Zoom. INTERVIU. Mes Quins

Proiectul de synth-pop este înfiinţat în 2008 de Ovidiu Chihaia (chitară, ex-Pure, Guillotines şi Hotel Fetish) împreună cu Silviu Gherman

(care jucase în câteva spoturi publicitare pentru televiziune şi avea mai multă experienţă ca scriitor).

Echipei se alătură Gina Teslaru (chitara bas) şi Ovidiu Rusu (tobe).

Acesta este primul INTERVIU CZB cu Mes Quins.

Ne cerem scuze pentru lipsa diacriticelor.

CZB: Mes Quins implineste doi ani. V-ati propus anumite teluri la inceput de drum? Care teluri considerati ca le-ati atins deja?

Silviu Gherman: Sa scoatem album era telul nr. 1. Si o sa-l scoatem, dar inca nu e gata. Deci aproape ca ne-a iesit.

Ovidiu Chihaia: La inceput nu ne-am propus nimic. Am inceput sa cantam, aveam o sticla de apa minerala si doua calculatoare, l-am chemat pe Silviu la mine si am inceput sa inregistram. De atunci nu ne mai opreste nimeni.

CZB: Componenta voastra este de 4 persoane. Dar in videoclipul „In The Land Of The Dead” apar doua figuri principale, iar in ultimul concert la Cluj ati cantat in formula de 3 … este vorba de un proiect Silviu Gherman si Ovidiu Chihaia cu colaboratori secundari?

Silviu Gherman: Pe vremea aia eram doar doi si Moartea, care apare in clip. Acum suntem patru. Si la concerte venim in ce numar vrem noi.

Ovidiu Rusu: Ovidiu Chihaia si Silviu Gherman au pornit proiectul, dar n-aveau cum canta si la chitara si voce si la clape si la tobe si la bas doar ei doi.

Gina Teslaru: Cand a fost filmat videoclipul LOTD, componenta Mes Quins era formata doar din Silviu Gherman si Ovidiu Chihaia, initiatorii proiectului.

Ovidiu Chihaia: Mes Quins e un semi open project, intr-un fel. Cand am inregistrat si filmat Land of the Dead, eram numai eu cu Silviu in trupa. De abia dupa videoclip au aparut si restul: Paul Doja, francezul cu masca, Adelina basista, Gina basista si Ovidiu Rusu. Doi dintre ei nu mai cinta cu noi.

CZB: Cum s-au cunoscut Silviu Gherman cu Ovidiu Chihaia la Brasov – si cand a avut loc mutarea la Bucuresti /cu ce ocazie?

Silviu Gherman: In Piata Sfatului din Brasov, in nouazecisi. Chihaia labarea ceva la chitara. Gherman tocmai fusese in pelerinaj la manastirile din nordul Moldovei. Amandoi aveau lucruri de povestit. A fost ceva natural.

Ovidiu Chihaia: Silviu freca la niste desene iar eu ma delectam cu cea mai aleasa muzica. Ne-am intalnit la o petrecere de artisti in care Silviu statea intr-un colt. L-am abordat, am ras toata seara cu el si asa ne-am imprietenit. Ne-am mutat in Bucuresti dupa liceu si aici am continuat sa radem, la un moment dat rasul s-a transformat in muzica, muzica in diamante.

CZB: In ce conjunctura ati cunoscut-o pe Gina Teslaru? De cand este parte din componenta?

Silviu Gherman: Vine Gina Teslaru la noi odata si zice bai, zice, imi place cum cantati. Da? Bine. Ia un bas. Si l-a luat si acuma canta cu noi.

Gina: Cant cu baietii din luna octombrie 2009. Sound-ul Mes Quins avea nevoie de mai mult bas. Ne stiam dinainte de prin cluburi.

CZB: Cum l-ati cunoscut pe Ovidiu Rusu si de cand este membru in proiectul Mes Quins?

Silviu Gherman: El avea cancer la esofag, era in spital cu gatul operat. Ne-am dus la el si el ne-a intrebat prin semne daca poate sa cante la tobe. Noi am zis da. I-au cazut bandajele si s-a facut bine.

Ovidiu Chihaia: Pe Ovidiu il stim de 12 ani deja. este membru de anul trecut cand mi-am adus aminte ca ii placeau tobele si ca mai cantasem cu el sporadic.

CZB: Paul Doja este singurul component care a fost schimbat pana in prezent. Care a fost motivul despartirii? El a continuat sa cante cu alte proiecte sau a renuntat la muzica?

Ovidiu Chihaia: Paul Doja nu este singurul component „pe care l-am schimbat pana acum”. Motivul despartirii: a vrut sa vina cu motocicleta pe scena.

Silviu Gherman: Asa cum nu dai detalii despre o frumoasa poveste de dragoste care s-a sfarsit, tot asa nu voi da eu detalii despre fostii nostri colaboratori. Paul Doja nu e singurul care a plecat. Nu va bagati in intimitatile noastre, paparazzi.

CZB: Ati deschis pentru Noblesse Oblige si Handsome Furs, printre altii. In ce sens ati ascultat si cunoscut formatiile inainte / si ce impresie v-au lasat ca oameni si spectacol de scena?

Ovidiu Chihaia: Am deschis pentru mai multe trupe. Pot sa ma dau mare si sa arunc o mica barfa intre doi promoteri seriosi care ziceau, intr-un club, la o bere: “Ce sa faci, in afara de Mes Quins, nu poti sa deschizi cu nimeni altcineva”. Eram cu spatele la ei, nu stiau ca sunt acolo. Handsome Furs sunt foarte faini, un cuplu adorabil care se plimba prin toata lumea. Ce iti poti dori mai mult? Cu Noblesse Oblige am vorbit putin, doar cat sa ma felicite si sa le spun ca sunt una din cele mai bune trupe din Europa. Prima oara cand au cantat in Romania m-au dat pe spate.

Silviu Gherman: Niste oameni deosebiti, cu mult bun simt, nu se drogheaza, nu beau, zambesc la glume si se intristeaza la povesti triste. Daca le dai un copil pe mana nu-l omoara.

Gina Teslaru: Nu cantam cu baietii cand au deschis pentru Noblesse Oblige si Handsome Furs, dar am fost la concertele lor si mi-au placut, sunt niste oameni faini, mai ales Handsome Furs.

CZB: Cand ati cintat in fata a 3 persoane ziua in amiaza mare la marginea Bucurestiului? (Cum s-a numit evenimentul, in ce data a avut loc) si ce emotii sau sentimente ati avut pe scena la acest eveniment?

Silviu Gherman: Coordonatele geografice si temporale sunt undeva printr-un sertar, le caut si va zic mai incolo. In ceea ce priveste numele evenimentului, pot sa spun cu mana pe inima ca-mi scapa. In schimb emotiile si sentimentele nu le uit niciodata. Ele ma definesc.

Ovidiu Rusu: Cred ca e vorba de concertul de la Buftea, am fost invitati la un eveniment Unilever Romania. Am cantat cum cantam de obicei cu toate ca era foarte tarziu, si ne-am simtit bine cu toate ca erau trei persoane care au vrut sa danseze.

Ovidiu Chihaia: Rusu, te corectez. Nu la concertul ala se refera, ci la concertul din marginea Bucurestiului, tinut intr-un fel de squat. A fost acum doi ani cred, prin primavara si am avut niste emotii mari pentru ca singuri prezenti erau cei de la Post War Years plus inca cel mult 10 persoane.

CZB: In cate orase ati ajuns sa va promovati muzica Live pana in momentul de fata?

Silviu Gherman: Muzica Live, un subgen al House-ului Detroit, a aparut prima oara in 1995, la Bacau. De atunci si pana in prezent numai Mes Quins, Stravinski si Aphex Twin au mai folosit-o. Necesita concentrare si instrumente complicate, care nu sunt disponibile in Romania. Am cantat muzica Live in orase precum Brasov, Cluj si Vama Veche.

CZB: Care considerati cel mai mare impediment in a promova muzica prin concerte: lipsa de cluburi unde sa se cante live, lipsa de public curios pentru alternative muzicale sau lipsa de timp in timpul saptamanii din partea artistilor cu slujbe mai serioase?

Ovidiu Chihaia: Nu stau sa ma gindesc la impedimente, sunt altii care le observa si scriu rauri de cerneala pe tema asta.

Ovidiu Rusu: Avem tot ce ne trebuie, sanatate sa fie.

Gina Teslaru: Cluburi sunt, public este, timp gasim.

Silviu Gherman: As prefera sa raspund la intrebarea asta folosind gerunzii: lamentandu-ma ca nu se respecta artistii in tara asta, plangandu-ma ca vine unul ca Ion Barladeanu si noi nu-i dam respectul cuvenit, luandu-ma cu mainile de cap si intrebandu-ma de ce n-am sintetizatoare – in general actionand cu isterie si concluzionand: asa nu se mai poate.

CZB: Ce parere ai de faptul ca se deschide un nou club de concerte Live la Cluj (Flying Circus) si aveti ceva noutate muzicala sau de show de prezentat la Cluj vineri 10 septembrie, special pentru acest eveniment?

Ovidiu Chihaia: Cred ca e foarte bine ca se deschide un club nou. Avem piese noi pe care de tocmai le-am conceput la sala, de abia asteapta sa fie auzite.

Silviu Gherman: Ne bucuram foarte mult ca se mai deschide un club in Cluj, mai ales ca Ovidiu Rusu, tobarul nostru, a invatat sa stea in maini si sa bata la drum pad cu dintii. Daca are chef o sa faca chestia asta Live.

Ovidiu Rusu: Am fost o singura data in Cluj, cand am fost chemati sa cantam. In rest, nu cunosc Clujul si cluburile. Foarte bine ca deschideti, multa bafta!

CZB: In ce masura considerati Synth-pop ca facand parte din scena Indie?

Gina Teslaru: Nu are nicio treaba.

Silviu Gherman: In acest punct as dori sa fac o distinctie intre Logos si Caterinca. Logos-ul desemneaza, dupa Aristotel, discursul rational. Philo din Alexandria il foloseste drept un intermediar intre Dumnezeu si lucruri. Pe de alta parte, Caterinca e acea forma schiloada prin care ironia ieftina vrea sa evadeze in comic, dar nu reuseste, cazand in cinism de cea mai joasa speta. Asa si Indie-ul fata de Synth Pop.

Ovidiu Chihaia: Eu nu inteleg ce e indie acum, sincer.

CZB: Inca nu s-a lansat albumul de debut. Ati incercat sa convingeti o casa de discuri cu care sa colaborati la promovarea materialului sau o sa vindeti CD-urile pe net si la concerte in stil DIY?

Silviu Gherman: O sa scoatem albumul de debut cu NASA.

Ovidiu Chihaia: Ce mai probabil in stil DIY, dar cu ajutorul Oanei Popa, cea de-a 5-a membra Mes Quins, mama noastra cum ar veni.

CZB: Intr-un interviu, Silviu Gherman a zis ca Giorgio Moroder este producatorul lui de vis. Care consideri ca ar fi diferentele dintre un Giorgio Moroder la nivel de Germania cu un Marius Moga sau Play&Win pentru Romania? De ce nu ati putea pune in balanta o colaborare cu un producator roman care a dovedit un oarecare succes deja?

Silviu Gherman: „Daca Giorgio Moroder e producatorul meu de vis, rezulta ca n-as colabora cu nici un producator roman”. E un rationament extrem de valid din punct de vedere logic. Bravo.

Ovidiu Chihaia: Care este producatorul roman care a dovedit un oarecare succes deja?

CZB: Ce emotii ati avut cand ati aflat ca a murit Michael Jackson? In ce masura v-a afectat acest eveniment?

Silviu Gherman: Eram cu o femeie, savarsisem un adulter. Dimineata, femeia se uita pe laptopul meu si zice: ia uite Silviule cine a murit. Ce m-am mai suparat.

Ovidiu Rusu: Mi-a parut rau, cred ca daca se intampla cand eram mai mic imi parea si mai rau.

Gina Teslaru: La fel ca Ovidiu R., daca se intampla asta cand eram mai mica, mica mica, imi parea rau. acum nu prea am avut nicio emotie.

http://www.myspace.com/mesquins


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: