Zoom. INTERVIU. Roşu. TRUDA

INTERVIU
Red. Truda
Cluj. Roland Garros
13 martie 2010
…
…
CZB: Care este rolul tău la formaţia Truda?
Roşu (Truda): Rolul meu? Sunt ca un fel de ulei. În motor, uleiul se amestecă şi ajunge cumva între toate elementele mecanismului, şi trebuie să mă acomodez după toate elementele.
…
CZB: Care sunt atribuţiile tale?
Roşu (Truda): Atribuţiile mele, mot-a-mot.
Donkey … din ăla, de cărat scule. Dacă unii merg la sală ca să facă efort, eu zic, de ce să nu car nişte scule ca să fac efort?
Trebuie să am grijă de fiecare sculă să fie acolo unde trebuie. Când urcăm pe dubă, să fie pe dubă… să ştiu că este urcată pe dubă scula respectivă, când coborâm să fie toate acolo.
Tot timpul, eu sunt acela care ştie exact unde este unealta X, Y, Z, ştii? Unde-i aia? Unde-i ailaltă? Acolo; acolo!
Unde-i acordorul de la chitara aia?
Unde-i pana … deci, toate trebuie să fie aranjate ordonat.
Mi-a luat un pic de timp până să mă obişnuiesc. A fost o experienţă de răbdare, tot, tot, tot şi trebuie să fiu foarte atent.
În trei ani de când sunt la formaţia Truda, nu am uitat nici un obiect, nici o sculă.
…
CZB: Când ai început să colaborezi cu Truda?
Roşu (Truda): Data exactă nu o cunosc, dar de aproximativ doi ani.
A dat Fotzey un mesaj pe messenger că se caută sunetist. Eu i-am spus că nu sunt sunetist, nu cunosc mare lucru despre o instalaţie de sunet.
A zis că important este să ştiu cum să acordez o chitară, să ştiu cum să ţin o chitară în mână. Asta ştiu, că şi eu am cântat la chitară.
Ei m-au format în timp. Fotzey în mare parte, Levi … toţi care au fost, …şi Sebi a avut o contribuţie, şi toţi.
Am încercat să învăţ câte ceva de la fiecare.
Deocamdată sunt mulţumit de cât am învăţat de la ei, dar mai am multe de învăţat şi sunt dispus să învăţ şi în continuare în materie de tehnician de sunet. Eu sunt omul care se ocupă de scule pe scenă.
…
CZB: Câţi ani ai?
Roşu (Truda): 23 în curând.
…
…
CZB: Şi asta cum te va ajuta mai departe în viaţă? Te-ai gândit mai departe?
Roşu (Truda): Nu m-am gândit ca din asta să îmi fac o carieră. O iau ca pe un hobby. Dacă unii preferă să dea 10 lei ca să intre la concert, eu prefer să car 30 de scule ca să particip la concert.
Concertul în sine însemna răsplata muncii mele. Nu numai concertul a fost răsplata, dar eu pentru asta am făcut-o în primul rând. Am făcut totul din plăcere. Faptul că … atunci când ajungi în dubă cu băieţii şi este atmosfera aceea … e de nepreţuit momentul acela…
…
CZB: Eşti fan al formaţiei de pe vremea când era Ghiavolu la voce?
Roşu (Truda): Sunt fan al formaţiei după perioada în care a apărut Sebi la microfon, dar nu Sebi a fost elementul catalizator.
Primul meu contact cu formaţia Truda a fost printr-un amic, Suciu, care a pus Violul de la ora 5 pe YouTube la cineva acasă. Ioi, ce tare a fost. Am văzut toate videoclipurile şi din acel moment am devenit fan.
Şi eu, la început am făcut ca toată lumea, că ce bine sună, dar versurile alea… dar eu mi-am dat seama că versurile alea spun ceva.
Întotdeauna m-am gândit: bă … când apărea ceva nou la Truda… bă, ăştia exagerează, Levi exagerează, Fotzey este foarte foarte încrezut, dar Levi exagerează… dar exagerarea aceasta a făcut din Truda ceea ce este.
Pe moment este exagerare, dar după ce se digeră fapta, ideile, mesajul… pare ceva foarte frumos şi nu mai este nimic exagerat, sau devine o exagerare pozitivă, din partea lui Levi, cel puţin.
Fotzey este ca o baterie încărcată cu un acid foarte puternic şi caustic, care vrea să spună multe… şi pe măsură ce apar piese noi şi se fac clipuri noi, bateria aceea se scurge încet, dar mai este mult până se va descărca. Fiecare piesă conţine o parte bună de acid, iar Fotzey mai are multe de zis.
Fanii mi-au devenit prieteni foarte buni. După concerte suntem brothers. Sărim în foc unul pentru altul.
…
CZB: Cum ţi s-a părut anul 2009, în sens de schimbări de componenţă la formaţie. Consideri că a fost o treabă benefică în final?
Roşu (Truda): În final, mereu schimbările au fost în bine pentru că Fotzey şi Truda în general mereu aşa au făcut ca toate schimbările să fie în bine. Gândeşte-te că multe schimbări nu au fost plăcute… Nu s-a vorbit niciodată de genul of, ce bine că s-a dus… sau ioi, ce bine că am scăpat de el… Eu sunt fan Truda în primul rând. Am fost şi fan Sebi la un moment dat şi mi-a părut rău ca şi fan că a plecat… Sebi, Piciu, Beni… o parte din mine mereu a zis că lasă, că iarăşi va fi bine … dar o parte din mine se gândea în acelaşi timp că nu o să mai fie ceea ce a fost… dar oricât de drastică e schimbarea la Truda, perioada va fi traversată cu bine. Atâta timp cât rămân Fotzey cu Levi împreună, ei vor duce în continuare spiritul Truda mai departe. Toată esenţa în Truda stă în Levi şi în Fotzey, părerea mea.
…
CZB: Ce-i leagă pe Levi şi Fotzey? Sângele maghiar?
Roşu (Truda): Şi sângele maghiar… tatuajele … amândoi sunt mari fani Roşu, cred că şi asta îi leagă. Amândoi au ajuns în dificultăţi mari în ultima perioadă şi s-au ajutat reciproc şi asta îi leagă. Ei doi aduceau piese noi tare faine în repertoriu, în timp ce Sebi şi restul, deşi contribuiau şi ei cu câte ceva, nu au fost niciodată chestii la care să zici WOW. Levi cu Fotzey se pun mereu în spatele trupei şi se îmbrăţişează bărbăteşte, şi plâng cu lacrimi la fiecare hop pe care-l trec cu trupa şi asta mie mi se pare foarte fain.
…
CZB: Cum ţi se pare formaţia acuma, cu Fotzey la voce… în câte concerte i-ai văzut în formula nouă?
Roşu (Truda): Acesta este al cincelea sau al şaselea concert în această componenţă. Sunt convins că Fotzey o să reuşească să cânte bine la voce, dar mie îmi pare rău că Fotzey a lăsat chitara. Eu eram mare fan Fotzey chitarist. În momentul în care Fotzey a pus chitara jos, am impresia că o bună parte din valoarea lui Fotzey s-a pierdut … dar în acelaşi timp mă bucur că şi-a descoperit o altă valenţă. Este ca şi tâmplarul care şi-a făcut toată mobila în casă, are tot – şi la un moment dat lasă toată mobila de-o parte şi se apucă de zidărie şi construieşte case, doar ca să îşi dovedească el că poate. Aşa se întâmplă acum şi cu Fotzey. El a vrut acum să îşi dovedească că poate să ducă şi vocea. Sigur, chitara nu se uită de azi pe mâine, dar îl veneram când îl vedeam Live cu chitara. Îmi plăcea foarte mult.
În rest, Johann este un muzician foarte bun, un basist foarte bun, un om foarte bun.
Syca la fel este de nota 10, un chitarist foarte bun şi ce îmi place foarte mult este că chiar munceşte foarte mult., şi el şi Johann. Eu stau cu Johann în apartament acum, şi, spre exemplu, mă duc la baie de două-trei ori pe zi. De fiecare dată când mergeam la baie, îi auzeam corzile de bas la rece – tot timpul repetă. Îi admir foarte mult pe oamenii aceştia şi evident că nu am timpul şi ambiţia necesară să fiu şi eu ca ei.
De atâtea ori mi-am propus şi eu să învăţ basul, să învăţ chitara … şi nu am făcut nimic…
…
CZB: Cum te descurci cu programul?
Roşu (Truda): Am terminat facultatea de Business, secţia Administrarea afacerilor. Acum, în februarie, am luat licenţa cu 8,83. Nu a fost uşor. Aveam şi un job de cinci zile, mergeam şi cu Truda pe trasee. Nu am avut o zi de stat cu prietena sau de mers acasă şi stat cu familia. M-a solicitat munca asta şi am vrut să o fac.
Am văzut spre exemplu o filmare cu un om care nu are o mână şi cântă pe stradă la chitară cu picioarele. Dacă omul acesta poate să cânte la chitară cu picioarele, înseamnă cîăî se poate. Nu există: Nu se poate. Nu există nu se poate. Există nu vreau, nu am chef, mi-e lene.
Nu există nu se poate!
Încerc şi eu să îmi dovedesc mie că se poate şi se poate mai mult. Întotdeauna este loc de mai mult.
…
FOTO. Roşu. TRUDA. 19.12.2009. Get Well Chi Cluj
CONCERTE. Truda are un program plin în luna mai
- Vineri 14 mai. Buzău
- Sâmbătă 15 mai. Timişoara. StudentFest
- Sâmbătă 28 mai. Sibiu. Tattoofest