lui Offenbach este cunoscută sub denumirea de „Tetralogia Expoziţiei din 1867”, definită astfel de cele patru mari lucrări prezentate la  Variétés: La Vie Parisienne (1866), La Grande-Duchesse de Gérolstein (1867), La Périchole (1868) şi  Les Brigands (1869), lucrări împortante, realizate cu faimoşii săi libretişti Meilhac şi Halévy. Din cele cincisprezece lucrări incluse în acest grup mai amintim: Barbe-Blue (1866), L’Ile Tulipatan (1868) şi La Princesse de Trébizonde (1869).

Ultimele lucrări scenice se constituie în cea de a patra mare perioadă a lui Offenbach, din 1872, de când a preluat direcţia teatrului Gaîté şi până la sfârşitul vieţii, 4 octombrie 1880, când a murit lucrând la opera comică Les Contes d’Hoffmann. Din acest grup de treizeci şi trei de lucrări am putea cita: Madame l’Archiduc (1873), o nouă versiune în patru acte a lui Orfeu în Infern (1874), Madame Favart (1878), La Fille du Tambour-Major (1897), Belle-Lurette (1880), Les Contes d’Hoffmann (Povestirile lui Hoffmann, 1881), rămasă neterminată, lucrarea fiind orchestrată de compozitorul E. Guiraud şi reprezentată la Opéra Comique, la şase luni după moartea lui Offenbach, şi Mam’zelle Moucheron. O operă postumă, Myriam et Daphné, a fost reprezentată în anul 1907, la Monte Carlo.

Succesul operetelor lui Offenbach a fost enorm şi s-au răspândit cu iuţeală în întreagă Europa. Pe scena Operei Naţionale Române Cluj-Napoca, au fost prezentate în anii ’30, trei dintre creaţiile lui Jacques Offenbach: Povestirile lui Hoffmann (21 noiembrie 1930), Frumoasa Elena (decembrie, 1933) şi Orfeu în Infern (6 martie, 1936). Autorul traducerii operetei Orfeu în Infern a fost Traian Gavrilescu; dirijor – Max Săveanu, direcţia de scenă – Victor Papilian, scenografia – Walter Widmann. (Dorina Mican Todoroiu)

ORFEU ÎN INFERN

Orphée aux Enfers

Operetă în 2 acte (4 tablouri) Muzica de Jacques Offenbach. Libretul de Hector Crémieux. Premiera a avut loc la 21 octombrie 1858, la Bouffes-Parisiens din Paris.

Synopsis

Actul I. Tabloul 1. Personajul Opinia publică – o cucoană respectabilă prezintă personajele.

Euridice, soţia violonistului Orfeu, cântă amorul ei impur pentru un păstor pe nume Aristeus. Situaţia nu întârzie să se lămurească. Pluto, stăpânul Infernului, invidios pe succesele în dragoste ale lui Jupiter, fratele său, se hotărăşte s-o seducă pe Euridice, soţia lui Orfeu. Sub înfăţişarea păstorului Aristeus, el începe să-i facă o îndrăcită curte Euridicei. Orfeu rămâne impasibil la toate acestea, fiind ocupat cu cu violonistica şi compoziţia şi, mai presus de toate, cu asidua curte pe care i-o face nimfei Cloe. Opinia publică, se decide să intervină, opunându-se cu hotărâre tuturor acestor proiecte. Dar pentru că Orfeu o scoate din fire cu noul său concet de vioară – care durează o oră şi un sfert, pe ea, care detestă muzica, şi sunetul viorii lui Orfeu şi Euridice se lasă sedusă de Aristeus. Îndată ce-i sigur pe situaţie, Pluto aruncă masca, o constrânge pe Euridice să-i scrie îndată soţului ei, anunţându-i despărţirea şi pleacă în Infern cu noul său amor, hotărât să sărbătorească izbânda în întunecatul său regat.

În faţa acestei situaţii, Orfeu este foarte nemultumit. El ar fi închis ochii în faţa aventurii soţiei sale, dar nu poate fi de acord cu definitiva despărţire. Şi iată că intrevine din nou Opinia publică, care-l trimite pe Orfeu în Olimp, la Jupiter, să-l roage, să-l implore ca el, cel mai puternic dintre zei, să-l oblige pe Pluto să-i redea nevasta. Neavînd încotro, Orfeu pleacă în Olimp, plictisit, iar pentru mai multă siguranţă, ia  cu el şi Opinia publică spre a-i apăra interesele.

Tabloul 2. Deşi de mult s-a făcut ziuă, în Olimp toţi zeii dorm. Venus, Cupidon, Marte, abia au venit, toată noaptea ţinându-se de nebunii şi aventuri. Soseşte Diana, z eiţa cea castă, care trezeşte întreg Olimpul cu plânsetele ei din cauza lui Acteon, transformat de Jupiter în cal de luptă. Reclamaţia ei este respinsă, dar încetul cu încetul zeii se plâng de tirania lui jupiter; tumultul se măreşte, ajungând aproape de revoltă. Se face un moment de linişte la apariţia lui Pluto, căruia Jupiter îi face reproşuri că a pătrus pe pământ în teritoriile rezervate  pentru răpi pe delicioasa Euridice. Vacarmul reîncepe; toţi zeii i se alătură lui Pluto şi cu toţii se revoltă în cor (Corul revoltei) : Aux armes! dieux et demi- dieux / La arme zei şi semizei – împotriva intolerabilei tiranii a lui Jupiter, contra calculelor eterne, plictisiţi monotoniei regimului lor de nectar şi ambrozie. Trăznetele şi  fulgerele lui Jupiter readuc pe moment linistirea spiritelor, Pluto continuând să agite grupul nemulţumiţilor. Minerva, Cupidon, Venus şi Diana, amintesc lui Jupiter deghizările sale recunoscute din trecut pentru amorurile pământene. Când tensiunea ajunge la maximum, Mercur anunţă sosirea lui Orfeu însoţit de Opinia publică. Jupiter recomandă zeilor  să se comporte cu demnitate. Respecuoşi faţă de această bătrână doamnă, se aşează în ordine, gata să-i facă primirea de rigoare. Împins mereu de Opinia publică, Orfeu cere să îi fie redată soţia, dar el nu poate expune decât  prima frază: J’ai perdu mon Euridyce / Am pierdut pe Euridice… căci zeii şi zeiţele reiau melodia şi cântă în locul său. Urmează, desigur, să i se dea satisfacţie, pentru că celebritatea şi arta sa au cucerit muntele Olimp. Spre marea consternare a lui Orfeu, Jupiter ordonă lui Pluto să redea imediat pe Euridice soţului ei şi se declară pregătit să descindă în Infern penru a o căuta el însuşi. Aceptă să fie însoţit de zei şi zeiţe şi toţi cântă un imn de slavă care se transformă repede într-un vesel galop.

Actul II. Tabloul 3. Un tensionat  allegreto orchestral introduce scena lumii tenebrelor.  În budoarul ei din Infern, Euridice se plictiseşte de moarte, abandonată de Pluto. A ajuns chiar să îl regrete pe soţul ei (Cupletul regretelor). Servitorul care i-a fost pus la dispoziţie, John Styx, un bufon perfect, îi face avansuri, dar printre picături, că-i ocupat cu băutura şi, în plus, acum e afectat de agiaţia din.Infern. Într-un cântec cu o melodie delicios de stupidă îi explică Euridicei – Quand j’étais roi de Béoţie / Când eram Rege al Béoţiei, (Cupletul Regelui Béoţiei).  Aflând de descinderea lui Jupiter, Pluto a ascuns-o cu grijă pe Euridice. La sosirea lui, Pluto încearcă să-l gonească, dar marele zeu îl pune la punct fiind extrem de interesat să o găsească şi-i porunceşte s-o predea imedit pe Euridice soţului ei. Dar iată că Jupiter o vede pe Euridice şi se îndăgosteşte imediat de ea. La sugestia lui Cupidon, şi într-un moment de neatenţie, înşelând vigilenţa lui Pluto şi  a lui John Styx, Jupiter se metamorfozează într-o muscă mare şi cade la picioarele frumoasei Euridice, care e cuprinsă de o ciudată afecţiune pentru… animal…Bel insecte à l’aile dorée şi  bâzâie împreună un duet la sfârşitul căruia Jupiter, recăpătându-şi vocea, îşi dezvăluie adevărata identitate. Euridice  se declară încântată să-l urmeze la o recepţie în Olimp.

Tabloul 4. Pluto se pregăteşte să dea în onoarea zeilor, musafirii săi, o mare petrecere, la care este invitată şi Euridice. Un magnific cor infernal  deschide scena.Jupiter a transformet pe Euridice în bacantă şi Cupidon o îndeamnă să cânte un imn bahic, pentru a se distra. Dar Jupiter propune un menuet şi toţi admiră  maniera de a dansa a lui „papa Jupin”. Aici intervine, la propunerea lui Pluto, faimosul Can-Can – baletul infernal – cu siguranţă pasajul cel mai cunoscut al operetei. Veselia este în toi, când se aude vioara lui Orfeu, care vine, însoţit de Opinia publică, să-şi ridice nevasta: J’ai perdu mon Euridyce… Jupiter nu mai are încotro şi trebuie să i-o dea, dar cu o condiţie: la plecare să mergă în faţa ei şi să nu întoarcă sub niciun motiv privirea catre ea, căci o va pierde definitiv. Mai, mai că Orfeu ar fi făcut gestul fatal, însă Opinia publică este prezentă şi nu-i scapă nimic. Dar Jupiter are idei năstruşnice: declanşează un fulger cu care îl sperie pe Orfeu; acesta se întoarce dintr-o mişcare reflexă şiastfel îşi pierde definitiv dreptul asupra soţiei sale. Toată asistenţa e fericită: Euridice va rămâne bacantă şi participă cu toţii la versiunea finală a Can-Can – ului, care exprimă bucuria lor pentru acest rezultat.  (Dorina Mican Todoroiu)

Spectacol interpretat în limba franceză cu textele vorbite în limba română.

ADRIAN MORAR  – Dirijor
MIHAELA BOGDAN – Regia artistică
VALENTIN CODOIU  – Scenograf
ROLAND PODAR   – Coregrafia
VLADIMIR POPEAN  – Maestru de cor
CORNELIU FELECAN  – Asistent maestru de cor
ADELA BIHARI  – Pregătirea muzicală

LUCIAN DUŞA
KOLCSÁR PETER
LIVIA BACIU   – Sufleuri

LIANA OLTEAN
DAN LUPEA    – Regia tehnică


Distribuţia:

  • CRISTIAN MOGOŞAN   – Orfeu, violonist
  • CRISTINA SIMIONESCU (invitată) – Euridice, soţia lui
  • LUCIA BULUCZ
  • SORIN LUPU – Pluto, Zeul Infernului, deghizat ca Aristeus
  • FLORIN POP
  • MARIUS CHIOREANU    – Jupiter, Regele zeilor
  • GEANI BRAD
  • ANCA ALUAŞ – Opinia publică
  • IULIA MERCA
  • DANIELA MUREŞAN CHIŞBORA – Diana, Zeiţa castităţii
  • OANA ŞETRIUC
  • ŞTEFANIA BARZ – Venus, Zeiţa frumuseţii
  • MIHAELA MAXIM
  • ELIZA ZAHARIA    – Cupidon, Zeul iubirii
  • CORINA PĂŞTEANU   – Minerva, Zeiţa înţelepciunii
  • DANIELA TRICU
  • RODICA BALTEŞ    – Junona, soţia lui Jupiter
  • PAUL ONAGA    – Mercur, mesagerul zeilor
  • GELU MOLDOVAN
  • ALEXANDRA HORDOAN – Morfeus, Zeul somnului
  • KADELNYK YELYZAVETA
  • RADU PINTEA – John Styx, valetul lui Pluto,  ex-Regele Beoţiei
  • PAUL ONAGA

Producţia: Atelierele Operei Naţionale Române Cluj-Napoca.

Şef de producţie: inginer Fülöp Emeric.

toată informaţia din acest articol este preluată

de la Opera Română Cluj

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: