Byte. PĂREREA MEA. Critica negativă. Orgoliu umflat vs. Rea voinţă. Partea 1

Luna trecută, MuzicaBuna.ro a postat un editorial legat de critica muzicală.

CLICK AICI PENTRU A CITI ACEST ARTICOL

“De ce MuzicaBuna.ro este plin de articole care blameaza artistii sau industria muzicala? Suntem oare atat de carcotasi incat sa ne gasim placerea sadica in a arata cu degetul si a lua peste picior mai tot ce misca in muzica? Suntem noi atat de aroganti incat sa dam cu parul fara pic de remuscare in dragii de artisti si impresari muzicali?”

CZB consideră MuzicaBuna.ro mai mult un sait de ştiri din domeniul muzical, la fel ca multe altele. Şi totuşi, acest articol-editorial iese din tipare şi este scris deosebit de bine. M-am mirat să constat că MuzicaBuna.ro s-a văzut nevoită să scrie un editorial pe acest subiect.

Frazele esenţiale ale materialului sunt:

  • Publicul român reacţionează doar la critica negativă.
  • Prin definiţie, critica nu înseamnă blamare, ci analiză.

Partea 1. Publicul român reacţionează doar la critica negativă.

La ClickZoomBytes ne-am pornit de la început să fim percepuţi ca un sait de critică (indiferent că pozitivă sau negativă), pentru a lua atitudine, o atitudine care noi considerăm că lipseşte cu desăvârşire în presa românească, în special cea de nişă, dedicată fenomenului muzical de la noi.

Atitudinea tuturor revistelor de muzica este lipsită de orice părere despre subiectul pe care-l tratează.

Motive?

  1. Revista nu a fost creată cu intenţia de a promova arta, ci cu intenţia de a câştiga bani din publicitatea potenţială pe nişa domeniului de divertisment, în funcţie de categoria de vârstă ţintită. Nu te poţi aştepta ca revista să promoveze cultura, dacă patronul sau finanţatorul nu a avut în vedere opinia culturală ca scop atunci când a înfiinţat sau când a cumpărat licenţa pentru revistă.
  2. Politica – Conţinutul. Fiind vorba de comerţ şi nu despre cultură, nu poţi avea o politică clară privind muzica sau artiştii despre care se scrie. Informaţia şi conţinutul devin dictate de casele de discuri, de noutăţile discografice care trebuie promovate (de obicei la o lună după ce se lansează) sau artiştii demodaţi şi în vârstă care cântă mâine la Bucureşti. Dacă se lansează un nou album Blondy şi vine Metallica a treia oară la Bucureşti în aceeaşi perioadă, vei găsi articole despre aceşti artişti în aceeaşi revistă, iar ambele vor fi prezentate la modul cel mai pozitiv (vezi punctul 4). Diversitatea este dictată de apariţia ştirilor mondene în presă şi nu de periodicitatea asigurată de un cap limpede sau şef redactor care doresc să promoveze în mod echilibrat diverse genuri muzicale.
  3. Echipa de redactori. Legat de punctul 1, angajaţii sunt tineri, fără experienţă de viaţă şi fără cunoştinţe aprofundate muzicale. Această mână de lucru este cea mai ieftină, accesibilă şi este cel mai uşor de înlocuit. Nu contează vechimea în domeniul, pentru că oamenii cu experienţă sau din domeniu au pretenţia (justificată) la salarii mai mari.
  4. Publicitatea. De principiu, se plecă de la premiza că articolele prezentate în revistă trebuie să fie happy. Nu ai voie să deranjezi pe actualul client cu poveşti sumbre şi critici negative la adresa artiştilor promovaţi de clientul care plăteşte pentru spaţiul de reclamă din interiorul revistei.
  5. Parteneriatele. Organizatorii de festivaluri, impresarii şi casele de discuri trebuie linse în fund. Simultan şi constant ar fi deviza! Nu avem niciun fel de tradiţie în presa muzicală după 1989, prin care critica, fie ea şi negativă, dar constructivă, fiind făcută de oameni avizaţi în domeniu, să fie apreciată la adevărata ei valoare de către cei care împart cărţile în domeniu. Astfel, în momentul în care un ziarist critică organizarea, conferinţa de presă, întârzierile, sunetul necorespunzător locaţiei sau pentru trupele de deschidere autohtone, întâmplări neplăcute din culise, aroganţa unora, lipsa de show pe scenă … instituţia pe care o reprezintă poate să piardă relaţia cu organizatorul, impresarul sau casa de discuri care este criticată. Parteneriatul înseamnă că nu ai voie să critici proasta organizare la un eveniment. Se consideră că trădezi o relaţie de prietenie … înloc să se considere că organizarea a avut defecte majore care trebuie remediate la viitoare evenimente sau să se aprecieze faptul că ziaristul sau instituţia ce o reprezintă îşi face treaba şi respectă firul roşu pentru care este apreciată de cititorii săi fideli. Organizatorii de evenimente dau interdicţie ziaristului la evenimentele organizate de ei pe viitor; impresarii nu mai ţin ziaristul la curent cu activitatea formaţiilor pe care le reprezintă; artiştii şi fanii sau apropiaţii lor scriu commenturi pe forumuri la nervi, cu aroganţă, fiind răniţi în orgoliu, şi atacă gratuit ziaristul care a sesizat nereguli în prezenţa scenică sau abordarea muzicală a albumului, fără să atace la modul personal artistul despre care a scris.
  6. Critica. Regula nescrisă la o publicaţie de muzică autohtonă este că nu ai voie să deranjezi pe nimeni. Ai observat că notele la albume sunt toate de 4 şi 5 stele, şi foarte rar mai vezi câte o prezentare de album cu 3 stele la un artist care nu este agreat (nu de redactorii de la revistă, ci de cititorii publicaţiei!).

Concluzia? Revistele de muzică ce le găsim la tarabe sunt realizate strict ca surse de bani pentru investitori. Orice editorial sau articol de calitate care se mai strecoară întâmplător şi aleatoriu printre pagini, nu este realizat special cu intenţia de a forma opinii ci este pur întâmplător.

Nu poţi găsi o politică coerentă de conţinut la astfel de reviste, deoarece conţinutul depinde de reclamă şi programul lansărilor de disc. Conţinutul nu este influenţat în nici un caz de vreun fir roşu critic sau pertinent problemelor din industrie aplicată de redacţia revistei.

Publicul (fie că e vorba de artist, reprezentant sau consumator) reacţionează violent la un articol de critică negativă la ClickZoomBytes pentru că … nu este ABSOLUT DELOC obişnuit cu astfel de materiale în presa scrisă clasică sau on-line. Reacţia celor mai mulţi este că se simt jigniţi, tratează critica analitică la modul cel mai superficial, confundând-o cu conţinutul unei reviste de bârfe şi can can şi urmează bombardarea redactorului cu commenturi jignitoare de către gaşca de prieteni montată de către cei mai complexaţi din tabăra celor care se simt cu musca pe căciulă.

CITIŢI PARTEA 2 PESTE 3 ZILE

Comments
2 Responses to “Byte. PĂREREA MEA. Critica negativă. Orgoliu umflat vs. Rea voinţă. Partea 1”
  1. sebi spune:

    you are so right !!!!!!!

    • Alina spune:

      Sau pur si simplu oamenii care citesc critici muzicale sunt indeosebi fani ai trupelor respective… de unde o critica negativa iti atrage injurii… verifica un NME (este acceasi situatie, cu cat numarul de stele scade, cu atat creste si numarul de comentarii).

      Ultimul paragraf, „urmează bombardarea redactorului cu commenturi jignitoare de către gaşca de prieteni montată de către cei mai complexaţi din tabăra celor care se simt cu musca pe căciulă” e de-a dreptul stupid.
      Daca tot vorbim de critici negative, ar fi bine sa ni le si asumam… un redactor nu este autoritatea suprema, lucru evidentiat de destule discrepante in materie de „critica de specialitate”, asa ca orice cititor isi rezerva dreptul de-a te face prost, in conditiile in care insisti sa-i vinzi pastila cu Ardealul este Fruncea over and over and over and over…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: