Orchestra simfonică

Orchestra interpretează simfoniile clasice, dar nu se limitează doar la asta.

  • Când mergi la film, de obicei muzica de fundal este cântată de o orchestră.
  • Multe formaţii rock ajunse la un anumit nivel au organizat spectacole “acustice” cu rearanjarea compoziţiilor pentru adaptarea acompanierii unei orchestre.

Orchestra este compusă din patru familii de instrumente: cele cu corzi, cele de suflat din alamă, cele de suflat din lemn şi cele de percuţie. Orchestrele simfonice moderne sunt compuse din aproximativ 100 de muzicieni. Simfonia este un cuvânt compus din două părţi. “Sim” înseamnă “împreună”, iar “fonos” înseamnă “sunet”. La început (în sec. XVII – XVIII), simfoniile erau cântate şi cu vocea.

Scurt istoric

Primele orchestre s-au organizat în Egiptul antic şi erau compuse din grupuri mici de muzicieni care se adunau pentru festivaluri, zile de sărbătoare sau înmormântări.

Imperiul Roman i-a persecutat pe muzicieni, iar ansamblurile revin de abia după destrămarea Imperiului.

Familiile de instrumente se diferenţiază în funcţie de tonuri şi octave de abia după secolul XI. Casele nobililor din Statele Medievale italiene aveau deja servitori pe post de muzicieni, care asigurau muzica pentru dansurile de societate şi evenimentele festive la curtea regală. Orchestra modernă a început să se adune la finalul secolului XVI, în momentul în care compozitorii din Europa centrală şi de vest au început să scrie partituri pentru grupuri de instrumente pentru prima dată. La începutul secolului XVII se dezvoltă puternic teatrul. Opera îşi are originile în Italia. Germania gustă noua tendinţă în artă şi se construiesc Opere la Dresda, Munchen şi Hamburg (exact în această ordine).

La finalul secolului XVII, Anglia şi Franţa se alătură mişcării culturale. Lully, în colaborare cu Moliere, dezvoltă Baletul, unde se alternează muzica instrumentală cu cea vocală.

La începutul secolului XVIII, orice fel de muzicieni erau căutaţi pentru a dezvolta ansamblurile de operă. Un compozitor precum Johann Sebastian Bach controla resursele muzicale ale unei comunităţi întregi; (Franz) Joseph Haydn încerca în schimb să angajeze doar pe cei mai buni în echipa lui. Situaţia asta explică nevoia recompunerii operelor în mai multe variante, care să poată fi adaptate gradului de pregătire ale muzicienilor, în funcţie de grupele de instrumente adunate în ansambluri.

Un muzician virtuos îşi compunea concerte întregi pentru instrumentul solo şi călătorea într-un circuit de oraşe, unde îşi etala talentul mulţimilor. Acestea devin primele turnee.

Aristocraţii care angajau anumite orchestre pentru perioade mai lungi de timp ajută la rodajul şi închegarea ansamblurilor, care repetau mai des şi cântau mai mult împreună.

Tipuri de orchestre comune la noi

  • Orchestra simfonică
  • Orchestra de operă
  • Orchestra de cameră
  • Orchestra de corzi
  • Orchestra de instrumente vechi
  • Orchestra de instrumente de suflat
  • Orchestra de muzică militară
  • Orchestra de jazz
  • Orchestra Big Band
  • Orchestra de muzică uşoară şi de dans (de estradă, de salon, de promenadă)
  • Orchestra de muzică populară

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: