Byte. PĂREREA MEA. Mădălina Manole a fost proastă

„Îmi pare rău, dar nu mă mai suport fizic. Cei din jurul meu nu au nicio vină. Îmi cer scuze şi de la copilul meu, Petru, îngeraşul vieţii mele, pe care îl iubesc foarte mult”

Dacă îl iubeai – îl ţineai la piept acuma!

Acest băiat rămâne cu sechele psihologice acum tot restul vieţii lui.

L-ai iubit?

Te-ai gândit la asta?

Nu. Ai fost prea egoistă.

Şi eu sunt egoist şi pot să spun cu mâna pe inimă că nu am nevoie de astfel de vedete în viaţa mea, la televizorul meu şi pe radioul meu.

Byte. PĂREREA MEA. Ciuc Summer Fest. 16 – 18 iulie 2010

Este jalnic să constaţi că exact formaţiile care vor face acest festival mai atractiv pentru publicul care este interesat de astfel de evenimente la noi, sunt cele care nu sunt scoase în evidenţă în spoturile publicitare de impact maxim care contează pentru imaginea lor pe plan naţional.

Ca de obicei, sunt sigur că la Bucureşti se ştie de eveniment şi se vede afişul prin oraş. La Cluj, care este al doilea centru important de evenimente din ţară, eu personal nu am văzut încă nici un afiş promovând acest eveniment… încă o dovadă a autosuficienţei de Bucureşti.

Click. PĂREREA MEA. Comentatorii TVR la World Cup 2010

Păi, la comentariile debitate, cred că orice copil de 12 ani pasionat de fotbal, luat din parc, ar putea comenta la fel de bine aceste meciuri la TVR.

Byte-Byte. PĂREREA MEA. ŞTIRE IULIE 2010. Romanian Music Awards 2010. Pronosticul CZB


Al doilea lucru observabil este că toate proiectele sunt de Bucureşti.

Al treilea lucru observabil este că oricum ai întoarce artiştii, proiectele şi fetele drăguţe cu decolteuri şi fuste mini, cam toţi sună la fel şi s-ar potrivi la orice gen de categorie muzicală.

Byte. PĂREREA MEA. Nord contra Sud. Partea 2. Dirty Shirt

Motivaţia? Concluzia! Cred că este mai mult decât evident impactul trupelor prefabricate, care nu au concerte în ţară, deşi acestea monopolizează programul muzical la radio şi TV pe plan naţional.

În schimb, trupele din ţară (în acest exemplu, o trupă Metal din Ardeal), cântă peste tot unde se poate cânta, şi astfel ajung greu şi rar la Olteni, Moldoveni şi în Sud.

Zoom. VIDEO. Imnul Campionatului Mondial de Fotbal 2010. Shakira. Waka Waka.

După cum sună Waka Waka, putea la fel de bine să fie Imnul compus de Dan Bălan (.. Maia Hi Maia Ho, Maia Ha …). Este jalnic să observăm că nici pe plan mondial nu se mai pune nici un fel de accent pe versuri şi mesaj …

Byte. PĂREREA MEA. Trăim în lumi paralele.

Acest articol este o comparaţie între prima zi de Napoca Music Event şi prima zi de TIFF.Este vorba de aceeaşi zi. E vorba de aceeaşi localitate.

Byte. PĂREREA MEA. Nu sunt cobaiul nimănui

75% din populaţia României nu ascultă manele sau dance pentru că asta îi place, ci pentru că nu are acces la altceva.
Din dorinţa de a aparţine societăţii în care trăieşte, din dorinţa de a putea face parte din grup, din dorinţa de a putea fi prieten sau prietenă cu persoana X din viaţa lui, omul va asculta muzica oferită la radio, va dansa pe muzica redată în discotecă, şi va refuza să asculte altceva, nu pentru că nu este capabil să asimileze sau să aprecieze altfel de ritmuri, ci pur şi simplu pentru că societatea românească în anul 2010 nu are impulsul, potenţialul sau curajul să depăşească acest impas cultural în care ne aflăm de cel puţin 10 ani încoace.

Byte. CITAT. Director general. Opera Naţională Română CLUJ. Rareş Trifan: Reflecţii de criză. 1 iunie 2010

Eu cred ca cei care au curajul sa gandeasca grandios in timp ce multi altii gandesc la scara redusa, au sanse sa-si revina mult mai repede atunci cand economia se va redresa.
– Rares Cristian Trifan. Director general

Click. RECENZIE LIVE. Mono Jacks. 22.05.2010

Nu pot să fac o recenzie competentă la un concert unde înghesuiala este atât de mare că nu este loc pentru unghiuri potrivite de făcut poze, o sală prost luminată, unde filmările ies prost, o scenă improvizată unde trupele venite prima dată la Cluj nu se pot desfăşura să îţi dai seama de fapt de prezenţa scenică.

Byte. PĂREREA MEA despre Cultura bugetară. Partea 2

Eu am fost de patru ori la Primăria din Cluj-Napoca între 2000 şi 2008 cu diverse proiecte, cu cereri de audienţă, cu scrisori depuse la secretariat – toate în acelaşi scop: de a convinge că există o scenă muzicală alternativă cu mare potenţial, ignorat de cei care în primul rând ar trebui să sprijine activitatea lor.

TOATE aceste proiecte şi cereri de audienţă şi scrisori au fost refuzate într-un mod mai mult (am primit o scrisoare semnată de fostul primar Emil Boc la un moment dat în care mi se explica că în primul rând problema care trebuie rezolvată acum este sediul pentru Filarmonică … asta se întâmpla acum 4 ani … iar sediul încă nu este rezolvat) sau mai puţin brutal (pe vremea lui Gheorghe Funar, am fost pasat mai departe, la Vice-Primari sau la dl. Cristofor de la Departamentul Cultural al Primăriei, persoane care practic nu au putere de decizie, ci sunt angajaţi pe post de executanţi).

Byte. PĂREREA MEA despre Cultura bugetară. Partea 1

Primul care a luat cuvântul a fost primarul oraşului Cluj-Napoca. El a abordat două probleme din punct de vedere al soluţionării: Centrul istoric, cu renovarea Pieţei Unirii şi Turnul Bastionului, renovat, şi redeschis ca un mic muzeu şi cafenea de zi. În timpul celor 10 minute de discurs în care a mai menţionat Fabrica de pensule, s-a folosit în mod repetat cuvântul cultură, deşi, din punctul meu de vedere a pus accentul pe obiective arhitecturale turistice.

Undeva s-a inserat şi faptul că oraşul nostru este al doilea oraş cultural din ţară –

Primarul a vorbit mai mult despre obiectivele turistice ce ţin de cultura istorică a oraşului.

Byte. ŞTIRE. MAI 2010. Gusturile muzicale diferă în funcţie de regiune.

* 2006. Steaua Bucureşti când a luat campionatul în 2006 a sărbătorit cu un concert Adrian Copilul Minune.
* 2007. Dinamo Bucureşti când a luat campionatul a sărbătorit printr-un concert Nicolae Guţă.
* 2010. CFR 1907 Cluj, luând titlul a doua oară, sărbătoreşte momentul cu un concert Iron Maiden.

Byte. PĂREREA MEA. Suntem o ţară de un ban.

Nu cred că este normal ca un organizator să nu semneze contracte cu artiştii prin care să se stabilească programul exact în ziua de festival (în care să se specifice orele pentru probele de sunet, ora de urcare pe scenă şi timpul atribuit recitalului).

Nu este treaba sunetistului să stea toată ziua la mixer aşteptând să sprijine formaţiile sosite cu probele de sunet, pe măsură ce sosesc la locaţie, într-o ordine pur aleatorie.

Nu este treaba artiştilor să se certe între ei cine cântă primul, ultimul, sau, aşa cum au pus problema cei de la Truda: noi cântăm la orele 23.00. Fiecare cinci minute de întârziere îl va costa pe organizator câte 1 milion de lei …

Byte. PĂREREA MEA. Toţi artiştii şi organizatorii de evenimente underground din Cluj sunt rugaţi să se adune mâine de la 9.00 în Sala Mare a Primăriei

ClickZoomBytes îndeamnă artiştii clujeni să-şi ceară drepturile mâine la Primăria la orele 10.30.
Joi, 13 mai a.c., de la orele 9.00, in Sala Mare a Primariei Cluj-Napoca, are loc deschiderea manifestarii „Rencontres de Cluj” – Cultura si dezvoltare locala – Locul si rolul culturii in dezvoltarea locala. Evenimentul este organizat de Primaria Cluj-Napoca in parteneriat cu Centrul Cultural Francez si Fabrica de Pensule, sub inaltul patronaj al Ambasadei Frantei la Bucuresti.

* Dacă sunteţi artist la Cluj şi aveţi formaţie care cântă Live
* Dacă sunteţi organizator de concerte, precum cei de la TBA Crew, Unusual Suspects, BHCB, DUA, CJHC, Miau, etc.
* Dacă sunteţi artist în vârstă care cântă Live în cluburile clujene de ani de zile-

Consider că acesta este momentul să ne prezentăm în număr cât mai mare la Primărie.

A sosit momentul să ne unim forţele şi să afle Primăria din Cluj de scena bogată de muzică alternativă din Cluj-Napoca, pe care o ignoră de 20 de ani.

Byte. PĂREREA MEA. Cauză şi Efect. LUNA AMARĂ vs. TRUDA

Arta şi mass media nu sunt libere, ci aparţin unor interese de ordin politic sau comercial. La noi, unde mass media ignoră scena muzicală alternativă şi valorile autentice adevărate, iar tinerii sunt predispuşi să imite mecanic, fără nici un fel de substrat sau înţelegere a fenomenului, ceea ce văd că se întâmplă afară, dorinţa şi potenţialul unui public mai larg de „a fi altfel” sunt inhibate.

La noi, faptul că Inna apare dezbrăcată luna aceasta pe coperta revistei FHM este singurul mod în care industria a învăţat şi a dorit să promoveze muzica autohtonă în ultimii 20 de ani.

Byte. PĂREREA MEA. Vlad Craioveanu şi Mihai Dobrovolschi o dau cu bâta în baltă

La această ediţie Guerrilla de Dimineaţă (Luni-Vineri / 07.00-10.00), domnii Vlad Craioveanu şi Mihai Dobrovolschi, aflaţi în prima linie a luptei cu banalul, mediocritatea şi plictisul, au gafat făcând un afront grav muzicii româneşti. Comentariile rele, executate foc cu foc de către cel mai neliniştit DJ din România, Vlad Craioveanu, a avut ca ţintă piesa „Cântec pentru prieteni” de la Compact.

În acelaşi timp văd că este The MOOod în Topul Radio Guerrilla pe locul 3. Asta ar fi trupă de care te poţi râde uşor de inflexiunile vocale ale solistului şi lipsa de cârlig sau de lipici la melodie … dar sunt tineri, şi din Bucureşti… accesele de ironie a angajaţilor postului de radio nu poate fi îndreptat în acest sens … pentru că nu ar fi trendy!

Byte. PĂREREA MEA despre Comoditate

De ce Merge şi aşa?

Byte. PĂREREA MEA. Urma. Curaj cu lipsă de convingere

Din păcate, artistul român din underground va rămâne încă o vreme în underground.

Byte. PĂREREA MEA. Fără Bestfest în 2010.

…s-a anunţat organizarea festivalului Ciuc Summer Fest 2010 din perioada 16-18 iulie, pe stadionul Iolanda Balas Soter din Bucureşti, Pink Martini, Faithless şi Gary Moore fiind primele nume confirmate în program.

Byte. PĂREREA MEA. kumm urma go to Berlin cu basul

în mod tacit, Kumm şi-a înlocuit basistul Sorin Erhan acum o lună.
Sorin Erhan rămâne doar membru al formaţiei Urma.

Byte. PĂREREA MEA. Despre noua piesă INNA

Inna şi Play & Win pot ajunge mult mai departe decât perimetrul care în curând va deveni un traseu monoton pentru ei.

Byte. PĂREREA MEA despre Eurovision România 2010

Locul 2. Luminiţa Anghel, Tony Tomas, Adrian Piper. Save Their Lives. Mesajul şi titlul piesei sunt prea deprimante ca să poată fi considerată pentru faza finală la un concurs de asemenea anvergură.

Byte. PĂREREA MEA. Organizatorii pe plan local

Nimeni nu investeşte în viitor. Toţi investesc în trecut.
În curând, trecutul va muri.
În acel moment, nu mai rămânem cu nimic.

Byte. PĂREREA MEA. Dan Diaconescu vs. RIFF

Săptămâna trecută, Dan Diaconescu a avut ca invitată în emisiune formaţia RIFF de la Sibiu, care deschidea concertul pentru Ten Years After.

PĂREREA MEA. Schimburile de experienţă, partea 1. Bulgaria

Bucureştiul a început deasemenea, să importe şi să promoveze muzica de la singurul ei vecin apropiat, Bulgaria (cel mai recent exemplu fiind Kumm+ Ostava)

Byte. PĂREREA MEA. Radio #1 din RO.mânia

Înainte de 1989 cuvântul a fost cenzurat.
După 1989 cuvântul a fost tradus greşit de Bucureşteni.

Byte. PĂREREA MEA. 2009. Partea 7b. IRIS vs. Michael Jackson

Este foarte bine că s-a bătut apa în piuă cu o formaţie românească ca să se balanseze cumva isteria internaţională după pierderea lui Michael Jackson.

Byte. PĂREREA MEA. CONCERTUL A-NUL-AT

Nu se mai ţine concertul în seara asta.

Autocarul cu care veneau cele două formaţii a suferit un accident în Serbia.

Byte. PĂREREA MEA. 2009. Partea 7a. IRIS vs. Michael Jackson

În 1994, doar el ca artist solo avea 33 de piese clasate în primele 20 de locuri de vânzări