Click. INDUSTRIE. Cap de afiş. Acum 10 ani. CLUJ. Afişajul

Acum 10 ani organizam prima serie de concerte DIY la Cluj dedicată scenei muzicale locală, promovând formaţii debutante în primele lor concerte pe o scenă de club unde erau promovate Cap de afiş! Ce poate fi mai frumos pentru o trupă la început de drum?

Aici aveţi impresiile mele (retrospective) despre arta şi politica lipirii afişelor în Capitala Ardealului.

Byte. PĂREREA MEA despre Cultura bugetară. Partea 2

Eu am fost de patru ori la Primăria din Cluj-Napoca între 2000 şi 2008 cu diverse proiecte, cu cereri de audienţă, cu scrisori depuse la secretariat – toate în acelaşi scop: de a convinge că există o scenă muzicală alternativă cu mare potenţial, ignorat de cei care în primul rând ar trebui să sprijine activitatea lor.

TOATE aceste proiecte şi cereri de audienţă şi scrisori au fost refuzate într-un mod mai mult (am primit o scrisoare semnată de fostul primar Emil Boc la un moment dat în care mi se explica că în primul rând problema care trebuie rezolvată acum este sediul pentru Filarmonică … asta se întâmpla acum 4 ani … iar sediul încă nu este rezolvat) sau mai puţin brutal (pe vremea lui Gheorghe Funar, am fost pasat mai departe, la Vice-Primari sau la dl. Cristofor de la Departamentul Cultural al Primăriei, persoane care practic nu au putere de decizie, ci sunt angajaţi pe post de executanţi).

Byte. PĂREREA MEA. Toţi artiştii şi organizatorii de evenimente underground din Cluj sunt rugaţi să se adune mâine de la 9.00 în Sala Mare a Primăriei

ClickZoomBytes îndeamnă artiştii clujeni să-şi ceară drepturile mâine la Primăria la orele 10.30.
Joi, 13 mai a.c., de la orele 9.00, in Sala Mare a Primariei Cluj-Napoca, are loc deschiderea manifestarii „Rencontres de Cluj” – Cultura si dezvoltare locala – Locul si rolul culturii in dezvoltarea locala. Evenimentul este organizat de Primaria Cluj-Napoca in parteneriat cu Centrul Cultural Francez si Fabrica de Pensule, sub inaltul patronaj al Ambasadei Frantei la Bucuresti.

* Dacă sunteţi artist la Cluj şi aveţi formaţie care cântă Live
* Dacă sunteţi organizator de concerte, precum cei de la TBA Crew, Unusual Suspects, BHCB, DUA, CJHC, Miau, etc.
* Dacă sunteţi artist în vârstă care cântă Live în cluburile clujene de ani de zile-

Consider că acesta este momentul să ne prezentăm în număr cât mai mare la Primărie.

A sosit momentul să ne unim forţele şi să afle Primăria din Cluj de scena bogată de muzică alternativă din Cluj-Napoca, pe care o ignoră de 20 de ani.