Click. RECENZIE. Disney’s Camp Rock 2. Competiţia Finală
Treceam prin faţa unui chioşc de ziare şi am văzut această revistă cu CD. L-am cumpărat să văd despre ce este vorba. Recent, a apărut şi la noi canalul Disney, care promovează tendinţele tineretului modern. Grupul ţintit de revistă (şi probabil şi de serial, film şi televiziune) este format din tinerii aflaţi la vârsta adolescenţei (undeva între 10 – 16 ani).
Zoom. Z&Z. The :Egocentrics. Timişoara
The Egocentrics, sau cum i se zice la Timişoara, trupa lui băiatu lui Mircea Mihăieş, are un stil aparte cu abilităţi tehnice instrumentale deosebite. Pentru unii se simte lipsa unei voci care sa intre în construcţia muzicală. Pentru alţii, tocmai acest minus le dă nota originală.
Zoom. INTERVIU. Florin. Mandinga. Partea 1. Latin Express. El Negro. Începuturi
Despre începuturile El Negro
Bogdan Negroiu (de la viitorul El Negro) avea ideea unui proiect de reggae. Au venit să tragă la noi în studio şi au văzut că eu ştiam să cânt la bas şi mi-au propus să cânt cu trupa lor. Aveau un plan de a cânta la Festivalul Mamaia, care atunci era un mod de a te lansa.
–
La studio, Bogdan Negroiu şi Stevie Bass, împreună cu mine am pus bazele trupei.
Click. RECENZIE. The :Egocentrics. Love Fear Choices and Astronauts
Nu am mai scris o recenzie de câteva luni de zile. Am tot adunat albumele primite sau cumpărate în ultima perioadă şi am aşteptat să vină ploaia.
Şi bine am făcut.
–
The :Egocentrics
Love Fear Choices and Astronauts
!!!!!!
Byte. ŞTIRE. MAI 2010. El Negro cântă în deschiderea legendarei trupe a lui Bob Marley. The Wailers
Prima piesă El Negro lansată de pe noul album, Welcome to Green Repub, este un experiment reggae (cu preluarea unui riddim celebru Welcome to Jamrock) realizat impreuna cu Johnny King, un rastaman care îşi împarte activitatea muzicală între Franţa, Elveţia şi Germania.
Click. RECENZIE LIVE. Brutal Attack VI. CHIŞINĂU. 7.05.2010
Locaţia aleasă de această dată de organizatori mi s-a părut cea mai reuşită de până acum. Barul Orpheus din incinta Uniunii Scriitorilor din Moldova este un local care îmbină trecutul cu viitorul, un fel de post-modernism sovietic dacă vreţi – cu preţuri mişto la băutură şi chelneri binevoitori, gata să accepte orice manifestaţie radical-artistică.
Pe la orele 17.00, terasa Uniunii Scriitorilor era plină de lume, zâmbete, ţipete, cunoştinţe… aveam impresia că am ajuns la o onomastică la scară largă, cu câteva sute de invitaţi, muzică bună şi trei tone de bere. Berea a fost cauza brutalizării fizice din acea seară, mai ales că curgea în cantităţi industriale… concertul încă nu începuse, dar în jur deja puteai observa câteva feţe ameţite de-a binelea… veselie, ce mai…
Byte. ŞTIRE. MAI 2010. The :Egocentrics este semnată în Germania
The :Egocentrics s-a înţeles cu Nasoni Records (Germania). Linkul se află la finalul articolului, dar The :Egocentrics încă nu apar în catalogul casei de discuri pentru că încă nu sunt stabilite toate termenele finale de promovare şi de lansare. Foarte probabil, albumul va fi editat în format CD şi vinil.
Zoom. INTERVIU. El Negro. Noul album tras la Cluj
Casa de discuri a zis: Bă, dar sunteţi nebuni? Dar aici nu e bine?
Zoom. INTERVIU. EMIL. Turneul Stiu, ti se pare absurd
partea creativa a fost realizata in SUA – California de catre Alex Sheldon. L-am contactat cu ajutorul internetului, i-am explicat despre ce e vorba cu acest album, iar dupa un anumit timp am primit un proiect grafic la care s-au adus foarte putine modificari
Zoom. MOMENTE ROCK. Comemorarea Zilei lui Bob Marley anulată în Jamaica
Începând din 1992, de 6 februarie, petrecerea comemorativă organizată an de an pe plajă de Clive Pringle depăşea ora de linişte (după 2 dimineaţa) impusă prin lege.
Click. RECENZIE LIVE. The :Egocentrics. Cluj. 9.IAN.2010
The :Egocentrics ne-a dovedit încă o dată că avem probleme mari în ceea ce priveşte atitudinea privind concertele de club din partea artiştilor autohtoni din underground.
Zoom. INTERVIU. Adrian Eftimie. Primul Post Radio Pirat
2007. Face parte din echipa de lansare a postului One FM Bucureşti., unde DJ Adrian Eftimie produce şi prezintă emisiunea de Joi de la orele 22.00
Click. Premiile CZB 2009
Premiile ClickZoomBytes 2009
Retrospectiva Anului
Zoom. FOTO. Exotic. 1999
Trupa constănţeană Exotic. Formula de acum 10 ani.
Zoom. Z&Z. Electroclown. DJ
DJ ElectroClown a început să experimenteze prin a mixa diverse genuri muzicale încă din 2003.
Zoom. ECOU. Elefunk. 2001-2002
Înainte de Relative (2008) sau Mushroom Story (2006) am avut parte de ritmurile celor de la Elefunk.
Zoom. INTERVIU. Adrian Eftimie
În 2009 am avut norocul de a câştiga locul 1 la categoria Cel mai bun DJ din România, am fost anuntat cu o zi înainte, era normal, trebuia să-mi anulez petrecerea pe care o aveam în altă parte şi să mă prezint la premiere, m-am bucurat foarte tare, era răsplata pentru munca depusă ani şi ani la rând.
Byte. ŞTIRE. El Negro la Roma
El Negro cântă la Roma în cadrul unui eveniment organizat de Primăria Romei.
Zoom. ECOU. Sexxy
Se speculeaza faptul că Claudia Pătrăşcanu este un pic deranjată că impresarul duetului, Bogdan Jianu, este totodată iubitul colegei, Julia.
Zoom. ECOU. Exotic. Constanţa
2001. Claudia Pătrăşcanu şi Julia Chelaru rămân mai departe împreună, sub numele Sexxy, după mega-hitul trioului din 1999.
Zoom. Z&Z. El Negro
În 2004, Bogdan Negroiu rămâne singur, iar din acest moment, versurile devin mai atente la problemele sociale, de identitate culturală. Tot în această perioadă se adună formaţia, care are studii muzicale.
Zoom. ZDOB&ZDUB. The Egocentrics
Am stat puţin la un concert de-al lor, şi ce am văzut mi-a amintit de Jimi Hendrix, Pink Floyd, Led Zeppelin. Este