Byte. PĂREREA MEA. Quo Vadis? …după 20 de ani?

Am scos de la naftalină o colecţie veche de reviste CUTEZĂTORII, Revista săptămânală editată de Consiliul Naţional al Organizaţiei Pionierilor.

Revista este înfiinţată în 1967 – şi am răsfoit acum mai multe numere din perioada 1980 – 1981 ca să pricep un pic mai bine fenomenul lipsei unei scene muzicale alternative SOLIDE în România anului 2010.

Cunoaştem mentalitatea generaţiei actuale de bunici şi părinţi mai în vârstă care atunci când se gândesc la un viitor strălucit pentru copiii lor, consideră dreptul, medicina, arhitectura, contabilitatea meserii … dar muzica este percepută doar în sens de hobby, artiştii care prestează în acest domeniu fiind consideraţi pierde-vară de vasta majoritate.

De dragul comparaţiei, facem o paranteză înainte de a continua pe acest subiect. Un sondaj de opinie actual făcut la nivel de elevi americani arată în topul preferinţelor de carieră că 40% din fete (prima preferinţă) doresc să încerce o carieră în muzică, iar 10% din băieţi (a cincea preferinţă) doresc să încerce o carieră în muzică (pe locul 1 la băieţi se află acum specialitatea de IT, pentru a dezvolta noi jocuri de calculator).

La români nu am găsit nicio sursă de informaţie pentru vreo statistică oficială în sensul preferinţelor de carieră. Există articole de genul … anul acesta 62% dintre elevi au dorit să se înscrie la un liceu de matematică-informatică, sau în topul preferinţelor la băieţi se află cariera militară, cariera politică şi cariera în poliţie. Cei mai mulţi dintre aceştia sunt atraşi de locul de muncă la stat şi salariul sigur.

În 1980 – 1981, în Occident, apărea o nouă generaţie de cântăreţi talentaţi care vindeau milioane de albume şi mii de bilete la concerte în săli de spectacol, ulterior zeci de mii de bilete pe stadioane.

În aceeaşi perioadă în România, se organiza a doua ediţie de Cântarea României, unde se promovau tarafurile. Foarte puţini muzicieni ajungeau să ajungă în formaţii rock pe trasee cu câte două cântări pe zi în diverse Cămine culturale din ţară. Ca să scoţi un album la Electrecord, singura casă de discuri din ţară timp de 40 de ani, nu era imposibil, dar trebuia să dovedeşti calităţi deosebite şi să îţi câştigi popularitatea în concerte.

Cei care au fost elevi în 1980 – 1981 acum sunt părinţii actualei generaţii de liceeni, care doresc să ajungă poliţai, politicieni sau militari.

În revista Cutezătorii, care este scrisă pentru Pionieri, pentru generaţia de copii aflată în clasa a Va – a VIIIa, singurele articole legate de muzică scot în evidenţă Festivalul Naţional Cântarea României, unde se promovează poezia, cântecul şi dansul (este vorba de muzica populară, portul popular, dansuri populare şi tarafuri populare). 1981 fiind an aniversar George Enescu, s-a realizat o bandă desenată despre viaţa compozitorului, care apare sporadic şi inconstant în paginile revistei (poate o dată pe lună). Ce se mai practică legat de muzică este publicarea notelor şi versurilor pentru diverse cântece patriotice, pro-partid şi pro-comuniste ale vremii.

În paginile CUTEZĂTORII se promovează munca la câmp, munca în mine, munca în atelier, munca în echipă, munca pentru depăşirea planului cincinal … În articolul legat de activitatea la Casa Pionierilor şi Şoimilor Patriei din judeţul Teleorman, în Roşiorii de Vede, capitolul „Bucuriile Muzicii” este urmat de capitolul „Adevăratele Împliniri”.

Nu este de mirare că nu avem o scenă vie alternativă în România, că mulţi dintre cei care aleg să cânte în formaţii o fac pentru scurt timp, fiind condiţionaţi de câştigurile potenţiale pe termen scurt. Nu este de mirare că nu există o tradiţie a scenei muzicale contemporane la noi în ţară, că nu avem mai multe cluburi în mai multe localităţi, unde publicul să poată avea acces la puţinele formaţii tinere care promovează o gamă limitată de genuri muzicale actuale. Nu este de mirare că cei mai mulţi tineri nu sunt atraşi de acest domeniu artistic pe termen lung şi nu pot fi dedicaţi unei astfel de cauze culturale, în condiţiile în care încă nu avem nicio formaţie tânără care să se impună la un nivel naţional de popularitate şi să aibă turnee încununate de succes şi în străinătate. Vasta majoritate de formaţii, chiar şi dintre cei mai în vârstă, nu reuşesc să susţină recitaluri constante săptămânal în ţara noastră pe tot parcursul anului … într-o ţară de 20 de milioane de cheflii, cu 41 de judeţe … Eu m-aş aştepta să existe infrastructura necesară pentru realizarea unor turnee în cel puţin trei localităţi mai mari din fiecare judeţ pe săptămână … ceea ce ar umple 41 de săptămâni din totalul de 52.

În cele 11 săptămâni rămase s-ar mai putea face mini-trasee prin oraşele unde formaţia simte că are mai mult succes sau mai mult public… şi ar fi timp de stat în sala de repetiţie şi în studio pentru munca la următorul material.

Eu aşa văd lucrurile şi nu cred că este imposibil de realizat şi asta, doar că este nevoie de mai mulţi artişti hotărâţi să spargă barierele şi de mulţi oameni pasionaţi de muzică care să investească în acest domeniu de cultură alternativă, a tineretului.

Meseria de artist cântăreţ nu a fost agreată niciodată de sistem.

Printre sondajele de opinie, la domeniul de activitate, dacă te consideri Artist, trebuie să bifezi mereu căsuţa Altă ocupaţie.

Când încerci să înfiinţezi o Societate Comercială în domeniul muzicii, şi mergi la Registrul Comerţului, este aproape imposibil să găseşti Activitatea exactă principală cu care doreşti se te ocupi în cadrul firmei… şi de obicei eşti obligat să te raportezi la un domeniu mai larg sau un domeniu prin asociere.

Cred că Artistul nu este învăţat să se ia în serios prin atitudinea şi perseverenţa de care dă dovadă şi pentru faptul că Artistul nu este luat în serios de sistem. Artistul mediu/obişnuit de muzică rock nu agrează versurile în limba română şi nu simte nevoia să comunice cu publicul aflat în sală la concertul lui … Acesta este probabil modul individului din societate de a se refula împotriva sistemului care îi desconsideră munca şi activitatea în acest sens.

Sprijinul pentru Arta autohtonă ar trebui să vină de la guvern. Guvernul ar trebui să încurajeze diversitatea pe termen lung, să ofere sprijin cultural prin diverse metode, printre care şi impozitare preferenţială pentru comercializarea materialelor culturale şi a biletelor la concerte. Statul la rândul lui ar fi mult mai câştigat pe termen lung. Cea mai multă muzică difuzată la radio la ora actuală vine din Anglia şi Statele Unite. Asta este dovada unui Marketing cultural de termen lung, la care se lucrează prin diverse strategii de cel puţin 50 de ani. Paul McCartney (chitară, voce la The Beatles) a devenit Lord în ţara lui. Michael Jackson a fost ambasador cultural, primit în vizită de Papă şi mulţi şefi de stat (printre care şi de către fostul Tovarăş Ion Iliescu).

Muzica nu ar mai trebui să mai fie considerată un hobby sau o joacă, nici de către Stat, nici de către tinerii care urcă pe scenă din motive greşite.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: