Byte. PĂREREA MEA. Afacerea concertelor de club. SUA vs. ROmânia

Acum câteva zile am postat un editorial despre Industria Muzicii Jazz (2010 vs. 1980) şi faptul că scena este în cădere liberă din cauza normelor impuse de societatea modernă prin şcolarizarea muzicii.

CLICK AICI PENTRU A CITI ACEST ARTICOL

Legat de acest subiect, revin pentru a face câteva paralele şi precizări legate de scena muzicală autohtonă promovată în cluburile anilor 2010…

În timp, muzica fără mesaj, interpretată fără patos, improvizaţie sau dezinvoltură pe scenă, aşa cum ea este promovată pe scenele noastre de club deja de 20 de ani, a atins un grup restrâns de persoane, care caută o normalitate în societatea noastră, care vrea să iasă în club la concerte şi doreşte să descopere formaţii noi şi muzică nouă. Aceste persoane, fiind mai deschise ca fire, şi în lipsă de altceva, devin fanii trupei X sau Y şi merg des să-şi vadă trupele preferate în concert, sau la festival.

Se apreciază poate un refren în engleză, sau un cântec în română. Şi scena şchioapătă mai departe. Formaţii mai bătrâne dau tonul pentru formaţiile mai tinere. Modul în care se comportă ele se transmite mai departe vrând-nevrând. Dacă, spre exemplu, Voltaj nu primeşte pe nimeni în deschidere, ca să nu împartă banii de sponsorizare sau să nu crească costurile de turneu, aşa o să facă şi următoarea generaţie de artişti, care a devenit obişnuită să împartă scena în paralel cu trupele mai în vârstă, fără să existe vreo comunicare sau relaţie de prietenie între ele.

Lipsa de comunicare, înţelegere şi colaborare dintre generaţiile de artişti se transmite mai departe, iar într-o lume egoistă, individualistă, unde informaţia şi contactele nu circulă, nu ne putem aştepta la nici un fel de evoluţie muzicală autohtonă şi schimbare înspre bine a scenei muzicii alternative.

Prea multe concerte de club se desfăşoară între prieteni, în faţa unui public restrâns cu o muzică stimulativă intelectual dar care nu mai emite energia de care era capabilă să întreţină un public mai numeros în trecut. Lumea se adună mai mult atunci când este vorba de o deschidere de club nou sau de un concert fără bilet, iar masele se adună la festivaluri gratuite în aer liber, organizate mai nou în parcări de Malluri, cu scene amplasate sub corturi, ferite oarecum de intemperii.

Pretutindeni există un anumit nivel de corupţie în sistemul afacerilor din domeniul muzicii.

Drept comparaţie, în trecutul pe care noi nu l-am cunoscut în România post-comunistă, după 1990, afacerea concertelor (de club) consta în vânzarea directă a muzicii la consumator. Asta se făcea sub forma vânzării de albume, vânzării de bilete şi a vânzării de băutură şi mâncare la spectacolele din cluburi. Artiştii erau remuneraţi cu un onorariu sau salar pentru că ofereau un spectacol şi interpretau muzica prin care publicul era ademenit seara să îşi petreacă timpul în aceste locaţii …fiind apoi atras să revină în timp.

Problema acum în Statele Unite (spre exemplu) este că an de an, sistemul şcolar formează generaţii constante de câte 6.000 de muzicieni (specializaţi pe muzică jazz, dar problema poate fi extrapolată pe toate domeniile muzicale, desigur) … în timp ce consumatorii genului se împuţinează.

Astfel, banii generaţi de industrie nu mai vin de la consumatori, ci de la muzicieni …prin onorariile lor de şcolarizare. Şansele sunt astfel minime ca un artist cu diplomă să reuşească să se întreţină din meseria pentru care s-a pregătit. Aici mai trebuie menţionat faptul că există deja foarte multe cluburi unde artiştii nu sunt remuneraţi pentru prestaţia lor… Acelaşi lucru se întâmplă şi la noi, doar că din alte motive, ce ţin şi de criza financiară … Mulţi patroni de club adoptă atitudinea că artiştii sau formaţiile care cântă la ei ar trebui să fie recunoscătoare pentru faptul că au un loc unde se pot desfăşura şi o scenă unde îşi pot promova muzica originală. Astfel, condiţiile de risc şi de investiţie nu mai pică pe umerii patronilor de club (aşa cum se întâmpla cu câteva decenii în urmă la americani, cel puţin).

Acum 30 de ani, riscul promovării şi a susţinerii cântărilor de club era exclusiv al patronului de club.

În 2010, în Statele Unite, patronii de club nu se mai riscă deloc cu cântările şi nu mai investesc în promovarea concertelor, pentru că nu mai există publicul consumator care să susţină mişcarea! Patronii de club în 2010 din Statele Unite se aşteaptă ca artiştii să investească din buzunarul lor pentru promovare, prin afişaj spre exemplu. Dacă artistul nu vrea sau nu nu este capabil să facă asta, există riscul crescut ca clubul să rămână gol. În consecinţă, clubul îşi retrage oferta de a da “privilegiul” artistului de a mai cânta gratis în clubul lui, în timp ce patronii câştigă bani şi din vânzarea de bilete la intrare, şi din consumaţia de mâncare şi băutură de la bar.

O altă metodă a patronilor de a face bani pe moment sunt concursurile de talent – ceea ce la noi este sau va fi prezentat ca şi o seară de amatori, sau de tinere talente, unde se adună mai mulţi artişti pentru a interpreta câteva piese gratis pe scenă în cadrul unei competiţii (în acelaşi timp se oferă desigur interpretarea gratuită a celor mai bune compoziţii originale ale proiectelor care participă la aceste serate muzicale de club) în timp ce patronul barului încasează toate biletele pentru seara de spectacol oferită de el. Artiştii îşi pun speranţe în aceste de rampe de lansare fără garanţii. Această schemă poate fi extrapolată la nivel de Maximum Rock – Support pentru Underground în România sau Global Battle of the Bands la nivel mondial.

De vină pentru toate aceste “scheme” este suprasaturaţia pieţei cu artişti neconvingători şi prea multă muzică lipsită de substanţă. Astfel, publicul nu este atras să iasă din casă… nici nu mai menţionăm detaliul lipsei de tradiţie la noi, cluburile de cântări Live apărând doar în câteva oraşe mari după anii 90, iar nivelul de cunoştinţe în domeniul cântatului al celor care administrează aceste scene fiind mult sub orice critică. Ce vreau să zic cu asta este că, chiar şi în cazul în care un artist ajunge să cânte pe o scenă dintr-un orăşel, precum Vatra Dornei sau Rădăuţi, condiţiile de pregătire şi de sonorizare în care se desfăşoară concertele lasă mult de dorit şi mai mult îndepărtează publicul decât să-l convingă şi să-l facă curios să iasă şi altă dată din casă la un astfel de eveniment.

De aceea va exista şi în continuare mai mult public interesat în evenimentele anuale punctuale din piaţa centrală a localităţii, unde se vând mici şi bere …la un club mai mare, fără acoperiş, cu bani investiţi într-un sistem de sunet, scenă şi lumini – şi câte o formaţie cunoscută pe plan naţional, venită de la Bucureşti, fără trupe locale în deschidere. Ne autocentralizăm fără voia noastră, iar muzica este doar un motiv de scos banul din buzunarul consumatorului de rând.

Ideea asta trebuie intuită şi dezvoltată de către patronii locali de cluburi… care (deşi nu au habar despre ce scriu eu aici) sunt responsabili pentru dezvoltarea scenei muzicale locale şi pentru formarea gustului publicului local pentru manifestări de acest gen.

La noi nu este vorba despre o revenire la principii vechi, aşa cum îşi pun problema oamenii implicaţi în industria muzicală din Statele Unite.

La noi lipsesc cu totul aceste principii de bun simţ, prin lipsa tradiţiei şi a evoluţiei scenei.

La noi, este vorba în continuare despre dezvoltarea industriei în acest sens … iar Industria nu există, deoarece nu există pilonii de formare a industriei … care depinde 1. de tinere talente care trebuie să debuteze pe scenă în mod constant şi 2. de prezenţa unei reţele de cluburi pe plan naţional, prin care formaţiile să se poată roda şi forma în timp, ca experienţă şi ca sound.

Mă bucur mult că avem mai mult de zece cluburi unde se poate cânta la Cluj – şi că o bună parte din ele organizează concerte săptămânal acum. În curând putem povesti despre o scenă muzicală sănătoasă şi la Cluj. Următorul pas ar fi apariţia oamenilor de culise (manageri, impresari, producători de spectacole, producători muzicali) care să formeze o echipă cu artiştii, rolul lor fiind să îndrume tinerele talente spre a depăşi etapa de eroi locali.

Autor: Richard Constantinidis

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: