Zoom. MOMENTE ROCK. PRIMUL ALBUM ALTAR. THE LAST WARNING. p. 3. Impresii. Andy Ghost

Artist: Altar

Album: The Last Warning

Casa discuri: Romagram (Joey d’Alvare)

Studio: Migas Real Compact

Perioada înregistrărilor: 1993

Andy Ghost (solist, Altar): Fiind primul album de thrash-death înregistrat în România, şi editat pe piaţă, a avut un impact social foarte, foarte mare, care a intrat în istoria rock-ului românesc. Asta nu înseamnă că nu au fost şi alte formaţii, dar Altar a fost prima care a fost semnată la o casă de discuri şi care a scos ACEST album, în format LP (vinil) şi casetă.

Nu uita că la vremea respectivă, la fiecare album, noi am avut parte de sunetul cel mai bun pe care l-am putut produce şi înregistra în condiţiile date.

Întotdeauna am lucrat cu oamenii cu care am considerat că pot să înregistreze, mixeze, masterizeze materialul respectiv în cele mai bune condiţii. Primul album a fost înregistrat în Studiourile Migas Real Compact din Bucureşti, care la vremea aceea a fost cel mai bun studio de înregistrări existent în România. Am avut parte de 24 de canale la mixer, inginerul de sunet Adrian Ordean, care era printre puţinii profesionişti din branşa asta (îi puteai număra pe degetele de la o mână pe toţi inginerii de sunet din România la începutul anilor 90. Eu de aceea consider că The Last Warning a sunat foarte bine şi a fost un material extraordinar la vremea respectivă din punct de vedere al condiţiilor, producţiei şi al sunetului.

Următorul album, Respect, a avut la rândul lui un alt efect, la fel de important, dar a atins o nouă generaţie într-un alt mod. Oamenii cât şi muzica noastră s-au schimbat. Am adus un nou stil, la fel un stil nou pe piaţa autohtonă, fiind primul album de hardcore metal înregistrat la noi.

CZB: Nu este trecut anul lansării RESPECT pe coperta albumului.

Andy Ghost (solist, Altar): 1995, la Roton. Nivelul de distribuţie, producţie şi imagine a crescut mult la acest al doilea material. Este prima dată când facem un videoclip, în studioul Televiziunii Europa Nova de la Iaşi, la piesa Mom. Altar a trecut deja la Next Level, un nivel la care aveam recunoştinţă din partea publicului şi a criticilor pentru meritele noastre muzicale. Respect a fost Cel mai bun album al anului, iar fiecare dintre muzicienii din formaţie a fost inclus în primele locuri ale clasamentelor de specialitate (revista Pop Rock and Show). Pop Rock and Show era printre puţinele reviste de specialitate care promova muzica nouă, alcătuia clasamente cu artiştii şi formaţiile autohtone, şi organiza un spectacol anual de premiere. La vremea respectivă Premiile Pop, Rock and Show erau Premiile MTV România.

CLICK AICI SĂ CITEŞTI Partea 1.

CLICK AICI SĂ CITEŞTI Partea 2.

www.altar.ro

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: