Click. RECENZIE. The Prodigy. Invaders Must Die

The Prodigy

Invaders Must Die

!!!.

2010, Cooking Vinyl Ventures

Probleme de marketing la noi. Coperta.

Atenţie!

Scrie mic în colţul stânga jos faptul că acesta este un produs pentru România.

Asta înseamnă foarte probabil că lipsesc mai multe capitole din copertă sau cărţulia în sine.

Nu înţeleg de ce se face rabat de la calitate pentru o diferenţă de 8 lei la preţ.

Personal prefer să dau 8 lei în plus, şi să am coperta VALABILĂ INTERNAŢIONALĂ sau să nu am în colecţie CD-uri mai puţin valoroase care poartă stigmata UN PRODUS PENTRU ROMÂNIA.

Eu nu vreau să trăiesc într-o ţară de mâna a doua.

Nu cred că un consumator de muzică obişnuit cu mp3urile va cumpăra albumul, doar că este cu 8 lei mai ieftin; în schimb consider că un fan Prodigy sau colecţionar de CD-uri va da cei 8 lei în plus fără a clipi din ochi.

Conţinutul muzical. Un material perfect previzibil.

Invaders Must Die. Nu stiu de ce, dar piesa titulară mă duce cu gândul la house-ul foarte simplist şi ritmurile repetitive de la 2 Unlimited, cu elemente aerisite din Minefields (Fat of the Land).

Pe piesa asta îi văd pe Beavis şi Butthead dând din fund în draci.

Desigur, aceşti Beavis şi Butthead ar fi poate puţin cărunţi, poate puţin mai graşi, poate cu o mică familie.

Prodigy sunt pentru UK precum este Altar pentru RO. Au trecut 15 ani de la apogeul lor, şi vin şi revin cu aceleaşi ritmuri care pentru mulţi poate nu vor mai avea acelaşi efect.

Pe Thunder se repetă ideea I hear thunder but there’s no rain! – şi cam aşa este şi problema cu muzica de pe acest album… sec şi Back to the Roots.

Take Me To The Hospital spre exemplu are acelaşi aer de pe Jilted Generation, cu elemente de pe Fat of the Land.

Prodigy au coaiele de a nu imita pe alţii care au dus muzica mai departe în ultimul deceniu, dar aceste coaie sunt însă supra-umflate, deoarece nu au avut destulă imaginaţie să vină cu ceva nou în prezent, ci s-au copiat tot pe ei din trecut. Muzical, considerăm asta un cult al personalităţii, înloc de material nou cu propria amprentă. Un exemplu perfect ar fi World’s On Fire… pentru cei care cunosc … Firestarter.

Instrumentalul Stand Up este cea mai neconvenţională piesă de aici, dar pare a fi mai mult o piesă de umplutură pe finalul materialului de 46 de minute, decât un experiment muzical cu posibile connotaţii spre viitorul material.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: