Byte. PĂREREA MEA. Concertul Iron Maiden. Cluj-Napoca. 15.08.2010

A fost foarte tare să văd mamele venite cu copiii, care purtau tricouri Iron Maiden.

A fost foarte tare să văd câteva zeci de mii de oameni pe care nu-i văd la club în mod normal.

Mănăşturul a ieşit la concert! …şi am auzit vorbindu-se şi germană, maghiară, engleză …

Zvonul oficial de aseară este că s-au vândut 34.000 de bilete. Deşi nu pot aprecia exactitatea acestor date, deoarece nu s-a mai organizat vreun eveniment de acest gen la Polus Center, nu cred că a fost atâta lume şi consider cifra puţin umflată.

Veceurile publice

Dezorganizare crasă. Debandadă. Mizerie. Oameni maturi făcând pipi pe lângă buzile publice pentru că era prea multă lume; nimeni nu are răbdare să aştepte; nimeni nu se gândeşte să meargă din timp la budă – şi nu se mai poate ţine odată ajuns acolo. Puţea oribil în perimetrul respectiv, chiar dacă nu te aflai în zona unde acestea erau amplasate. Nu este normal faptul că nu era niciun fel de gardian public care să gestioneze situaţia şi să descurajeze uşurarea în zonele neprevăzute pentru acest act.

Servus Cluj

Ziar cotidian? Nu lansezi un ziar la un astfel de eveniment, pentru că

  1. ajunge să fie aruncat pe jos, neglijat de cei care nu au buzunare în care să încapă, neinteresant pentru cei care au venit să bea şi să se distreze.
  2. Nu ajunge la cine trebuie – şi rămâi cu o cantitate de ziare tipărite care ajung să fie folosite pe post de perne pentru cei care nu doresc să îşi murdărească blugii când se aşează pe asfalt – sau este aruncat pe jos.
  3. Ajunge să fie folosit pe post de hărtie de veceu – dacă nu este aruncat pe jos înainte de a ajunge cu ziarul la budă.

Trupa din deschidere

Cargo şi-a meritat locul pe scenă. Lumea şi-a ridicat mâinile în aer când I s-a zis să facă acest lucru şi a cântat mare parte a hiturilor cu ea. Aveam dubii privind aducerea trupei timişorene a cărui ultim hit Ploaia datează de acum cinci ani. După cum vedem însă, reticenţa românului este grosolană, pe lângă faptul că cele mai multe trupe mari îşi duc traiul din inerţia succesului unor lucrări din trecut, neavând o concurenţă adevărată. Deasemenea, formaţiile tinere nu sunt sprijinite de nimeni ca să crească în anii în care trupele bătrâne au pană de idei. Acest sprijin ar putea veni de la nişte organizatori locali care se bat cu pumnii în piept că ei susţin Ardealul, că ei vor o Transilvanie autonomă, că noi am fi altfel

La capitolul deschideri de concerte mari, Bucureştenii ne-au luat însă. Concertul se organiza la Cluj, în Transilvania, dar nu am văzut niciun Altar, Truda, Horrify, Clitgore sau una din cele N-şpe alte formaţii locale de metal trecute în program deşi ar fi fost loc şi pentru aşa ceva.

Diversitatea este cheia succesului.

Scena locală nu este sprijinită nici de Primărie, nici de finanţatorii privaţi.

Dacă se consideră că sprijinul acordat formaţiei Altar de către Consiliul Local ajunge pentru scena locală a genului … edilii nu îşi cunosc deloc oraşul şi potenţialul cultural care zace în el. Mă aşteptam la un cap mai limpede din partea sectorului privat … dar nici ei nu pricep importanţa de a dezvolta economia locală de piaţă.

Diferenţa dintre Cargo şi Iron Maiden

Nu ar trebui să dezvolt acest subiect.

Cargo s-a prezentat ca o trupă tipică românească, care a cunoscut succesul şi care este chemată la Zilele oraşului … În 20 de ani de zile, cei de la Cargo, precum şi ceilalţi din generaţia lor, nu s-au folosit de avantajul imens ce l-au avut de a avea graniţele deschise. Sigur, au ştiut să înregistreze un material în Franţa la începutul anilor 90, dar nu au învăţat chestii elementare ce ţin de imagine (aproape toţi sunt buhăiţi) şi de spectacol (se mişcă destul de greu pe scenă).

Iron Maiden a avut parte de spectacol de lumini. De o vârstă cu cei de la Cargo, păreau mult mai tineri, au fost mult mai dezinvolţi şi se mişcau pe scenă ca nişte titirezi. Dacă Cargo a avut nevoie de patru piese ca Adrian Igrişan să se întâlnească faţă în faţă cu Adi Bărar, făcând un duet de chitări împreună, stând aproape static la zece metri unul faţă de celălalt, solistul de la Iron Maiden făcea deja turul unei jumătăţi de scenă din primele secunde din prima piesă.

Pe final de concert, am făcut cunoştinţă şi cu mascota legendară, Eddie. Nu cunosc vreo formaţie autohtonă care a avut intenţia să caute ceva asemănător pentru jocul scenic şi promovarea imaginei lor.

Diferenţa dintre ai noştri şi ai lor este mai mult decât evidentă prin tot ceea ce se face pe scenă, şi în afara ei. Ai noştri, după 30 de ani de activitate, sunt obişnuiţi cu mici şi bere o dată pe săptămână. Ai lor, după 30 de ani de activitate, au concerte zi de zi pe stadioane. Cred că totul porneşte de la determinare. Fiecare are ceea ce şi-a dorit atunci când s-a pornit pe acest drum anevoios al carierei în muzică.

Strategie de Marketing …proastă

Cine a intrat pe websait la Iron Maiden ştie că data concertului de la Cluj nu a avut loc în România, ci în Transilvania … ori, aşa ceva nu există … trebuia trecută România ca ţară, şi se putea menţiona faptul că se cântă în Transilvania!

http://www.ironmaiden.com/index.php?categoryid=15

Mai mult, incultura englezilor jigneşte profund. La standul de tricouri, am găsit un tricou pe care steagul românesc era vopsit greşit. Culorile erau cele trei corecte (asta au nimerit-o), dar ordinea lor şi faptul că sunt puse pe orizontală denotă exact interesul ce îl acordă ţării noastre de fapt. Dacă s-ar fi greşit şi cu steagul Angliei, atunci, poanta putea fi gustată de ambele tabere.

Probleme colaterale

Nu s-a discutat problema aterizării avionului formaţiei la Cluj. Cu două zile înainte de eveniment, s-a descoperit că pista de aterizare de la Cluj este prea scurtă pentru tipul de avion cu care Iron Maiden călătoreşte în turneu. Astfel, au aterizat la Budapesta, unde au avut concert cu o zi înainte în cadrul Festivalului Sziget, şi au venit cu un avion mai mic până la Cluj.

Infrastructura

Traficul a fost parţial blocat pe Calea Floreşti … şi se putea accesa Polus Center doar per pedes, venind dinspre Mănăştur. Grupul cu care m-am dus nu cunoştea aceste mici detalii de organizare … astfel, am coborât pe partea greşită a podului, după care am văzut că nu aveam pe unde să traversăm. A trebuit să urcăm din nou pe pod, ca să cobirâm pe partea bună … traficul spre Floreşti, pe drumul de legătură dintre Cluj şi Oradea mergea ca melcul, coloana de maşini blocând parţial traficul la intrarea în oraş (pentru că după 20 de ani … încă nu avem autostrăzi de legătură între oraşele principale din ţară)…

Informaţiile de organizare erau monopolizate pe saitul servuscluj.ro probabil … un sait pe care nu obişnuiesc să îl accesez … deci, informaţia despre modul de organizare nu era făcută public pe orice sait sau în orice ziar local …

Acreditările?

Mi s-a zis că nu se dau acreditări … naşpa faza având în vedere că CZB.ro este chiar un sait de nişă, specializat pe muzică … ar fi ca şi cum există un om pasionat de film care are un blog citit, specializat pe domeniul cinematografiei … şi nu este acreditat la TIFF… nu se face. În special dacă ţinta este să ajungi cât mai departe. Nu te zgărceşti pentru o acreditare care îţi poate aduce reclamă în plus … părerea mea.

Ziarul Servus Cluj

Nu are conţinut. Nu are un logo de impact. Nu este deloc interesant.

Aspectul şi aranjarea în pagină îmi aduce aminte de ziarele comuniste. Ziarele editate imediat după Revoluţie arătau mai bine. Este full-color doar pe prima şi ultima pagină; restul de 10 pagini sunt tipărite alb-negru. Singurul lucru ce mi-a captat atenţia a fost faptul că editorialul este semnat de Sabin Gherman, luptător declarat pentru autonomia Ardealului de cel puţin zece ani de zile … şi astfel îmi pot explica cel puţin o parte din spatele financiar necesar editării acestui ziar nou la Cluj.

Nu am văzut ziarul la tarabe a doua zi… O fi fost o ediţie tipărită special şi exclusiv pentru acest eveniment, singura sursă media care a avut interviu cu un membru secundar al formaţiei Iron Maiden pentru promovarea concertului … cu întrebări de genul: vă place Transilvania? Regiunea, nu cântecul… ştiind că este prima dată când se ajunge aici … super-tare, frate!

Comments
17 Responses to “Byte. PĂREREA MEA. Concertul Iron Maiden. Cluj-Napoca. 15.08.2010”
  1. Janos spune:

    in afara de faptul ca n-am putut intra cu apa si apa care trebuia cumparata din inauntru era exagerat de scumpa (5 lei/0.4 l de apa) si am murit de cald si de sete a fost un show minunat…

  2. Regeret spune:

    bei blogaras tampit io ti-as sugera sa stergi chestia cu steagul deoarece daca aveai atata minte in cap ai fi invatat la scoala ca steagul pe care ei l-au imprimat pe tricouri e steagul care il avea Transilvania pe vreamea cand era un principat independent. jeez…

    • but WE don’t want that!
      it’s BULLSHIT!

      bai, chitibusar tampit! atunci, trebuia sa puna steagul vechi al ANGLIEI, cu crucea rosie pe fondul alb. punct.

      • milan spune:

        Haha, n-ai avut ce sa spui si ai spus si tu ceva k nu ti-a placut ca nu a fost steagul Romaniei. Steagul Angliei cu cruce e si acum steagul Angliei, deci nu se poate trage paralela intre cele doua steaguri, pentru ca una tot e in functiune.

      • da. discutia asta cu regiunile isi are vreun sens?
        poporul acesta s-a luptat sute de ani sa se uneasca, si acum apar voci si pareri de dezbinare?
        problema nu este cu sudul sau cu Bucurestiul, este cu mentalitatile din aceasta tara.
        eu nu doresc o Transilvania independenta. nu asta ar fi cauza noastra.
        eu doresc o Transilvanie autonoma. acesta ar trebui sa fie scopul comun. parerea mea.
        si Anglia exista doar pe hartie. Ei se considera Marea Britanie de cateva sute de ani, de cand i-a ocupat pe Scotieni.

    • bogdan spune:

      ai dreptate..acela e steagul transilvaniei si a fost pus corect nu au gresit ei…pe celalalt tricou cu steagul ungariei,steagul romanieai a fost pus corect

  3. Baron spune:

    Si mie mi s-a spus ca nu se dau acreditari… Acuma nu e problema ca nu am primit, ci idea ca am fost informat de persoana care s-a ocupat cu organizarea ca NU SE DAU!!!
    Mai mult, cu tupeul specific romanesc, mi s-a aruncat fraza „biletul costa doar 100 ron”.
    Desigur ca as fi platit si triplu biletul ptr Iron Maiden, dar e chestia de profesionalism… aici sau mai degraba de lipsa lui. In fine, bafta cu siteul si iti urez succes pe viitor. Suntem obisnuiti ca in Romania SA NU PUTEM primi acreditari, dar AFARA da! No more comments.

    • Lori spune:

      Stai linistit. Daca era in Buc, iti garantez ca biletu era dublu.

    • milan spune:

      Am fost la Maiden in Budapesta la Somewhere back in time, daca calculam forinti in lei, inca mai mult era biletul. Si peste tot prin Europa asa e. Nu s-a exagerat deloc.

    • anonima_de_miercuri spune:

      Cred ca gresesti! in primavara, un bilet la concertul lui Mihai Margineanu (tot in Cluj la o cafenea) costa 30 lei sau 40, nu-mi amintesc exact. Ierte-ma Dumnezeu, sa nu dau 100 lei pentru o trupa consacrata ca Iron Maiden? Crede-ma ca am stat in primul rand si concertul asta a meritat fiecare leut…

  4. dadatroll spune:

    Dealtfel Iron Maiden are si o piesa numita Romania, in Transilvania. Asa trebuia sa ii spuna la locu concertului.

  5. adelapernes spune:

    nu stiu daca am inteles bine… sa pui in deschidere la maiden clitgore sau horrify? =)) sa ii grohaie pizda aia lui bruce despre satana sau ce ? tu…..tu realizezi ce zici?

  6. EXPIRAT spune:

    pretene,n-ar trebui sa-i critici pe cei de la cargo. am fost si eu la concert ,iar cargo au cantat extraordinar. acum ca nu s-au prea miscat….fiecare cu stilul lui. daca bruce d. alearga nu inseamna ca trebuie sa faca toti la fel.

    • bine ati venit la CZB, saitul de CRITICA muzicala.
      noi le spunem pe nume, asa cum le vedem.
      ne-am saturat de minciuni, playbackuri si artisti obezi care se considera zei in cercul lor de prieteni.
      suntem in 2010. vrem spectacol si performance pe scena.
      s-a terminat cu vremea cand trebuia sa-ti tii pleata sub sapca si nu aveai voie sa instigi la rock! vrem miscare pe scena.
      diferenta intre cele doua trupe a fost prea socanta.
      esti un fan adevarat si asta este de apreciat, desigur!

Trackbacks
Check out what others are saying...
  1. […] de aproape de realitate articolul: Byte. P?REREA MEA. Concertul Iron Maiden. Cluj-Napoca. 15.08.2010 ClickZoomBytes. Art&Politics o… Si +1 la A MERITAT!!! __________________ Omul fara religie e ca pestele fara […]



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: